BISERICĂ

Consideraţii omiletice la Duminica a VII-a de peste an (C): Evanghelia iubirii de duşmani

Isus a spus ucenicilor săi: „Vouă care mă ascultaţi vă spun: iubiţi pe duşmanii voştri, faceţi bine celor care vă urăsc, binecuvântaţi pe cei care vă blestemă, rugaţi-vă pentru cei care vă fac rău”. Veţi fi fiii Celui Preaînalt, pentru că el este bun faţă de cei nerecunoscători şi răi”.

(Vatican News – 20 februarie 2022) E Ziua Domnului, sărbătoarea săptămânală a Paştelui. Începem sfânta şi dumnezeiasca Liturghie cu o mărturisire de încredere în Dumnezeu: „Doamne, eu am încredere în milostivirea ta! Inima mea tresaltă de bucurie pentru mântuirea ta! Îi voi cânta Domnului, pentru că m-a copleşit cu daruri” (Ps 12/13,6: Ant. la intrare).

1. Rugătorul îşi spune necazul înaintea lui Dumnezeu

Într-un moment de adâncă nelinişte şi mâhnire, psalmistul biblic îşi spune necazurile în faţa lui Dumnezeu. Simţind că ochii i se împăinjenesc şi tulburat de coşmarul morţii strigă: ”Doamne, dă lumină ochilor mei, ca să nu mă cuprindă somnul morţii”. În viziunea încă şovăitoare a Vechiului Testament privind viţa de după moarte, implorarea psalmistului capătă o tonalitate particulară. Moartea, duşmanul cel mai mare, este simbolul anti-divinului. Stăpânul vieţii nu-l va lăsa pe acest potrivnic să cânte triumfător asupra omului, spunând: „l-am biruit”. Dar sunt momente în viaţă când omul se crede uitat de Dumnezeu care pare absent şi mut. Dar psalmistul insistă şi repetă de patru ori: „Până când, Doamne, mă vei uita?... Până când îţi vei ascunde faţa de la mine? Până când vei pune în sufletul meu nelinişti şi mâhnire în inima mea…Până când se va înălţa duşmanul meu deasupra mea?” Această întrebare existenţială „până când?” este comună multor lamentaţii biblice şi exprimă sugestiv zbuciumul sufletesc al omului credincios. Rugăciunea sa este adevărată, căci în ea licăreşte speranţa care îl susţine. Întâlnirea cu Dumnezeu în taina rugăciunii îi transformă inima. Începuse cu un strigăt aproape disperat iar la sfârşit izbucneşte într-o mărturisire încrezătoare şi încheie cu un imn de laudă pentru Domnul, ultimul şi unicul biruitor. Ancorată puternic în Dumnezeu, viaţa psalmistului se luminează de o încredere neţărmurită care îl face să cânte de bucurie şi recunoştinţă.

2. Dumnezeu ne-a iubit mai întâi

Adunaţi la sfânta şi dumnezeiasca Liturghie retrăim în mod tainic amintirea morţii şi învierii lui Cristos, căci „atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât l-a dat pe Fiul său, unicul născut, ca oricine crede în el să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică” (In 3,25). Iubirea desăvârşită la care ne cheamă astăzi Evanghelia îşi află împlinirea în cuvintele şi în viaţa lui Isus. În continuarea Evangheliei fericirilor, astăzi Isus indică în iubirea de duşmani ţinta înaltă a vieţii creştine. Modelul indicat de Isus discipolilor este Tatăl din ceruri: „Fiţi milostivi precum Tatăl vostru este milostiv!” (Lc 6,36). Două sunt motivele care impulsionează şi fac practicabilă iubirea pentru duşmani: faptul că Dumnezeu ne-a iubit pe când eram păcătoşi şi imitarea milostivirii lui Dumnezeu care este bun şi cu cei nerecunoscători şi răi. Pe fruntea fiecărui om se află semnul demnităţii filiale care reflectă paternitatea lui Dumnezeu. „Dumnezeu şi-a arătat iubirea faţă de noi prin faptul că, încă pe când eram păcătoşi, Cristos a murit pentru noi. Aşadar, cu atât mai mult acum, când suntem justificaţi prin sângele lui, vom fi mântuiţi prin el de mânie, deoarece dacă, duşmani fiind, am fost reconciliaţi cu Dumnezeu prin moartea Fiului său, cu atât mai mult, reconciliaţi fiind, vom fi mântuiţi prin viaţa lui” (cf. Rom 5,8-10). Înălţat la dreapta Tatălui, Cristos „poate să mântuiască definitiv pe cei care se apropie prin el de Dumnezeu, căci este totdeauna viu pentru a interveni în favoarea lor” (Evr 7,25). Cu această credinţă ne apropiem de Evanghelia zilei (cf. Lc 6,27-38).

