Un preot italian, martir în al Doilea Război Mondial, va fi ridicat la cinstea altarelor Un preot italian, martir în al Doilea Război Mondial, va fi ridicat la cinstea altarelor 

Biserica va avea un nou Fericit: italianul Ioan Fornasini, preot, martir în al Doilea Război Mondial

Sfântul Părinte papa Francisc a aprobat decretul Congregației pentru cauzele sfinților privind recunoașterea martiriului pentru credință a preotului italian Giovanni Fornasini. Preotul italian s-a născut în 1915 și a fost ucis ”in odium fidei” pe 13 octombrie 1944. Papa a aprobat, totodată, decretele privind ”virtuțile eroice” ale mai multor slujitori și slujitoare ai lui Dumnezeu, printre care se află și primul președinte al Academiei Pontificale pentru Viață, medicul francez Jérôme Lejeune.

Cetatea Vaticanului – Adrian Dancă
22 ianuarie 2021 – Vatican News. Un preot italian, martir pentru credință în 1944, va fi ridicat în curând la cinstea altarelor, după ce papa Francisc a aprobat decretul Congregației pentru cauzele sfinților privind motivul religios al morții sale violente.

Decretul a fost aprobat în cadrul audienței acordată în 21 ianuarie a.c. de papa Francisc cardinalului Marcello Semeraro, prefectul Congregației pentru cauzele sfinților. Viitorul Fericit pe care Biserica catolică îl va ridica în curând la cinstea altarelor este Slujitorul lui Dumnezeu Ioan Fornasini, preot diecezan din Italia, care s-a născut în 1915 la Pianaccio di Lizzano in Belvedere, nu departe de orașul Bologna, și a fost ucis din ură față de credință la San Martino di Caprara pe 13 octombrie 1944.

Este povestea de viață a unui paroh plin de râvnă, ca mulți alții, și generos dincolo de orice măsură. Ajuns paroh în Sperticano pe timpul anilor grei din cel de-al Doilea Război Mondial, pr. Ioan a deschis casa parohială pentru mulți refugiați, îi ajută pe prizonierii de război și dă dovadă de apropiere față de cei condamnați la moarte. O faptă de caritate creștină este, practic, ultima știre despre viața sa. Pe 13 octombrie 1944, după ce a aflat de uciderea mai multor persoane în cimitirul din San Martino di Caprara, merge la fața locului ca să ducă Sfintele Taine celor muribunzi. Din acel moment, nu se mai știe nimic precis despre el până când trupul său, masacrat în mod barbar, a fost regăsit pe 24 aprilie 1945.

În cadrul aceleiași audiențe menționate mai sus, papa a aprobat decretele privind virtuțile eroice ale mai multor Slujitori și Slujitoare ai lui Dumnezeu: preoții diecezani italieni Michele Arcangelo Maria Antonio Vinti (1893-1943) și Ruggero Maria Caputo (1907-1980), călugărița englezoaică Maria Iozefa a lui Isus, pe numele civil Elisabeth Prout, fondatoare (1820-1864), credinciosul laic spaniol Santiago Masarnau Fernández (1805-1882), seminaristul italian Pasquale Canzii (1914-1930), credinciosul laic francez Jérôme Lejeune (1926-1994) – medic  apreciat de Sfinții Paul al VI-lea și Ioan Paul al II-lea, dar și primul președinte al Academiei Pontificale pentru Viață – și, în fine, credincioasa laică italiancă Adele Bonolis (1909-1980), fondatoare a Operelor de Asistență și Răscumpărare Socială.

22 ianuarie 2021, 11:22