Nașterea Domnului: considerații omiletice

BISERICĂ

Consideraţii omiletice la “Naşterea Domnului” 2021: Cu prezenţa Sărbătoritului

Nu vă temeţi, căci, iată, vă vestesc o mare bucurie care va fi pentru tot poporul: astăzi s-a născut pentru voi Mântuitorul, Cristos Domnul. Dacă vrei să vindeci o rană, El este medicul; dacă ai febră, El este izvorul; dacă eşti apăsat de necazuri, El este dreptatea; dacă ai nevoie de ajutor, El este tăria; dacă te temi de moarte, El este viaţa; dacă doreşti cerul, El este calea; dacă eşti în întuneric, El este lumina”. Crăciunul este prezenţa lui Dumnezeu în viaţa fiecăruia.

(Vatican News – 24/25 decembrie 2021). E Naşterea Domnului. Retrăim an de an cu aceeaşi uimire şi recunoştinţă momentul tainic şi solemn anunţat de profetul de demult: „Poporul care umbla în întuneric a văzut o lumină mare, peste cei care locuiau în ţinutul umbrei morţii a strălucit o lumină… Pentru că un copil ni s-a născut, un fiu ni s-a dat nouă. Stăpânirea va fi pe umerii lui şi va fi numit sfetnic minunat, Dumnezeu puternic, părinte veşnic, principe al păcii” (cf. Is 9,1-6: prima lectură la Liturghia de noapte). Începem aceste consideraţii omiletice puţin altfel. Şi nu fără motiv.

1. Încă un Crăciun altfel

Cu câteva zile în urmă, o profesoară de limbi străine la un liceu din Italia i-a spus preotului că elevii ei, adresându-i urări de Crăciun, i-au trimis acest mesaj în engleză: „Merry offline Christmas” (Crăciun fericit offline). Cei care se află în lumea şcolii, înţeleg repede mesajul dar preotul înaintat în vârstă a avut o oarecare dificultate; a fost nevoie să i se explice şi i-a plăcut imediat. Ce legătură are cuvântul „offline” cu „Crăciun fericit”? Ştim că actuala pandemie a bulversat complet viaţa lumii, afectând mai ales modul în care oamenii trăiesc şi se relaţionează unii cu alţii. Şcoala, de pildă, a devenit toată „online” în prima perioadă şi este încă pentru licee. Nu este „cu prezenţă” fizică la şcoală, ci se urmează lecţiile la distanţă, de acasă. Trebuie să mulţumim tehnologiei care permite acest lucru şi încearcă să ocolească imposibilitatea de a se aduna fizic atât în interiorul cât şi în afara şcolilor. Dar nu doar pentru dificultăţile tehnice de a face toţi acest lucru, ci şi pentru faptul că nu suntem obişnuiţi cu aşa ceva, a face şcoală cu distanţare fizică a devenit în cele din urmă o povară şi un chin. Este nevoie de întâlnire fizică, deoarece educaţia este mult mai mult decât o transmitere de date şi noţiuni teoretice, dar este şi o experienţă normală de întâlnire şi împărtăşire. Este necesar a se întoarce la prezenţa fizică, adică să oprim computerul şi să ne vedem, să intrăm în contact, să vorbim în direct. Şi acest lucru este valabil în multe domenii ale vieţii.

2. Pornind de la semnele timpului

Plecând de la această situaţie critică, încercăm să înţelegem povestirea despre naşterea lui Isus pe care o găsim în Evanghelia după Luca şi care este proclamată în Liturghia Nopţii de Crăciun. Evanghelistul joacă mult pe contraste pentru a evidenţia mai bine semnificaţia şi importanţa naşterii Mântuitorului la Betleem. Începe prin a-l evoca chiar pe cel mai mare din lume la acea vreme, pe împăratul roman Cezar August. Acesta întruchipa puterea umană şi „divină” într-o singură persoană ce rămânea totuşi îndepărtată, fiind filtrată de mulţi supuşi pe care îi controla prin legi şi recensăminte. Împăratul August rămâne „la distanţă” şi mediat de statuile sale de marmură, de chipurile de pe monede şi de persoana funcţionarilor şi soldaţilor săi. Dacă ar fi să urmeze această logică, Dumnezeu ar trebui să fie şi mai îndepărtat şi mai de neatins decât Cezar. În schimb, Dumnezeu alege să fie „prezent”, născându-se în lumea oamenilor şi printre ei, plecând tocmai de la cei mai de departe. Distanţa de nedepăşit dintre Cezar şi simplii păstori ai acelei provincii îndepărtate a imperiului este eliminată de Dumnezeu însuşi care se face mic şi accesibil în plăpânda fiinţă umană care este Isus.