3. „Vouă, care mă ascultaţi, vă spun: iubiţi-i pe duşmanii voştri!”

În acel timp, Isus le-a spus discipolilor săi: "Vouă, care mă ascultaţi, vă spun: iubiţi-i pe duşmanii voştri, faceţi bine celor care vă urăsc, binecuvântaţi-i pe cei care vă blestemă, rugaţi-vă pentru cei care vă defăimează! Celui care te loveşte peste un obraz întoarce-i-l şi pe celălalt, iar pe cel care-ţi ia mantia nu-l împiedica să-ţi ia şi tunica! Celui care îţi cere dă-i şi de la cel care a luat dintr-ale tale nu cere înapoi! Aşa cum vreţi ca oamenii să vă facă vouă, faceţi-le la fel!” (Lc 6,27-31). Isus poartă legea lui Dumnezeu la desăvârşirea ei. Condensează totul într-un singur cuvânt: Iubiţi! Nu numai „ce ţie nu-ţi place, altuia nu face!” dar ”regula de aur”: „Ceea ce vrei să-ţi facă ţie alţii, fă-le tu lor”. Isus cere discipolilor săi ceea ce oamenii nu au făcut niciodată şi nu le place să facă: să întoarcă şi celălalt obraz şi să iubească pe cei care îi urăsc. Este consolant să ne gândim că mulţi creştini au ajuns la culmea iubirii evanghelice imitându-l pe Isus: de la sfântul Ştefan, primul martir, care s-a rugat pentru cei care îl omorau cu pietre, la sfântul Maximilian Kolbe care îi ajuta pe tovarăşii său să se roage pentru torţionari lor din lagărul de la Auschwitz; de la călugării trapişti masacraţi în Algeria la Giovanni, fiul profesorului italian Vittorio Bachelet care i-a iertat şi s-a rugat pe asasinii tatălui său.

4. Mai mult decât logica păcătoşilor

„Dacă îi iubiţi pe cei care vă iubesc, ce răsplată aveţi? Căci şi păcătoşii îi iubesc pe cei care îi iubesc pe ei. Şi dacă faceţi bine celor care vă fac bine, ce răsplată aveţi? Şi păcătoşii fac la fel. Şi dacă daţi cu împrumut celor de la care speraţi să primiţi înapoi, ce răsplată aveţi? Şi păcătoşii dau cu împrumut păcătoşilor, ca să primească la fel înapoi” (Lc 6,32-34). Creştinul urmează o dreptatea mai înaltă şi exigentă bazată pe iubire. În iubire este depăşită simpla logică omenească. Legea iubirii creştine este o lege ce nu cunoaşte limite. Isus ne face să înţelegem că aceasta, mai mult decât o lege rigidă ce spune „până aici şi ajunge”, este o angajare de iubire, iar iubirea nu spune niciodată „ajunge”.

