A trecut la Casa Tatălui cardinalul Koto Khoarai, din Lesotho
Cetatea Vaticanului – A. Mărtinaş
20 aprilie 2021 – Vatican News. Condiţiile de sănătate nu i-au permis să fie prezent, în 2016, în bazilica vaticană, la momentul creării noilor cardinali. Sebastian Koto Khoarai, din Congregaţia Oblaţi ai Mariei Imaculate (O.M.I.) – episcop emerit de Mohale's Hoek – a primit bereta de cardinal în Lesotho.
Născut la 11 septembrie 1929, la Koaling, în Dieceza de Leribe, pe atunci colonie britanică, viitorul cardinal a trebuit să aştepte unsprezece ani pentru a primi Botezul. A fost botezat în data de 12 decembrie 1940, în biserica "Sfântul Paul" din Butha-Buthe. La vârsta la care Sebastian a primit Sacramentul Botezului începeau deja să prindă rădăcini în sufletul lui primele seminţe ale vocaţiei.
Avea să urmeze studiile de teologie şi filozofie la Seminarul Major "Sfântul Augustin" din Roma, nefiind vorba despre capitala Italiei ci de omonimul oraş din Lesotho. A intrat în Congregaţia Oblaţi ai Mariei Imaculate (O.M.I.) în data de 5 ianuarie 1950 şi a fost admis la noviciat. Pe 6 august 1951 a făcut profesiunea de credinţă. La două zile după ce a fost sfinţit preot a făcut un gest plin de semnificaţie: a administrat Sacramentul Botezului tatălui său.
Ca preot, a îndeplinit numeroase misiuni, în parohii şi seminare, în anii în care ţara se îndrepta spre obţinerea independenţei. În 1975, a fost numit primul director naţional al Operelor Pontificale Misionare din Lesotho. Pe 10 noiembrie 1977, papa Paul al VI-lea l-a numit episcop de Mohale’s Hoek.
Un impuls Bisericii Catolice din Lesotho
În calitate de episcop, a condus comunitatea locală cu smerenie şi fermitate. Sub păstorirea sa, numărul celor botezaţi a crescut cu 20%, înregistrându-se o importantă creştere şi în privinţa vocaţiilor la preoţie, încât Seminarul Major nu mai reuşea să facă faţă numărului de înscrişi.
Din 1982 până în 1987, Sebastian Koto Khoarai a fost preşedintele Conferinţei Episcopale din Lesotho şi datorită implicării sale, unită cu eforturile altor confraţi preoţi, a făcut astfel încât Biserica Catolică să devină prima instituţie educativă din ţară.
În mai 2006, după 36 de ani de slujire, a prezentat demisia pentru limită de vârstă, însă a rămas în slujba Bisericii ca administrator apostolic, până la 11 februarie 2014. A continuat să desfăşoare diferite activităţi, precum gestionarea unui orfelinat, ocupându-se de asemenea de asistenţa spirituală a minorilor cu dizabilităţi.
A fost foarte iubit şi stimat în ţară şi a fost considerat, în unanimitate, un om a lui Dumnezeu şi un neobosit muncitor.
În prezent, după moartea cardinalului din Lesotho, Colegiul Cardinalilor numără 224 de cardinali, dintre care 126 cu drept de vot şi 98 fără drept de vot.