3. Astăzi s-a născut pentru voi Mântuitorul

„Nu vă temeţi, căci, iată, vă vestesc o mare bucurie care va fi pentru tot poporul. Astăzi în cetatea lui David, vi s-a născut Mântuitorul, care este Cristos Domnul”. Aceasta este vestea primită de păstorii din preajma Betleemului după ce au văzut la orizont o mare lumină în toi de noapte. „Astăzi”: este momentul culminant ce marchează istoria. Ceasul este solemn şi nu doar sub aspect strict religios. Crăciunul este la răscrucea istoriei trecute şi viitoare. Timpul s-a împlinit. Mântuitorul, odrasla promisă a lui David, s-a născut, şi s-a născut „astăzi”. Acel „azi” pentru noi creştinii nu este niciodată „ieri” sau „cine ştie când”. Azi este azi, acum, pentru voi, pentru mine. Dumnezeu este „cu prezenţa sa” şi pentru mine în umanitatea unui copil, a fiecărui copil, a fiecărei fiinţe umane, în fiecare gest uman când este bun. Astăzi este acum, depăşind orice restricţie nu numai de sănătate, ci mai presus de toate orice restricţie creată de nepăsarea noastră, de durităţile noastre, de refuzul de a trăi în pace şi fraternitate, care face să coboare noaptea peste lume şi în inimi. Şi tocmai în acest întuneric apăsător, Dumnezeu coboară la noi cu prezenţa sa benefică şi devine Mântuitor în Isus. Astfel Crăciunul, şi acest Crăciun în pandemie, devine un „Crăciun fericit”, deoarece Isus este cu adevărat prezent în umanitatea noastră. Nu „online”, adică mediat de altceva şi „la distanţă”, ci „offline”, adică „cu prezenţa sa”. Crăciunul este înainte de toate prezenţa lui Dumnezeu în viaţa noastră, căci pruncul născut la Betleem este „Emanuel” care înseamnă „Dumnezeu cu noi”. S-a născut pentru noi ca Mântuitor.

4. Un copil: acesta este semnul

Îngerul le-a dat păstorilor un semn. Le-a spus: „veţi găsi un copil înfăşat şi culcat în iesle”. Crăciunul este un copil, restul e povestire. Este un Copil pe care ni l-a dat Dumnezeu (cf. Is 9,5) şi înaintea căruia toţi ne descoperim copii care avem nevoie de ajutor şi de duioşie. Un semn mai sugestiv nu putea fi dat pentru un eveniment de importanţă vitală. Dumnezeu are modurile sale de a se revela; întotdeauna surprinzătoare. În vechime s-a revelat prin semne prodigioase ce manifestau puterea sa, dar lumea nu s-a schimbat. Acum caută simplitatea iar primii destinatari sunt cei umili. Ieslea, atât de semnificativă pentru păstori, Dumnezeu a ales-o ca semn al lucrării sale de mântuire; un semn mai mult decât suficient pentru a-i face pe păstori să creadă. Cu atât mai mult cu cât acum cerul s-a deschis cum nu s-a întâmplat niciodată. Cerul s-a deschis şi dintr-o dată s-a unit cu îngerul o mulţime din oastea cerească. Toţi înălţau un imn de laudă lui Dumnezeu şi de urare pentru oameni: „Mărire în înaltul cerurilor lui Dumnezeu şi pe pământ pace oamenilor pe care el îi iubeşte!” Acest imn de mărire răsună încă şi astăzi în adunările noastre. Este un ecou ce vine de departe, continuând intrarea lui Dumnezeu în istoria oamenilor. Când Dumnezeu vine să salveze, darul său este pacea. Pacea este pentru toţi oamenii pe care Dumnezeu îi iubeşte.

5. Prezenţa curată şi caldă a Pruncului Isus

Zilele acestea am auzit poate spunându-se că nu mai există „farmecul Crăciunului” din cauza tuturor restricţiilor. Poate că este adevărat, deoarece restricţiile, cu siguranţă, nu ajută la liniştea umană tipică acestei perioade. Ne întrebăm de unde vine farmecul sărbătorilor? Care sunt motivele aşteptării? Motivele pot fi multe, dar principalul poate fi identificat cu o „străveche nostalgie” pe care agitaţia, forfota, viaţa comercială, febra tehnologică a timpului nu au reuşit să o şteargă. În sărbătoarea Crăciunului mulţi descoperă în sinea lor o nostalgie lăuntrică după un trecut religios, cultural şi civil care se dovedea plăcut răscolitor şi plin de farmec. Însă Crăciunul nu este o magie ce uimeşte şi durează o clipă, ci este o realitate care a început de mult şi este încă actuală, funcţionând perfect astăzi: Dumnezeu este cu noi, în vieţile noastre, în latura bună a umanităţii noastre, în această poveste care pare întunecată de noapte, dar conţine prezenţa luminoasă a Mântuitorului Isus.

