Consideraţii omiletice la Duminica a XXVIII-a de peste an (B): Un cuvânt tranşant

(Vatican News - 10 octombrie 2021) E Ziua Domnului.. Nevoia primenirii sufletului îi conduce pe creştini spre lăcaşurile de rugăciune şi de întâlnire cu semenii înaintea lui Dumnezeu. Fiecare duminică aduce cu sine noi daruri sfinţitoare. Textele biblice propuse pentru Sfântă Liturghie sunt alese şi strânse cu grijă ca firimiturile după minunea înmulţirii pâinilor săvârşită de Isus. Cuvântul Domnului purifică minţile credincioşilor de gândurile apăsătoare şi le înveseleşte inimile cu bucurie şi pace. Rodul său este condensat în salutul adresat adunării la începutul Sfintei Liturghii: „Harul Domnului nostru Isus Cristos, dragostea lui Dumnezeu Tatăl şi împărtăşirea Duhului Sfânt să fie cu voi toţi!” (2Cor 13,13). Însă primirea darului divin presupune deschiderea sinceră a inimii în atitudine de smerenie. De aceea, antifonul intrării preia câteva versete din cunoscutul psalm de pocăinţă 129/130, numit în latină „De profundis” de la cuvintele iniţiale „Dintru adâncuri am strigat către Tine Doamne”. Împreună cu psalmistul, participanţii manifestă încrederea în bunăvoinţa lui Dumnezeu care se apleacă asupra tuturor cu darul milostivirii: „Dacă te-ai uita la fărădelegi Doamne, Doamne, cine ar mai putea rămâne în viaţă? Dar la Tine aflăm iertare, Dumnezeul lui Israel”. Astăzi Isus ne arată ce trebuie să facem pentru ca să dobândim ca moştenire viaţa veşnică. Suntem avertizaţi că idolul banului şi al bogăţiilor lumii este o mare piatră de poticneală pe calea mântuirii. În aceste consideraţii ne oprim mai întâi la lecturile liturgice iar apoi lămurim câteva aspecte despre relaţia cu bogăţiile materiale în lumina revelaţiei biblice.

1. Doriţi şi căutaţi darul înţelepciunii!

Prima lectură liturgică este luată din Cartea Înţelepciunii. Autorul sacru se adresează regilor pentru a-i îndemna să dorească înţelepciunea divină mai mult decât orice alt lucru. Înţelepciunea divină consistă în a privi lucrurile cu ochii lui Dumnezeu. Ea valorează mai mult decât toate bunurile materiale: bogăţii, putere, sănătate şi frumuseţe. Înţelepciunea revelată în cuvântul lui Dumnezeu dă omului priceperea şi capacitatea de alegere, pentru a rezolva repede şi definitiv o dificultate, o problemă, un conflict. De aceea, înţeleptul biblic o doreşte şi o imploră de la Dumnezeu mai presus de toate bogăţiile lumii: „M-am rugat şi mi-a fost dată priceperea, am invocat şi a venit la mine duhul înţelepciunii. Am preferat-o sceptrelor şi tronurilor şi bogăţia am considerat-o nimic în comparaţie cu ea. Nu am asemănat-o cu o piatră preţioasă, căci tot aurul, în văzul ei, este puţin nisip şi ca argila este considerat argintul înaintea ei. Am iubit-o mai mult decât sănătatea şi frumuseţea şi am preferat să o am în locul luminii, căci strălucirea care vine de la ea este fără apus. Au venit la mine toate cele bune împreună cu ea şi bogăţie fără măsură este în mâinile ei” (Înţ 7,7-11: prima lectură).

2. Eficacitatea cuvântului lui Dumnezeu

Înţelepciunea lui Dumnezeu este cuprinsă în cuvântul Scripturii. Lectura a doua este un extras din Scrisoarea către Evrei. Autorul sacru arată cât de eficace este cuvântul lui Dumnezeu, dar şi cât de exigent, cât de mult cere de la cine vrea să-l asculte, să-l primească şi să-l pună în practică. Cuvântul lui Dumnezeu este izvor de viaţă, purtător de energii divine pe care nimic nu-l poate opri. Este mai incisiv decât o sabie, deoarece pătrunde până în zonele cele mai profunde ale personalităţii noastre. Cine refuză să asculte cuvântul lui Dumnezeu, va trebui să dea cont lui Dumnezeu de fapta sa. Într-adevăr, „cuvântul lui Dumnezeu este viu, plin de putere şi mai ascuţit decât orice sabie cu două tăişuri; el pătrunde până la despărţitura sufletului şi a duhului, a încheieturilor şi a măduvei şi judecă sentimentele şi gândurile inimii. Şi nu este nicio creatură ascunsă înaintea lui, ci toate sunt goale şi descoperite pentru ochii aceluia în faţa căruia vom da cont” (Evr 4,12-13: lectura a doua).

