Consideraţii omiletice la Duminica a XXXIII-a de peste an (B): Ce va fi cu noi?

(Vatican News - 14 noiembrie 2021) E Ziua Domnului. Participarea la Sfânta Liturghie duminicală are o importanţă deosebită. „Această zi, aşa cum este sâmbăta ebraică, se oferă ca zi de însănătoşire a relaţiilor fiinţei umane cu Dumnezeu, cu ei înşişi, cu ceilalţi şi cu lumea. Duminica este ziua Învierii, „prima zi” a noii creaţii, a cărei pârgă este umanitatea înviată a Domnului, garanţie a transfigurării finale a întregii realităţi create. În afară de asta, această zi vesteşte „odihna veşnică a omului în Dumnezeu”. În acest mod, spiritualitatea creştină integrează valoarea odihnei şi a sărbătorii” (cf. Laudato Si’, 237).

1. Gânduri de pace, nu de nenorocire

Anul bisericesc, după ritul roman sau latin, se apropie de sfârşit. Încheierea unui ciclu de sărbători liturgice ne îndreaptă atenţia spre ţinta din urmă a călătoriei noastre. În drum spre împărăţia lui Dumnezeu, creştinii nu se lasă paralizaţi de frica unui sfârşit catastrofic al lumii, dar aşteaptă cu încredere ziua în care Cristos se va întoarce ca să ducă la împlinire făgăduinţele sale. Pentru a menţine vie încrederea în ziua de mâine este nevoie să primim zilnic cuvântul Domnului ca hrană de drum. Este singura realitate capabilă să reziste provocărilor timpului şi să umple aşteptarea care altminteri poate deveni chinuitoare şi stresantă până la epuizare. Lecturile acestei duminici prezintă, fiecare din unghiul ei, motive suficiente de bucurie şi speranţă. Astfel, încă de la începutul Liturghiei, Domnul ne asigură prin profetul Ieremia: „Gândurile mele sunt gânduri de pace, şi nu de nenorocire; strigaţi către mine şi eu vă voi asculta şi vă voi întoarce din robie de pretutindeni” (cf. Ier 29,11.12.14: Ant. la intrare). În această perspectivă luminoasă înţelegem şi cuvintele lui Isus din Evanghelia zilei: „Atunci îl vor vedea pe «Fiul Omului venind pe nori» cu putere mare şi glorie. Atunci va trimite îngerii şi va aduna pe toţi aleşii săi din cele patru vânturi, de la capătul pământului până la capătul cerului” (cf. Mc 13,24-32). Vestirea întoarcerii lui Cristos în slavă nu intenţionează să suscite nelinişte şi teamă în cel care se străduieşte să trăiască în dragoste faţă de Dumnezeu şi faţă de semeni, din contra, trezeşte încredere şi speranţă. Primii creştini au înţeles bine asta, de aceea repetau frecvent în adunările liturgice expresia din limba aramaică „Maranatha!”, atât ca mărturisire că „Domnul a venit”, cât şi ca invocaţie: „Vino, Doamne Isuse!” (Ap 22,20). Nu este oare o veste bună a şti că nu ne îndreptăm spre prăpastia imensă şi rece a neantului ce înghite totul, dar spre întâlnirea cu Domnul nostru Isus Cristos care ne-a răscumpărat cu viaţa sa?

2. Vino, Doamne Isuse!

Primii creştini mărturiseau că Domnul a venit şi va veni. Mărturisirea lor devenită invocaţie susţine şi speranţa noastră. Acum Isus Cristos se află la dreapta lui Dumnezeu, biruitor definitiv asupra vrăjmaşilor de orice fel. Înviat din morţi şi înălţat la cer, „după ce a adus unica jertfă pentru păcate, s-a aşezat pentru totdeauna la dreapta lui Dumnezeu. El aşteaptă de acum ca „duşmanii lui să fie puşi sub picioarele lui”. Prin jertfa sa unică, el a condus pentru totdeauna la perfecţiune pe cei care primesc de la el sfinţenia. (cf. Evr 10,11-14.18: lectura a doua). Luând parte la sfânta şi dumnezeiasca Liturghie amintim moartea şi învierea Domnului până când va veni şi spunem: „Pentru mine, fericirea mea e să mă apropii de Dumnezeu, să-mi pun în Domnul Dumnezeu speranţa mea” (cf. Ps 72/73,28: Ant. la Împărtăşanie). Viaţa, timpul vieţii, nu este un ansamblu de zile ce se pierd în nimic, dar un drum spre Dumnezeu, spre Isus Cristos, Fiul său, pe care îl vom întâlni la încheierea vieţii pământeşti. El vine mereu în întâmpinarea noastră. Vine să ne adune de pe tot pământul pentru a fi cu El. E nevoie să-l aşteptăm. Mai mult, suntem chemaţi să mergem înaintea lui cu candela aprinsă. Secretul vieţii stă în a reîncepe zilnic de la capăt: din început în început trecând prin începuturi mereu noi până la arătarea Domnului în slavă.

