În dieceza portugheză de Algarve, iniţiativa "Betleemul în casele noastre"
Cetatea Vaticanului – A. Mărtinaş
23 noiembrie 2020 – Vatican News. Printre posibilele iniţiative de caritate se sugerează crearea, în familie, a unui videoclip cu o temă legată de Crăciun care să fie trimis persoanelor în vârstă care, din cauza pandemiei, sunt constrânse să petreacă Crăciunul în singurătate, departe de cei dragi. De asemenea, se sugerează colectarea de produse alimentare de bază şi de produse pentru igiena personală care să fie donate celor mai nevoiaşi.
Totodată, iniţiativa "Betleemul în casele noastre" le propune credincioşilor să însoţească timpul Adventului cu lecturi care să-i ajute în edificarea spirituală. Printre sugestiile de lectură se află şi Scrisoarea Apostolică "Admirabile signum" a papei Francisc, despre semnificaţia şi valoarea Ieslei, un semn care "suscită întotdeauna uimire şi încântare", document care a fost publicat concomitent cu vizita pontifului la Greccio, în Italia, duminică, 1 decembrie 2019.