5. Fiţi milostivi ca Tatăl şi veţi fii fiii săi

„Voi însă iubiţi-i pe duşmanii voştri, faceţi bine şi daţi cu împrumut fără ca să aşteptaţi nimic, iar răsplata voastră va fi mare şi veţi fi fiii Celui Preaînalt, pentru că el este bun faţă de cei nerecunoscători şi răi. Fiţi milostivi precum Tatăl vostru este milostiv! Nu judecaţi şi nu veţi fi judecaţi; nu condamnaţi şi nu veţi fi condamnaţi, iertaţi şi veţi fi iertaţi; daţi şi vi se va da; o măsură bună, îndesată, scuturată şi cu vârf vi se va da în poală, căci cu măsura cu care măsuraţi, vi se va măsura şi vouă!" (Lc 6,34-38). Isus cere discipolilor să nu se transforme în judecători ai aproapelui, deoarece dificila sarcină de a judeca este rezervată lui Dumnezeu. Avertizează totodată: „Fiţi atenţi, căci cu măsura cu care măsuraţi, vi se va măsura şi vouă” în ziua din urmă. Astăzi prima lectură, descriind relaţia dificilă dintre regele Saul şi David, prezintă un exemplu de iertare în refuzul lui David de a-şi face singur judecată, în deplina încredere că dreptatea vine de la Domnul (cf. Sam 26,2.7-9.12-13.22-23)

6. Dumnezeu ignoră principul reciprocităţii

Isus vorbeşte despre iubire într-o vreme ce nu era mai bună decât timpurile noastre. El nu zice: „Este inutil să vorbeşti despre iubire acestei generaţii orbite de ură. Nu s-a mărginit să spună, cum sugerau înţelepţii lui Israel: „Să nu faci altuia ce nu vrei să ţi se facă ţie” (Tob 4,15), o înţelepciune prezentă şi la alte popoare. Isus nu a ezitat să propună forma înaltă şi pozitivă a acestei înţelepciuni: „Aşa cum vreţi ca oamenii să vă facă vouă, faceţi-le la fel!” (Lc 6,31). Şi deoarece ascultătorii săi, obişnuiţi cu principiul reciprocităţii, îi obiectau: „De ce ar trebui să începem tocmai noi?” Şi dacă iniţiativa noastră ar eşua şi am sfârşi prin a fi consideraţi nişte naivi? Isus apelează la exemplul lui Dumnezeu care nu aşteaptă să fie iubit pentru a iubi şi nu pretinde de la om să fie fidel înainte de a-i face bine. Dumnezeu nu cunoaşte principiul reciprocităţii. Iniţiativa iubirii porneşte mereu de la el, şi aşa trebuie să se comporte şi cei care se consideră fii ai lui Dumnezeu: „Voi însă iubiţi-i pe duşmanii voştri, faceţi bine şi daţi cu împrumut fără ca să aşteptaţi nimic, iar răsplata voastră va fi mare şi veţi fi fiii Celui Preaînalt, pentru că el este bun faţă de cei nerecunoscători şi răi” (Lc 6,35).

7. Cântarea psalmistului

Îndurător şi milostiv este Domnul. „Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul şi toată fiinţa mea să laude numele lui cel sfânt! Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul şi nu uita nicicând de darurile lui. El îţi iartă toate păcatele şi te vindecă de orice infirmitate. El îţi scapă viaţa de la pierzare şi te încununează cu bunătate şi îndurare. Domnul este îndurător şi milostiv, el este îndelung răbdător şi plin de dragoste. El nu răsplăteşte după greşelile noastre, nici nu pedepseşte după fărădelegile noastre. Cât de departe este răsăritul de apus, atât de mult îndepărtează de la noi păcatele noastre. Aşa cum un tată îşi iubeşte copiii, aşa îi iubeşte Domnul pe cei care se tem de dânsul” (Ps 102/103,1-4.8 şi 10.12-13: psalmul responsorial).

8. Rugăciunea Bisericii

„Atotputernice Dumnezeule, dăruieşte-ne, te rugăm, harul să cugetăm pururi la cele spirituale, ca să împlinim ceea ce e plăcut înaintea ta, şi prin cuvânt, şi prin faptă”. Tuturor, multă bucurie în Domnul!

(Radio Vatican - Anton Lucaci, material omiletic de vineri 18 februarie 2022)