3. Profeţie şi revelaţie

Cuvântul Domnului se comunică astăzi prin imagini zguduitoare ce pot nelinişti inimile şi tulbura gândurile. Pericopa evanghelică (cf. Mc 13,24-32) şi fragmentul din cartea profetului (cf. Dan 12,1-3) creează într-adevăr o stare de puternică încordare lăuntrică, dacă nu se ţine cont de stilul lor profetic, apocaliptic şi escatologic. De fapt, se vorbeşte despre un timp de strâmtorare cum nu a mai fost de când există lumea, despre dezastre cosmice, soarele care se întunecă şi luna care nu străluceşte, stele care cad şi puterile cerului care se zdruncină, dar şi despre înţelepţii care vor străluci ca stelele. Se vorbeşte însă şi despre smochin ale cărui mlădiţe devin fragede şi dau frunze, arătând că viaţa continuă şi nu se sfârşeşte niciodată. Frunzele noi inaugurează primăvara. O nouă viaţă se deschide după moarte. Istoria se deschide continuu spre etern.

4. „Sfârşitul unei lumi” şi „sfârşitul lumii”

Lecturile liturgice ne propun să reflectăm asupra felului în care trăim timpul acestei vieţi. Evanghelia zilei vrea să ne fixeze privirea nu atât asupra celor ce se vor întâmpla la sfârşitul istoriei, cât mai degrabă asupra a ceea ce se întâmplă în prezent. Suntem invitaţi să interpretăm prezentul în lumina cuvintelor lui Isus pentru a recunoaşte în prefacerile şi în frământările actuale ale societăţii că Fiul Omului este aproape. De fapt, istoria fiecărei epoci, deci şi istoria epocii contemporane, ne face să vedem cum trece înfăţişarea lumii. Se schimbă chiar înainte de a trece o singură generaţie (cf. Mc 13,30). La fel, când autorii biblici vorbesc despre sfârşitul lumii, înţeleg foarte adesea lumea concretă, cea existentă şi cunoscută de un anumit grup de oameni. Deci, este vorba despre lumea din vremea lor. Se referă nu atât la sfârşitul „lumii”, ci „al unei lumi”, chiar dacă cele două aspecte uneori se suprapun iar alteori se intersectează. Înăuntrul unei lumi care moare putem constata semne de viaţă nouă şi numai privind la ce se petrece în natură. De pildă, în Palestina semnalul cert al sosirii verii este dat de smochin care iarna arată ca un schelet noduros ce dintr-odată înmugureşte: „Învăţaţi de la smochin parabola: când mlădiţa devine deja fragedă şi dau frunzele, ştiţi că vara este aproape. La fel şi voi, când veţi vedea că se împlinesc acestea, să ştiţi că este aproape, la uşă” (Mc 13,28-29).

5. „În acel timp, va fi salvat poporul tău”

Totul trece. Dumnezeu pregăteşte o lume nouă. Trece înfăţişarea lumii de azi, dar nu trece cuvântul lui Dumnezeu şi promisiunea sa de viaţă. Avem mereu asigurarea dată de Isus: „Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele mele nu vor trece” (Mc 13,31). Promisiunea vieţii vine de departe. Ne este încredinţată de Dumnezeu şi prin profetul Daniel care spune: „În acel timp, va fi salvat poporul tău, oricine va fi găsit scris în carte. Mulţi dintre cei care dorm în ţărâna pământului se vor trezi: unii pentru viaţa veşnică, iar alţii pentru ocara şi dezgustul veşnic. Cei pricepuţi vor străluci ca strălucirea firmamentului şi cei care i-au făcut pe mulţi să fie drepţi, ca stelele în veci şi pentru totdeauna” (cf. Dan 12,1-3: prima lectură). Textul este unul dintre puţinele din Vechiul Testament în care se afirmă clar învierea morţilor, pentru viaţa veşnică sau pentru ocară. Aşadar, în timp ce constatăm şi trăim evenimente zguduitoare ce tulbură şi marchează drumul istoriei, trebuie să fim siguri că Domnul este aproape şi de generaţia noastră, că vine şi pentru noi cu puterea milostivirii sale mântuitoare. Vine să ne adune pentru a fi cu El.