6. Prezenţa Sărbătoritului în peisajul din jur

Însă sărbătorile îşi ating rostul lor şi rezistă vremurilor dacă sunt trăite în prezenţa Sărbătoritului. Privind puţin în jur, s-ar putea să constatăm că în peisajul aşezărilor noastre Sărbătoritul este poate doar o amintire, un ecou îndepărtat; nu oaspete la masă, ci undeva la marginea ei; nu în centrul atenţiei, dar într-un colţ şi mult prea ascuns. Cineva a încercat să verifice atent starea de lucruri şi mergând pe străzi, iată ce a putut vedea: „Era un pom frumos, înalt, luminat, îmbrăcat cu tot felul de decoraţiuni rotunde, aerodinamice, cu multe stele sclipitoare, iar sub el multe pachete colorate... Dar Tu nu erai în acel pom... sau poate erai doar o amintire”. „Era o piaţă încadrată de lungi şiruri de chioşcuri mici cu cadouri, lumânări, jocuri, băuturi calde, dulciuri şi oameni care râdeau şi se cinsteau zgomotos... Dar Tu nu erai în acea piaţă…sau poate doar un ecou îndepărtat”. „Într-o casă era o masă lungă încărcată cu tot felul de bucate, băuturi şi dulciuri, cu farfurii şi pahare preţioase, şi în jur muzică şi cântece... Dar Tu nu erai la acea masă... decât poate pe margine”. „Am văzut şi o biserică toată pregătită solemn unde s-a ţinut o frumoasă liturghie alcătuită din cântece, rugăciuni, iar la final salutări şi îmbrăţişări... Dar Tu nu erai în acea biserică... sau poate prea ascuns”. „Apoi, într-o cameră de spital luminată de un neon rece, plină de monitoare, tuburi şi aparate zgomotoase, o mână cu o mănuşă de latex a ţinut o clipă pe cea slabă a unui bărbat în vârstă care stătea întins pe un pat şi se chinuia să respire, fără să poată spune nimic cu masca care îi ascundea faţa …Şi Tu erai acolo, luminos şi vizibil în acel gest uman şi divin uşor de desluşit”.

7. Lăsaţi-l să intre

Se povesteşte că într-o zi Rabbi Mendel i-a surprins pe prietenii săi când într-o conversaţie i-a întrebat: „Unde locuieşte Dumnezeu?” Prietenii luaţi prin surpindere au izbucnit în râs şi i-au zis: „Ce-ai păţit? Lumea toată nu este oare plină de mărirea lui?” Rabinul le-a dat el însuşi răspunsul: „Dumnezeu locuieşte acolo unde i se permite să intre”. Vestea de bucurie adusă de îngeri răsună peste tot în aceste zile. „Astăzi” s-a născut Mântuitorul, s-a născut „pentru noi”, a coborât din cer „pentru noi, oamenii, şi pentru a noastră mântuire”. El intră acolo unde este primit: în inimile noastre, în casele noastre, în oraşele şi satele noastre. Bineînţeles, dacă îl lăsăm să intre.

8. Cristos este totul pentru noi

Sfântul Ambroziu (+397), episcop de Milano, repeta neobosit: „Omnia Christus est nobis – Cristos este totul pentru noi”. „Dacă vrei să vindeci o rană, El este medicul; dacă eşti ars de febră, El este izvorul; dacă eşti apăsat de nedreptăţi, El este dreptatea; dacă ai nevoie de ajutor, El este tăria; dacă te temi de moarte, El este viaţa; dacă doreşti cerul, El este calea; dacă eşti în întuneric, El este lumina… Gustaţi şi vedeţi cât de bun este Domnul, fericit omul care îşi caută refugiu în El!” (cf. Ps 33/34,9; De virginitate 16,99).

9. Rugăciunea Bisericii

Plăcută să-ţi fie, Doamne, jertfa sărbătorii de astăzi, ca, prin acest minunat schimb de daruri, să îmbrăcăm chipul dumnezeiesc al aceluia în care este unită cu tine firea noastră omenească. Sărbătorind cu bucurie naşterea Mântuitorului, îl rugăm pe Dumnezeu să ne dea harul, ca, printr-o viaţă sfântă, să ne învrednicim a fi părtaşi de gloria lui.

Tuturor cititorilor acestor pagini: Bucuria Naşterii Domnului cu pace în inimi şi în familii! Crăciun binecuvântat!
(Radio Vatican – Anton Lucaci, material omiletic la Naşterea Domnului 2021)