Simbolurile Adventului: a patra săptămână

Cetatea Vaticanului – A. Mărtinaș

Vatican News – 20 decembrie 2021. Săptămână de săptămână am aprins câte o lumânare: prima este cea a păstorilor și a speranței; a doua, cea a Betleemului și a chemării universale la mântuire; a treia, este lumânarea păstorilor și a bucuriei și, în sfârșit, a patra, este lumânarea îngerilor și a iubirii.

Cea de-a patra lumânare este din nou violet, potrivit culorii liturgice din această perioadă, ca și cum euforia bucuriei legată de vestea cea bună – care a fost reprezentată prin culoarea roz, în cea de-a treia săptămână de Advent –  ar fi urmată de o așteptare a Crăciunului într-o mai adâncă reculegere. Este cumva asemenea momentului suspendat de dinaintea exploziei de lumină sau ca la copii, când își țin respirația înaintea surprizei care îi va face fericiți. Numărătoarea inversă devine tot mai intensă. Rugăciunea și meditația – specifice Adventului – trebuie acum exercitate cu mai multă intensitate pentru a ne pregăti cât mai bine pentru sărbătoarea Nașterii Mântuitorului și, aprinzând lumânarea, să ne gândim și să fim convinși că nu este vorba doar de o sărbătoare ci de o autentică reînnoire. Pruncul este pe cale să se nască din nou și din nou, să nu ne abandoneze niciodată, nici azi și nicicând.

De la pământ la cer

În prima zi a săptămânii a patra, antifonul înalță cuvinte de poezie și cânt, spunând: „Picurați, cerurilor, de sus și norii să plouă dreptatea; să se deschidă pământul, ca să rodească mântuirea și să facă să răsară toată dreptatea! Eu sunt Domnul care le creez (Is 45,8).

Prima săptămână ne-a vorbit despre trecutul care privește spre viitor, ca o veșnicie  prezentă. A doua săptămână ne-a vorbit despre istorie, prin menționarea unui loc fizic de pe pământ, Betleemul. Cea de-a treia săptămână ne-a vorbit din nou despre pământ și oameni, prin cei mai umili și mai săraci, prin păstori. Săptămâna a patra din Advent  ne îndreaptă privirea spre cer, de unde o ploaie de lumină cade pe pământ care se deschide pentru a primi sămânța care urmează să încolțească.

Îngerii

Îngerii se avântă în spațiul ceresc și vestesc Nașterea Mântuitorului. Nici o scenă a Nașterii nu ar fi completă fără îngeri. Nimeni nu uită să fixeze – pe ieslea amenajată în propriile case – figura îngerului cu pergamentul în mâini, aflat alături de cometa de carton de pe cerul înstelat, realizat din hârtie.

Îngerii sunt „poștașii” Domnului; ei ne avertizează, ne vorbesc – de multe ori chiar prin vise – așa cum au făcut cu Iosif, cu păstorii, cu magii... .

În aceste zile, să lăsăm și noi ca visele noastre să fie libere. Visul este un dar care ne permite să ne desprindem de ființa noastră pământească și să pătrundem într-o dimensiune lipsită de materie, greu de trăit altfel, în condiția în care ne aflăm noi,  cufundați în cotidianul pământesc, uneori greoi, până la a deveni un balast al existenței noastre.

Prezența Preacuratei

În aceste săptămâni, o prezență constantă ne-a însoțit, prin sărbători – precum solemnitatea Neprihănita Zămislire, din 8 decembrie. În cea de-a patra duminică din Advent ne-a amintit de întâlnirea Mariei cu Elisabeta (Lc 1, 39-45). Preacurata  ne însoțește zi de zi. Ea este cea care ridică pânza pentru a ni-l arăta pe Pruncul care doarme în iesle.

Parabola evreiască a celor patru lumânări

Cardinalul Gianfranco Ravasi citează o parabolă evreiască legată de Sărbătoarea Luminilor, dar care se potrivește bine și cu simbolurile Adventului – coronița de Advent cu cele patru lumânări.

Într-o cameră tăcută se aflau patru lumânări aprinse. Prima s-a plâns: "Eu sunt pacea. Însă oamenii preferă războiul: nu-mi rămâne decât să fiu stinsă”. Și așa s-a întâmplat.

Cel de-a doua a spus: "Eu sunt credința. Dar oamenii preferă basmele: nu-mi rămâne decât să fiu stinsă". Și așa a fost. A treia lumânare a mărturisit: "Eu sunt iubirea. Dar oamenii sunt răi și incapabili să iubească: nu-mi rămâne decât să las să fiu stinsă" Și s-a întâmplat întocmai. Dintr-o dată, un copil a intrat în cameră și a strigat: "Mi-e frică de întuneric!". Apoi, a patra lumânare a spus: "Nu plânge. Voi rămâne aprinsă astfel încât cu lumina mea să fie aprinse și celelalte lumânări: eu sunt speranța".

În centrul acestei istorisiri se află un copil, ca și Isus, pruncul despre care ne relatează textul evanghelic (Lc 2,22-40): El este cel care face să strălucească din nou lumânările stinse.

Succesiunea simbolurilor legate de lumânările de Advent este diferită față de cea a istorisirii. În coronița de Advent, iubirea este cea care închide cercul și strălucește ultima, pentru că ea realizează speranța. Povestea evreiască pornește de la un punct de vedere uman, care are nevoie de speranță pentru a supraviețui întunericului, în timp ce Crăciunul este certitudinea divinității care vine în mijlocul nostru și ne salvează. De Crăciun, iubirea domnește peste tot, spulberând orice îndoială și incertitudine.