VIETNAM-RELIGION-HEALTH-VIRUS VIETNAM-RELIGION-HEALTH-VIRUS 

Vietnam. Creştini în rugăciune pentru victimele persecuţiilor în lume

La 22 august se marchează Ziua internaţională de comemorare a victimelor actelor de violenţă comise în numele religiei sau al credinţei, instituită de Organizaţia Naţiunilor Unite. Pornind de la această comemorare, Biserica Catolică din Vietnam, prin Comisia pentru Justiţie şi Pace a episcopatului vietnamez, îi îndeamnă pe credincioşi să se roage pentru atenuarea suferinţelor persoanelor care îndură persecuţii religioase şi pentru promovarea respectului faţă de libertatea religioasă.

Cetatea Vaticanului – A. Mărtinaş

22 august 2020 – Vatican News. "În multe părţi ale lumii, numărul acestui tip de victime este în creştere progresivă –
a spus părintele Peter Tran Dinh Lai, preşedinte al Comisiei pentru Dreptate şi Pace din cadrul Diecezei de Ha Tinh, citat de agenţia Ucanews. De aceea, creştinii catolici şi oamenii de bună-voinţă sunt îndemnaţi să se roage pentru cei care suferă din cauza persecuţiilor din motive religioase şi să fie statornici în credinţă şi suficient de puternici pentru a depăşi provocările. De asemenea, credincioşii sunt îndemnaţi să se roage pentru guverne, astfel încât să se respecte şi să se asigure libertatea religioasă a persoanelor.

Referindu-se la cadrul dramatic al persecuţiilor din motive religioase, prelatul vietnamez a amintit câteva detalii, precum distrugerea lăcaşurilor de cult, arestarea şi condamnare la închisoare a credincioşilor, presiuni şi ameninţări care-i determină pe credincioşi să fugă din propriile locuinţe, părăsindu-şi bunurile şi mijloacele de subzistenţă.

Îndemnul adresat credincioşilor catolici este de a rămâne mereu aproape de Cristos şi de oamenii de credinţă, de a fi solidari cu cei care suferă persecuţii din motive religioase şi de a-şi exprima, în mod concret, sprijinul faţă de aceste persoane.


 

22 august 2020, 12:21