Consideraţii omiletice la sărbătoarea "Neprihănita Zămislire": Unde eşti? Iată- mă!

(Vatican News - 8 decembrie 2021) E Sărbătoare. „Toată frumoasă eşti Marie şi prihană strămoşească nu este în tine!” În acest timp de pregătire intensă la sărbătoarea Naşterii Domnului, astăzi Biserica ne invită să contemplăm cu uimire taina zămislirii fără păcatul strămoşesc a Maicii Domnului. Este un adevăr de credinţă menit să reaprindă speranţa în sufletele abătute de nelinişti şi nesiguranţă. De fapt, zămislirea Preasfintei Fecioare Maria fără nici cea mai mică umbră de păcat este capodopera harului divin. Zămislirea fără prihană a mama Mântuitorului vrea să ne asigure că iubirea lui Dumnezeu faţă de neamul omenesc este o iniţiativă total gratuită şi că iubirea sa precede toate dorinţele şi cererile noastre.

1. Lucrarea harului lui Dumnezeu

În alte cuvinte, Maria din Nazaret a fost plăcută lui Dumnezeu înainte de evenimentul naşterii lui Isus, şi chiar înainte de naşterea ei. Ea a fost plăcută lui Dumnezeu în însăşi zămislirea ei de către părinţii Ioachim şi Ana. Însă, pentru a fi mama lui Mesia, Maria a fost înzestrată de Dumnezeu cu daruri vrednice de atare menire. Dumnezeu însuşi pregăteşte şi împodobeşte casa în care să locuiască Fiul său. Şi pentru a-şi putea da consimţământul liber al credinţei la anunţul chemării ei, Maria trebuia să fie întru totul purtată de harul lui Dumnezeu. „Simţul credincioşilor” şi Biserica au înţeles  treptat că Maria, „cea plină de har” de la Dumnezeu (cf. Lc 1,28), a fost răscumpărată de păcat încă de la conceperea ei. Acest adevăr crezut din primele veacuri creştine a fost definit de papa Pius al IX-lea la 8 decembrie 1854: „Preafericita Fecioară Maria, încă din primul moment al zămislirii ei, printr-un har şi un privilegiu unic al lui Dumnezeu Atotputernicul, în vederea meritelor lui Isus Cristos, Mântuitorul neamului omenesc, a fost ferită de orice prihană a păcatului originar”. Această „strălucire a unei sfinţenii unice”, cu care este „împodobită din primul moment al zămislirii sale”, îi vine în întregime de la Cristos: ea a fost „răscumpărată în mod anticipat în vederea meritelor Fiului ei”. Mai mult decât pe oricare altă persoană creată, Tatăl „a binecuvântat-o cu toată binecuvântarea spirituală în ceruri, întru Cristos” (Ef 1, 3) şi a ales-o în el înainte de întemeierea lumii, pentru a fi sfântă şi neprihănită în faţa lui în iubire.

2. Un privilegiu pentru „cinstea neamului nostru”

 „Neprihănita Zămislire” este un dar de har supranatural pentru care Preasfânta Fecioară Maria a fost ferită de păcatul originar din prima clipă a conceperii sale; înseamnă că în Maica Domnului nu a fost nici cea mai mică umbră de păcat. Mai mult, a fost copleşită da harul divin. Însă acest privilegiu unic pe care Dumnezeu i l-a dat în mod liber şi gratuit, având în vedere meritele lui Isus Cristos, nu o îndepărtează pe Maria de noi, cei care experimentăm zilnic lupta împotriva răului, ci mai degrabă ne-o dezvăluie ca pe un dar şi un ajutor. De fapt, în Fecioara Maria contemplăm umanitatea noastră răscumpărată. Maria a trăit încă din primul moment al vieţii acea eliberare de rău pe care noi o primim odată cu botezul, tot datorită meritelor patimii Domnului nostru. Şi noi a fost zămisliţi fără păcat în baia Botezului. Lecturile liturgice ne ajută să înţelegem sensul misterului Neprihănitei Zămisliri a Mariei arătând legătura acestuia cu începutul istoriei mântuirii. Observăm că prima lectură şi Evanghelia stau împreună precum capetele unui arc. La un capăt se află chemarea lui Dumnezeu către Adam: „Unde eşti?, iar la celălalt este răspunsul deplin  al  Mariei către îngerul Gabriel: "Iată, slujitoarea Domnului: fie mie după cuvântul tău!"

3. Unde eşti?

Prima lectură este luată din cartea Genezei (cf. Gen 3,9-15.20). După păcatul primilor părinţi, Dumnezeu iese în căutarea lui Adam şi îl cheamă: „Unde eşti? Cuprins de remuşcare, Adam este  conştient de cădere şi se ascunde de frică: "Am auzit glasul tău în grădină şi mi-a fost frică, pentru că sunt gol, şi m-am ascuns". Inspirat de şarpele ispititor, omul a călcat porunca lui Dumnezeu, dar s-a trezit gol, lipsit de gloria originară în care a fost creat; s-a trezit în frică şi nu mai este în libertate. În dialogul care urmează vedem cum acea neascultare originară a rupt şi a distorsionat toate celelalte relaţii ale omului. Dar mai reiese şi că Dumnezeu nu se resemnează să-şi piardă făptura şi în final există o promisiune: „Duşmănie voi pune între tine şi femeie, între descendenţa ta şi descendenţa ei. Acesta îţi va pândi capul şi tu îi vei pândi călcâiul" (Gen 3,15). Acest ultim verset se numeşte „proto-evanghelie” (prima veste bună) deoarece apare ca primul anunţ acoperit al unei viitoare eliberări de rău. Este răspunsul lui Dumnezeu la păcat; acolo unde este căderea omului, Dumnezeu intervine prin redeschiderea orizontului mântuirii. Descendenţa femeii va învinge (în ebraică şi greacă formele gramaticale sunt la masculin, fac aluzie la un bărbat), dar femeia beneficiază de duşmănia radicală cu răul pe care o instituie Dumnezeu. În figura acestei femei, Tradiţia Bisericii înţelege referirea la Maria, noua Evă.

