O nouă sesiune ROACO, la Roma între 21-24 iunie 2021 O nouă sesiune ROACO, la Roma între 21-24 iunie 2021 

O nouă sesiune ROACO, la Roma între 21-24 iunie 2021

Între 21 și 24 iunie, are loc la Roma, la Casa “Bonus Pastor”, cea de-a 94-a Adunare generală a Reuniunii Operelor de Ajutor acordat Bisericilor Orientale (ROACO) – informează într-un comunicat de presă Congregația pentru Bisericile Orientale.

Cetatea Vaticanului – A. Mărtinaș

21 iunie 2021 – Vatican News. Marți, 22 iunie, cardinalul Leonardo Sandri, prefect al Congregației pentru Bisericile Orientale și președinte al Reuniunii Operelor de Ajutor acordat Bisericilor Orientale (ROACO), prezidează Sfânta Liturghie inaugurală, în cadrul căreia sunt amintiți toți binefăcătorii, cei în viață și cei decedați, încredințând Domnului și mijlocirii Preacuratei Fecioare Maria desfășurarea acestei sesiuni de lucru dedicată în special țărilor care continua să sufere consecințele violențelor și ale instabilității sociale și politice agravată de persistența pandemiei.

În cadrul lucrărilor de marți dimineață se discută situația din Țara Sfântă, la dezbateri participând patriarhul latin de Ierusalim, Pierbattista Pizzaballa; părintele Francesco Patton, custodele Țării Sfinte și fratele Peter Bray, vice-cancelar la Bethlehem University. În cadrul discuțiilor va fi abordat și subiectul colectei pentru Țara Sfântă (Colletta Pro Terra Sancta), din 2020.

Lucrările de marți după-amiază sunt dedicate situației din Etiopia, Armenia și Georgia, cu participarea nunților apostolici Antoine Camilleri și José Avelino Bettencourt.

Lucrările de miercuri sunt dedicate situației din întreg Orientul Mijlociu, la dezbateri participând mons. Richard Gallagher, secretar pentru raporturile cu Statele și a nunților apostolici în Siria, Liban și Irak: cardinalul Mario Zenari (în Siria); Mons. Joseph Spiteri (în Liban) și mons. Mitja Leskovar (în Irak).

La cea de-a 94-a Adunare generală a Reuniunii Operelor de Ajutor acordat Bisericilor Orientale participă, de asemenea, reprezentanți ai organizațiilor catolice care fac parte din ROACO și reprezentanți ai Secțiunii pentru Raporturile cu Statele din cadrul Secretariatului de Stat și din cadrul unor departamente vaticane legate de Reuniunea Operelor de Ajutor acordat Bisericilor Orientale.

 

 

 

 

21 iunie 2021, 11:39