3. Ce trebuie să fac ca să moştenesc viaţa veşnică?

Astăzi, Evanghelia după sfântul Marcu (cf. Mc 10,17-30) ne povesteşte întâlnirea lui Isus cu un tânăr bogat care îl întreabă ce trebuie să facă pentru a se mântui. Urmează două dialoguri foarte importante ale lui Isus: cu tânărul bogat şi apoi cu discipolii săi. În acesta din urmă Isus subliniază că bogăţiile constituie un mare obstacol pentru a-l întâlni pe Dumnezeu. Iată, episodul. Într-o zi, Isus stătea să plece în călătorie, când un om („un tânăr, potrivit evanghelistului Matei) aleargă pe drum, îngenunchează înaintea lui şi îi pune o întrebare foarte importantă: „Ce trebuie să fac pentru a avea viaţa veşnică, definitivă?” Isus îi răspunde enumerând poruncile cuprinse în Biblie. Modul sigur de a fi pe drumul mântuirii este a face voinţa lui Dumnezeu. Dar acel „tânăr”, cu răspunsul său, îl surprinde pe Isus: „Învăţătorule, toate acestea le-am păzit din tinereţea mea". Aceste cuvinte pline de ascultare şi iubire faţă de Dumnezeu, sunt dovada unei inimi bune. Isus cunoaşte sinceritatea acelui tânăr care îl caută cu adevărat pe Dumnezeu şi aspiră la lucruri mari. Este un om drept şi religios iar Isus manifestă multă simpatie pentru el. De aceea îl invită să intre în grupul ales al discipolilor, lansându-i aceeaşi chemare pe care o adresase primilor săi discipoli. Îi spune cinci cuvinte scurte dar revoluţionare: „Mergi, vinde, dă, vino, urmează-mă”. Textual: „Mergi, vinde ceea ce ai şi dă săracilor şi vei avea comoară în cer, apoi vino şi urmează-mă!" Era singurul lucru care îi lipsea pentru a fi cu adevărat fericit. Dar acel tânăr este bogat şi pentru a pune în practică invitaţia lui Isus ar trebui să se detaşeze de toate. Atunci, întristat de cuvintele lui Isus, tânărul a plecat abătut. Devine trist şi îl lasă pe Isus. În viaţa sa face exact opusul a ceea se afirmă despre înţeleptul biblic: între duhul înţelepciunii divine şi bogăţiile lumii alege bogăţiile. Într-adevăr, cuvântul lui Dumnezeu deranjează întotdeauna, căci obligă să tranşăm, să facem alegeri radicale pentru a înainta. Invită la depăşirea de sine iar aceasta este posibil doar susţinuţi de „harul lui Dumnezeu, care ne întâmpină şi ne însoţeşte întotdeauna pentru a ne face atenţi, ca să nu încetăm niciodată de a face binele” (cf. Rugăciunea colecta).

4. Obstacolul bogăţiilor şi fericirea renunţării la ele

Atunci, privind în jur, Isus le-a spus discipolilor: "Cât de greu vor intra în împărăţia lui Dumnezeu cei care au bogăţii!"  Discipolii se mirau de cuvintele lui. Dar Isus, luând din nou cuvântul, le-a zis: "Copii, cât de greu este să se intre în împărăţia lui Dumnezeu! Mai uşor este ca o cămilă să treacă prin urechea acului decât ca un bogat să intre în împărăţia lui Dumnezeu". Iar ei erau peste măsură de uluiţi şi spuneau între ei: "Atunci, cine se poate mântui?" Privindu-i, Isus le-a spus: "Pentru oameni este imposibil, nu însă pentru Dumnezeu, căci pentru Dumnezeu toate sunt posibile". Petru a început să-i spună: "Iată, noi am lăsat toate şi te-am urmat!" Isus i-a zis: "Adevăr vă spun că nu este nimeni care a lăsat casă sau fraţi sau surori, sau mamă sau tată sau copii, sau ogoare pentru mine şi pentru evanghelie şi să nu primească însutit acum, în timpul acesta, case, fraţi, surori, mame, copii şi ogoare, dar şi persecuţii, iar în veacul care va veni, viaţa veşnică".