4. „Iată-mă!”

În Evanghelia sărbătorii ascultăm povestirea vestirii îngerului către Maria (cf. Lc 1,26-38) şi este evident că putem compara acest text cu cel al Genezei. Şi aici găsim o situaţie de dialog, dar de un ton şi fundal cu totul diferit. În Geneza avem o situaţie dramatică, un Adam (= noi) care se ascunde de Dumnezeu, se teme de el, „suferă” consecinţele păcatului; în Evanghelie avem o situaţie de pace, cu Maria deschisă la un dialog în care este liberă, în deplină armonie cu planul lui Dumnezeu pe care îl simte al ei, total disponibilă în a se declara slujitoarea Domnului. Adam şi Maria sunt amândoi goi înaintea Domnului, dar de o goliciune total diferită: Adam pentru că a pierdut harul, Maria pentru că a fost plină de har. Îngerul o salută pe Maria spunând: „Bucură-te, o, plină de har!” Este un nume misterios, în faţa căruia până şi Fecioara rămâne un pic ezitantă dar care îi luminează identitatea. Maria este plină pentru că s-a golit făcând loc în inima ei şi astfel poate primi harul, adică toată dragostea, bunătatea, darul lui Dumnezeu, poate naşte pe Fiul Celui Preaînalt, plin de har şi de adevăr (In 1,14). Îngerul îi mai spune: „Bucură-te, Domnul este cu tine”. Maria este femeia adevăratei bucurii pentru că trăieşte în prezenţa Domnului şi Dumnezeu se bucură de ea.

5. Aurora recreării omului, a noii creaţii în Cristos

De fapt, acea sfinţenie care a lucrat în Maria încă de la conceperea ei, Dumnezeu a gândit-o mereu şi pentru noi. Aşa ne spune a doua lectură luată din Scrisoarea către Efeseni (cf. Ef 1,3-6.11-12). Apostolul Paul enumără binecuvântările spirituale cu care Dumnezeu ne-a binecuvântat din veşnicie în Cristos: chemarea la sfinţenie, filiaţia adoptivă, lucrarea răscumpărătoare a Fiului şi iertarea păcatelor, misterul bunăvoinţei lui Dumnezeu care este plinătatea vieţii divine in noi. Şi din text se înţelege că, deşi într-un mod progresiv, Dumnezeu îşi va duce cu siguranţă planul de mântuire la îndeplinire. Aceasta este speranţa sigură pe care o trăim în Duhul şi în care Maria ne susţine. Astfel Maria Neprihănită ocupă un loc cu totul special în perioada de pregătire la Naşterea Domnului. Ea este femeia Adventului, pentru că este femeia aşteptării şi a primirii, femeia credinţei, a speranţei şi a carităţii, femeia ascultării Cuvântului care se va face trup în ea. În compania ei putem trăi acest timp ţinând inima trează, astfel încât să răspundem fiecare  „Iată-mă!” lui Dumnezeu care vine.

6. Toată frumoasă eşti Marie

Maria „a aflat har” şi la oamenii care au cinstit-o cu o veneraţie ce nu cunoaşte egal în cultul manifestat vreunei făpturi omeneşti. Creştinii i s-au adresat Mamei lui Isus chemând-o cu cele mai înalte titluri: „Panaghìa – Toată Sfântă, Cea Preasfântă”, „Tota pulchra – Toată Frumoasă”, „Preacurata”. Iar Liturghia sărbătorii pune pe buzele Fecioarei din Nazaret cuvintele profetului de demult: „Mă voi bucura din toată inima în Domnul şi va tresălta de veselie sufletul meu în Dumnezeul meu, căci m-a îmbrăcat cu haina mântuirii şi cu mantia dreptăţii m-a învăluit, ca pe un mire ce poartă coroană şi ca pe o mireasă împodobită cu giuvaerurile sale” (Is 61,10: Ant. la intrare). Împreună cu Maria recunoaştem milostivirea lui Dumnezeu arătată şi faţă de neamul nostru. Astăzi o preamărim  în cântări alese şi o chemăm în ajutor: „Lucruri mari s-au spus despre tine, Marie, căci din tine s-a născut soarele dreptăţii, Cristos, Dumnezeul nostru” (Ant. la Împărtăşanie). Sărbătoarea „Neprihănita Zămislire” face să se retrezească în noi nostalgia după „raiul pierdut”. Contemplând-o pe Maria, femeia credinţei şi fecioara ascultării, vedem că planurile lui Dumnezeu nu pot fi oprite. Chiar fiecare dintre noi, supus voinţei lui Dumnezeu, va putea să vadă realizându-se în el planul de iubire al Creaţiei.

7. Rugăciunea Bisericii

„O, Marie, zămislită fără de păcat, roagă-te pentru noi care alergăm la tine”. „Dumnezeule, prin zămislirea neprihănită a Fecioarei Maria, tu i-ai pregătit lăcaş vrednic Fiului tău. Te rugăm ca, după cum ai ferit-o pe ea de orice prihană pentru meritele morţii lui Cristos, să ne dai şi nouă, prin mijlocirea ei, harul de a ajunge curaţi la tine”. Tuturor, o Sărbătoare binecuvântare.

(Radio Vatican – Anton Lucaci, material omiletic de marţi 7 decembrie 2021)