În pregătire, o nouă expunere a relicvelor Fericitului Carol Acutis În pregătire, o nouă expunere a relicvelor Fericitului Carol Acutis 

În pregătire, o nouă expunere a relicvelor Fericitului Carol Acutis

Credincioșii invocă continuu mijlocirea Fericitului Carol Acutis, tânărul mort de leucemie în 2006, la vârsta de 15 ani, beatificat la Assisi, în data de 10 octombrie 2020. La sanctuarul din Assisi, unde sunt păstrate relicvele Fericitului Carol Acutis ajung cereri de rugăciune din toată lumea dar și mulțumiri pentru ajutorul primit prin mijlocirea sa. Mijloacele utilizate de credincioși sunt numeroase: prin telefon, prin canalele de socializare, prin scrisori și bilete lăsate în cutia de lângă

Cetatea Vaticanului – A. Mărtinaș

Vatican News – 20 iulie 2021. Sanctuarul din Assisi anunță că se pregătește o nouă expunere a relicvelor Fericitului Carol Acutis. Deocamdată, nu s-a stabilit o dată, din cauza incertitudinii legată de pandemia de Covid-19. Inițial a fost propusă luna august, însă se așteaptă o perioadă mai potrivită – după cum a explicat episcopul de Assisi, mons. Domenico Sorrentino, subliniind totodată că „misiunea sfinților și a fericiților nu este de a se indica pe sine ci de a-i orienta pe credincioși spre Isus”.

Credincioșii sunt îndemnați să-și intensifice rugăciunea pentru numeroasele persoane din lume care se confruntă cu situații dificile.

Amintim că trupul Fericitului Carol Acutis a fost expus în vederea venerării între 1 și 19 octombrie 2020, la mormântul tânărului venind peste 41 de mii de credincioși, în jur de 2100 pe zi, evenimentul desfășurându-se în conformitate cu normele sanitare în vigoare pentru a preveni răspândirea noului coronavirus.

Sfânta Liturghie din data de 1 octombrie 2020, la finalul căreia a fost deschis mormântul lui Carol Acutis, a fost urmărită de circa 570 de mii de persoane, înregistrarea video a deschiderii mormântului fiind vizionată de peste 3 milioane de credincioși. 

 

20 iulie 2021, 10:16