5. O lămurire: Isus a condamnat bogăţiile?

Comentând cuvintele lui Isus: "Cât de greu vor intra în împărăţia lui Dumnezeu cei care au bogăţii!", cunoscutul biblist italian, cardinalul Carlo Maria Martini scrie: „Nu sunt în mod cert o condamnare a bogăţiilor. Însă ele îl privesc pe fiecare om şi întreaga societate. Isus ştie că nevoile materiale tind să crească şi să creeze dependenţă. Mentalitatea proprie a celor bogaţi duce adesea la orbire. Societatea devine materialistă. Egoismul este justificat şi devine singurul mod de a acţiona după simţul comun”. Isus nu a condamnat banul şi bogăţiile. Recunoaşte drept condiţie normală de viaţă aceea de a poseda un patrimoniu de familie şi a se bucura de roadele propriei munci. Isus nu-i reproşează lui Zaheu că are bogăţii, dar faptul că le-a obţinut pe nedrept, şi este mulţumit când promite că le restituie (cf. Lc 19,1-10). Stăpânul din parabola talanţilor consideră o inepţie faptul că slujitorul nu fructifică în mod cinstit banii încredinţaţi (cf. Mt 25,14-30). În parabola lucrătorilor în vie este dat ca presupus faptul că orice lucrător are drept la plata dreaptă pentru munca sa (cf. Mt 20,1-16). 

6. Isus arată primejdiile la care expun bogăţiile

În acest text Isus insistă asupra obstacolelor pe care le ridică bogăţiile pe calea intrării în împărăţia lui Dumnezeu. În multe alte ocazii a vorbit despre pericolele la care expun bogăţiile. Astfel, banii pot pune stăpânire pe inima omului. Şi banul este un patron exigent care, cu trecerea anilor, pătrunde în viaţă şi în inimă, înlăturând cinstea, bunătatea, generozitatea şi pe Dumnezeu însuşi. În această privinţă, Isus spune că „nimeni nu poate sluji la doi stăpâni” (cf. Lc 16,13). Apoi, orice acumulare de bogăţii are ceva nedrept. Banul tinde să se multiplice şi îl convinge pe om să folosească puterea şi să fie nemilos faţă de cei lipsiţi şi slabi. Transformă politica, comerţul, serviciul public în instrument de dominaţie, de îmbogăţire, de exploatare. Aşa fac oamenii acestui veac în raport cu alţii, sunt mai înţelepţi „decât fiii luminii” (cf. Lc 16,8). În concluzie, bogăţiile îl fac pe om să uite esenţialul, că Dumnezeu este stăpânul a toate. Şi Isus povesteşte parabola bogatului necugetat: „Un om bogat avea un ogor care a dat o recoltă îmbelşugată şi se gândea în sine: «Ce mă fac, pentru că nu am unde să-mi adun roadele?». Apoi şi-a zis: «Voi face astfel: voi dărâma hambarele şi îmi voi construi [altele] mai mari; voi aduna acolo tot grâul şi toate bunurile mele şi voi spune sufletului meu: suflete, ai adunat bunuri suficiente pentru mulţi ani. Odihneşte-te, mănâncă, bea şi bucură-te [de viaţă]!». Însă Dumnezeu i-a zis: «Nebunule, chiar în noaptea aceasta ţi se va cere sufletul; iar cele pe care le-ai pregătit, ale cui vor fi?». Şi la sfârşit Isus spune: „Aşa se întâmplă cu acela care adună comori pentru sine, dar nu este bogat înaintea lui Dumnezeu” (Lc 12,16-21).

7. Cântarea psalmistului

„Învaţă-ne să nu uităm cât de puţine sunt zilele noastre, ca să ajungem la gânduri înţelepte. Întoarce-te, Doamne, spre noi, de ce întârzii? Ai milă de slujitorii tăi! Satură-ne dis-de-dimineaţă cu iubirea ta, ca să ne bucurăm şi să ne veselim în toate zilele vieţii noastre. Înveseleşte-ne tot atâtea zile câte ne-ai pedepsit şi tot atâţia ani câţi am cunoscut nefericirea. Fă ca slujitorii tăi să vadă lucrarea ta şi fiii lor măreţia ta. Bunăvoinţa ta, Doamne Dumnezeul nostru, să coboare asupra noastră! Fă rodnică lucrarea mâinilor noastre! Da, fă rodnică lucrarea mâinilor noastre! (Ps 89/90,12-17: psalmul responsorial).

8. Rugăciunea Bisericii

Dumnezeu să ne păstreze în harul sfinţitor ca să creştem constant până la atingerea omului desăvârşit, creat după chipul şi asemănarea sa şi renăscut la o viaţă nouă în Isus Cristos: „Te rugăm, Doamne, ca harul tău să ne întâmpine şi să ne însoţească pururi, ca să nu încetăm niciodată de a face binele”.

(Radio Vatican – Anton Lucaci, material omiletic de vineri 8 octombrie 2021)