Consideraţii omiletice la Învierea Domnului (B): Să facem Paştele! Ospăţul este gata

(Vatican News – 4 aprilie 2021) E Ziua Domnului, sărbătoarea anuală a Paştelui. Strigăte de bucurie şi de biruinţă se aud în corturile celor drepţi. Dreapta Domnului a făcut lucruri minunate... Piatra pe care au aruncat-o zidarii a ajuns în capul unghiului… Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul, să ne bucurăm şi să ne veselim într-însa!… Lăudaţi-l pe Domnul pentru că este bun: veşnică este îndurarea lui” (cf. Ps 117/118). După patruzeci de zile de pocăinţă, de post şi rugăciune, în celebrarea Veghii pascale revine solemnă şi plină de bucurie cântarea: „Aleluia!” Este ca şi cum am spune: „În sfârşit!” Neliniştile vieţii, durerile şi suferinţele, aşteptările cele mai frumoase ajung la împlinire deoarece percepem cu darul credinţei că moartea nu are ultimul cuvânt. Suntem discipoli ai Dumnezeului învierii, ai aceluia care în Isus Cristos îl smulge pe om din ghearele răului şi îl readuce la binele adevărat şi veşnic. Bucuria noastră să fie cu adevărat profundă: Cristos a înviat! E viu. A biruit iadul şi moartea. A înviat precum a zis şi noi înviem împreună cu el. Astăzi se înalţă către Tatăl preamărirea noastră pentru lucrările minunate pe care le-a înfăptuit pentru noi în Cristos, Fiul său.

1. Totul porneşte de la Paşte

Învierea este sigilul divin pus de Dumnezeu peste tot ceea ce Isus a făcut şi învăţat în viaţa sa pământească; este dezvăluirea împlinirii definitive pe care o aşteaptă omenirea şi întreaga creaţie. Vestea învierii Domnului umple golul din sufletul omenesc în care creştea de secole o speranţă de viaţă nouă, când puternică şi luminoasă, când firavă şi aproape să se stingă. Cine cunoaşte istoria, ştie că încă de la popoarele antichităţii oamenii au sperat dintotdeauna într-o prelungire a vieţii dincolo de apusul natural, dincolo de limitele marcate de moarte. La fel, cine cunoaşte puţină teologie, atât cât e îndeajuns pentru a-şi întări credinţa, ştie din Crezul creştin că Isus înviat din morţi, „a coborât la iad”, adică în străvechea împărăţie a morţii, pentru a-i sfărâma porţile şi a conduce cu sine în împărăţia Tatălui său pe cei care au trăit în fidelitate faţă de Dumnezeu şi au murit năzuind spre el. Paştele este motivul credinţei noastre; pe misterul Paştelui se întemeiază Botezul nostru, al morţii şi învierii cu Cristos; din taina Paştelui se naşte Biserica. Apostolii, martori speciali ai morţii şi învierii Domnului, anunţă vestea bună a mântuirii, mesaj de viaţă şi de speranţă.

2. Să facem Paştele!

Totul vorbeşte astăzi de învierea lui Isus, chiar sunetul sărbătoresc al clopotelor. Explicarea Evangheliei poate fi mai degrabă una esenţială, contând pe lectura clară şi ascultarea atentă a textelor pascale. Din Evanghelie înţelegem că Biserica zilelor Paştelui se mişcă cu paşi nesiguri; firavă este credinţa discipolilor şi aproape lăsată la o parte speranţa lor; au memoria scurtă şi sunt trişti şi abătuţi, aproape dezorientaţi, după evenimentele tragice ale crucii. Însă Domnul Înviat din morţi îi susţine cu semnele misterioase ale prezenţei sale: mormântul gol şi în ordine, străinul întâlnit pe drumul de la Emaus, cuvintele care încălzesc le inimile, pâinea frântă de necunoscutul călători care se face recunoscut. Toate aceste semne risipesc treptat îndoielile şi adevărul începe să se înrădăcineze. Credinţa se consolidează, renaşte speranţa iar firele memoriei se reînnoadă. Da, Cristos a înviat cu adevărat. Astăzi e Paştele. Şi pentru noi sunt zorii Învierii. Să lăsăm ca harul să curgă din crucea glorioasă a Cristos şi să ne regenerez la o viaţă de credinţă curată şi credibilă.

3. Ce înseamnă înviere?

Să ne lămurim puţin. Nu este o simplă revenire la viaţa de dinainte, precum învierea lui Lazăr. Există însă situaţii în viaţă în care ne vine spontan să folosim cuvântul „înviere”. Astfel, când întâlnim un prieten care a trecut printr-o boală grea sau care dispăruse multă vreme, spunem că a înviat. Despre un om politic, un sportiv sau o persoană publică, care a suferit o înfrângere zdrobitoare încât toţi îl considerau un „om sfârşit”, îndată ce obţine un succes răsunător se spune că a înviat. Într-un sens mai profund, scriitorul rus Lev Tolstoi a scris un roman celebru numit „Învierea”. În spatele cuvântului Înviere din titlul cărţii, se află o istorie a răscumpărării de rău. Un om îşi sacrifică poziţia socială şi cariera pentru a repara nedreptatea făcută în anii tinereţii unei tinere. Fiecare dintre aceste situaţii ne ajută puţin să înţelegem ceva despre învierea lui Cristos. Ea este toate astea – revenire la viaţă, biruinţă asupra duşmanilor, triumf al iubirii – şi infinit mai mult. Există mici învieri în viaţă, inclusiv în viaţa noastră, pentru că a existat învierea lui Cristos. Aceasta stă la temelia tuturor învierilor la viaţă, la speranţă, la nevinovăţie. Învierea lui Isus nu cunoaşte egal. Este începutul unei lumi noi care se recunoaşte doar cu ochii credinţei. Şi aceasta este un dar.