6. Ce trebuie să facem?

Domnul vrea să ne întâlnim cu el în mers, deşi nu ştim nici ziua nici locul: „Cât despre ziua şi ceasul acela, nu ştie nimeni, nici îngerii în cer, nici Fiul, ci doar Tatăl” (Mc 13,32). De aceea Isus ne-a avertizat din timp: „Vegheaţi în orice moment şi rugaţi-vă, ca să staţi în picioare în faţa Fiului Omului!” (cf. Lc 21,36: Aclamaţie la Evanghelie). Aşteptarea venirii Domnului în slavă nu micşorează, ci face să crească în noi angajarea zilnică. Astăzi se celebrează cea de-a V-a ediţie a Zilei Mondiale a Săracilor, o întâlnire anuală voită puternic de papa Francisc pentru a solicita Biserica să "iasă" pentru a merge în întâmpinarea celor nevoiaşi şi a le întinde mâna. Tema mesajului papal din acest an este: ”Pe săraci îi aveţi totdeauna cu voi” (Mc 14,7). Sunt cuvintele pe care Isus le-a rostit în contextul unui prânz, la Betania, în casa unui anumit Simon numit „leprosul”, cu câteva zile înainte de Paşte. Aşa cum relatează evanghelistul Marcu, o femeie a intrat cu un vas de alabastru plin de parfum foarte preţios şi l-a vărsat pe capul lui Isus.

7. E Ziua Mondială a Săracilor

Propunem două pasaje din mesajul papei Francisc: Săracii din orice condiţie şi orice latitudine ne evanghelizează, pentru că permit să redescoperim în mod mereu nou trăsăturile cele mai genuine ale feţei Tatălui. „Ei au multe să ne înveţe. În afară de a fi părtaşi de sensus fidei, cu propriile suferinţe îl cunosc pe Cristos suferind. Este necesar ca toţi să ne lăsăm evanghelizaţi de ei. Noua evanghelizare este o invitaţie de a recunoaşte forţa mântuitoare a existenţelor lor şi de a le pune în centrul drumului Bisericii. Suntem chemaţi să-l descoperim pe Cristos în ei, să le dăm lor glasul nostru în cauzele lor, dar şi să le fim lor prieteni, să-i ascultăm, să-i înţelegem şi să primim înţelepciunea misterioasă pe care Dumnezeu vrea să ne-o comunice prin intermediul lor. Angajarea noastră nu constă exclusiv în acţiuni sau în programe de promovare şi asistenţă; ceea ce Duhul pune în mişcare nu este un exces de activism, ci înainte de toate o atenţie îndreptată spre celălalt considerându-l ca una cu noi înşine. Această atenţie de iubire este începutul unei adevărate preocupări faţă de persoana sa şi pornind de la ea doresc să caut efectiv binele său” (Exortaţia apostolică Evangelium  Evangelii gaudium, 198-199). În finalul mesajului papa Francisc exprimă dorinţa ca  Ziua Mondială a Săracilor „să se poată înrădăcina tot mai mult în Bisericile noastre locale şi să se deschidă la o mişcare de evanghelizare care să-i întâlnească în primă instanţă pe săraci acolo unde se află ei. Nu putem aştepta ca să bată la uşa noastră, este urgent să ajungem la ei în casele lor, în spitale şi în reşedinţele de asistenţă, pe străzi şi în colţurile întunecate unde se ascund uneori, în centrele de refugiu şi de primire… Este important să înţelegem cum se simt, ce simt şi ce dorinţe au în inimă. Să ne însuşim cuvintele inimoase ale părintelui Primo Mazzolari: „Aş vrea să vă rog să nu mă întrebaţi dacă există săraci, cine sunt şi câţi sunt, pentru că mă tem că asemenea întrebări reprezintă o distragere sau pretextul pentru a evita o indicaţie precisă a conştiinţei şi a inimii. […] Eu nu i-am numărat niciodată pe săraci, pentru că nu se pot număra: săracii se îmbrăţişează, nu se numără” („Adesso” nr. 7 – 15 aprilie 1949). Săracii sunt în mijlocul nostru. Cât de evanghelic ar fi dacă am putea spune cu tot adevărul: şi noi suntem săraci, pentru că numai aşa am reuşi să-i recunoaştem realmente şi să-i facem să devină parte a vieţii noastre şi instrument de mântuire.

8. Cântarea psalmistului

Este o rugăciune de înaltă spiritualitate biblică: „Păzeşte-mă, Dumnezeule, pentru că îmi caut refugiu în tine! Domnul este partea mea de moştenire şi cupa mea cu sorţi, tu eşti acela care ai în mână soarta mea. Îl am mereu în faţa ochilor pe Domnul; dacă el este la dreapta mea, nu mă clatin. De aceea, inima mea se bucură şi sufletul meu tresaltă de bucurie; ba chiar şi trupul meu se va odihni în siguranţă, deoarece nu vei lăsa sufletul meu în locuinţa morţilor, nici nu vei îngădui ca cel credincios al tău să vadă putrezirea. Tu îmi vei face cunoscută cărarea vieţii; în faţa ta sunt bucurii depline şi desfătări veşnice la dreapta ta” (Ps 15/16,1.5.8-11: psalmul responsorial).

9. Rugăciunea Bisericii

Doamne, Dumnezeul nostru, dă-ne, te rugăm, harul să te urmăm mereu cu bucurie, căci numai slujindu-te necontenit pe tine, izvorul oricărui bine, putem afla fericirea deplină şi nepieritoare.

(Radio Vatican – Anton Lucaci, material omiletic de vineri 12 noiembrie 2021)