4. Părtaşi la învierea lui Cristos

Paştele este bucurie, Paştele este viaţă, Paştele este înviere din morţi, pentru că Isus Cristos a înviat cu adevărat şi nouă care eram morţi ne este dat harul de a învia cu el prin forţa iertării sale. Ce trebuie să facem pentru a participa cu Cristos la învierea sa? „Gândiţi-vă! – scria preotul italian David Maria Turoldo. Axa pământului s-a deplasat: pământul nu se mai roteşte sub imperiul morţii. Învierea lui Cristos este singurul lucru nou sub soare. Cristos ne-a împăcat pe noi păcătoşii cu Tatăl”. Pentru ca asta să se realizeze efectiv pentru fiecare dintre noi, trebuie să credem că istoria lumii şi-a întors cursul întreg spre Cristos, şi Cristos s-a îndreptat cu totul spre noi. S-a petrecut ceva precum instalarea unui mecanism în timpul cosmic iar acum este îndeajuns să decidem să-l facem să se mişte şi să lucreze. Vorbim despre orologiul spiritual al învierii. Niciodată o decizie nu a fost atât de importantă în istoria vieţii omeneşti. Atare hotărâre poate începe în Noaptea de Paşti, în Duminica Paştelui sau în Timpul liturgic al Paştelui..

5. Ospăţul este gata: o invitaţie ce nu cunoaşte excluşi

În continuare, reproducem textul (cu unele modificări de redactare) atribuit sfântului Ioan Gură de Aur, după tipicul rostit de preoţi în Noaptea de Paşti conform tradiţiei creştine orientale. „De este cineva credincios şi iubitor de Dumnezeu, să se bucure de acest ospăţ frumos şi  luminat. De este cineva slugă înţeleaptă, să intre, bucurându-se, întru bucuria Domnului său. De s-a ostenit cineva postind, să-şi ia acum răsplata. De a lucrat cineva din ceasul cel dintâi, să-şi primească astăzi plata cea dreaptă. De a venit cineva după ceasul al treilea, mulţumind să prăznuiască. De a ajuns cineva după ceasul al şaselea, să nu se îndoiască nicidecum, căci cu nimic nu va fi păgubit. De a întârziat cineva până în ceasul al nouălea, să se apropie, nicidecum îndoindu-se. De-a ajuns cineva abia în ceasul al unsprezecelea, să nu se teamă din pricina întârzierii, căci darnic fiind Stăpânul, primeşte pe cel din urmă ca şi pe cel dintâi, odihneşte pe cel din al unsprezecelea ceas ca şi pe cel ce a lucrat din ceasul dintâi; şi pe cel din urmă miluieşte şi pe cel dintâi mângâie; şi acelui plăteşte, şi acestuia dăruieşte; şi faptele le primeşte; şi gândul îl ţine în seamă, şi lucrul îl preţuieşte, şi voinţa o laudă. Pentru aceasta, intraţi toţi întru bucuria Domnului nostru: şi cei dintâi şi cei de-al doilea luaţi plata. Bogaţii şi săracii, împreună bucuraţi-vă. Cei ce v-aţi înfrânat şi cei leneşi, cinstiţi ziua. Cei ce aţi postit şi cei ce n-aţi postit, veseliţi-vă astăzi. Masa este plină, ospătaţi-vă toţi. Viţelul este mult, nimeni să nu iasă flămând. Gustaţi toţi din ospăţul credinţei: împărtăşiţi-vă toţi din bogăţia bunătăţii. Să nu se plângă nimeni de lipsă, că s-a arătat împărăţia cea de obşte. Nimeni să nu se tânguiască pentru păcate că din mormânt iertare a răsărit. Nimeni să nu se teamă de moarte, că ne-a izbăvit pe noi moartea Mântuitorului şi a stins-o pe ea cel ce a fost ţinut de ea. A prădat iadul, cel ce s-a coborât în iad; l-a umplut de amărăciune fiindcă a gustat din trupul lui. Înţelegând aceasta mai înainte Isaia a strigat: iadul s-a amărât întâmpinându-te pe tine jos: s-a amărât că s-a stricat. S-a amărât că a fost batjocorit; s-a amărât că a fost omorât, s-a amărât că s-a surpat, s-a amărât că a fost legat. A prins un trup şi a fost lovit de Dumnezeu. A prins pământ şi s-a întâlnit cu cerul. A primit ceea ce vedea şi a căzut prin ceea ce nu vedea. Unde-ţi este moarte, boldul? Unde-ţi este iadule, biruinţa? Cristos a înviat şi tu ai fost nimicit. Cristos s-a sculat şi au căzut diavolii. Cristos a înviat şi se bucură îngerii. Cristos  a înviat şi viaţa stăpâneşte. Cristos a înviat şi nici un mort nu este în groapă; căci Cristos sculându-se din morţi, s-a făcut pârga celor adormiţi. Lui se cuvine slavă şi stăpânire în vecii vecilor. Amin.

Cristos a înviat! Adevărat a înviat! Χριστός ἀνέστη! Ἀληθῶς ἀνέστη! Christus surrexit! Vere resurrexit!

Tuturor, celor care citesc aceste pagini, bucurie şi pace de la Cristos Domnul, biruitorul păcatului şi al morţii!

(Radio Vatican – Anton Lucaci, material omiletic sâmbătă 3 aprilie 2021)