2020.06.06 Sacro Cuore di Gesù Cristo 2020.06.06 Sacro Cuore di Gesù Cristo 

Consideraţii omiletice al Duminica a XIV-a de peste an (A): Înţelepciunea celor mici

Dumnezeu continuă să descopere celor mici misterele împărăţiei la care cheamă Isus: „Veniţi la mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi, şi eu vă voi da odihnă! Luaţi asupra voastră jugul meu şi învăţaţi de la mine că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre!” Isuse cu inima blândă şi smerită, fă inima noastră asemenea cu inima ta!

(Vatican News – 5 iulie 2020) E Ziua Domnului. Adunaţi cât se poate în biserici sau răsfiraţi afară la umbra zidurilor şi a copacilor celebrăm sfânta şi dumnezeiasca Liturghie în sărbătoarea săptămânală a Paştelui. Se păstrează încă în acest răgaz duminical apropierea fizică limitată impusă de starea de „alertă”. Dar asta nu ne împiedică să răspundem la chemarea lui Isus de a ne apropia cât mai mult de inima sa pentru a descoperi simţămintele cele mai profunde pe care le nutreşte faţă de Tatăl. Recunoaştem încă de la început binefacerile lui Dumnezeu în viaţa individuală, de familie şi comunitară. Participând la Liturghia în aer liber, orizontul privirii se lărgeşte spontan în spaţiu şi timp: „Ne amintim de bunătatea ta, Dumnezeule, în mijlocul templului tău. Ca şi numele tău, Dumnezeule, slava ta se întinde până la marginile pământului; dreapta ta este plină de dreptate” (cf. Ps 47/48,10-11: Ant. la intrare). În Evanghelia duminicală Isus îl preamăreşte pe Tatăl într-un minunat imn „magnificat” şi îi invită pe discipoli spunând: „Învăţaţi de la mine că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre!” Imnul cuprinde trei strofe. Prima este o binecuvântare pentru aducere de mulţumire ce se înalţă de la pământ spre Dumnezeu, ca fumul de tămâie la jertfa de seară: „Te preamăresc, Tată, Domn al cerului şi al pământului, pentru că ai ascuns acestea celor înţelepţi şi pricepuţi şi le-ai revelat celor mici. Da, Tată, pentru că aceasta a fost dorinţa ta” (Mt 11, 25-26). A doua strofă este o declaraţie de cunoaştere a lui Dumnezeu Tatăl pe care doar cei mici îl pot contempla: „Toate mi-au fost date de Tatăl meu”, spune Isus, „şi nimeni nu-l cunoaşte pe Fiul decât Tatăl, nici pe Tatăl nu-l cunoaşte nimeni, decât numai Fiul şi acela căruia Fiul vrea să-i reveleze” (Mt 11,27). A treia strofă este o chemare adresată de Isus celor săraci, osteniţi şi împovăraţi, de a se apropia de el pentru a găsi pacea adevărată pe care lumea nu o poate da: „Veniţi la mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi eu vă voi da odihnă! Luaţi asupra voastră jugul meu şi învăţaţi de la mine că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre! Căci jugul meu este plăcut, iar povara mea este uşoară” (Mt 11,28-30). În aceste consideraţii, după o privire generală asupra textului Evangheliei, aprofundăm cele trei strofe ale rugăciunii de preamărire.

1. Adeziune iubitoare la  voinţa Tatălui

Acest imn de binecuvântare este considerat ca fiind „perla cea mai preţioasă a Evangheliei după Matei”. S-a spus că este „o nestemată a Evangheliei după Ioan amplasată în textul evanghelistului Matei”. Stilul solemn, tonalitatea intensă şi bogăţia teologică apropie această „binecuvântare” de marea „rugăciune sacerdotală” care, în Evanghelia după Ioan, încheie testamentul lăsat de Isus discipolilor în ultima seară a vieţii pământeşti. Isus îl mărturiseşte pe Tatăl, îl recunoaşte şi îl binecuvântează pentru că a ascuns tainele Împărăţiei celor ce se cred învăţaţi şi le-a dezvăluit "celor mici", adică săracilor menţionaţi în Evanghelia Fericirilor. Tresăltarea lui Isus "Da, Tată!" îi destăinuieşte străfundul inimii, adeziunea lui la "bunul plac" al Tatălui. Avem aici un ecou la răspunsul "Fie mie după cuvântul tău" dat de Fecioara Maria din Nazaret la buna vestire. Avem totodată anticiparea cuvintelor rostite de Isus în timpul agoniei: „Nu voia mea ci voia ta să se facă”. Toată rugăciunea lui Isus este în această aderare iubitoare a inimii sale omeneşti la "taina voinţei" Tatălui (cf. CBC 2603). La fel este şi rugăciunea fiilor învăţată de Isus: „Tatăl nostru care eşti în ceruri, facă-se voia ta precum în cer aşa şi pe pământ”.

2. Rugăciune de recunoştinţă după un insucces

Isus îl binecuvântează pe Tatăl, după ce a înregistrat un insucces pastoral în trei dintre oraşele cele mai înstărite de pe malul Lacului Tiberiade din Galileea. La început oraşele Corazin, Betsaida şi Cafarnaum s-au arătat interesate de predica lui Isus dar apoi l-au refuzat, dovedind o indiferenţă aproape totală faţă mulţimea semnelor minunate săvârşite de Isus. Incredibil! Să-l preamăreşti pe Dumnezeu după un eşec! Putem presupune că unii dintre ucenici ar fi dorit mai curând ca Isus să facă să cadă peste ele foc din cer şi să le mistuie. Contrar ucenicilor care se întrebau indignaţi „pentru ce s-a întâmplat asta?” sau „care este greşeala în strategia apostolică?”, Isus nu se tulbură dar îşi află seninătatea în rugăciune şi caută să-i liniştească şi pe ucenici recunoscând că Dumnezeu a dispus astfel: ”Da, Părinte, căci aşa ai voit tu în bunătatea ta”. Voinţa lui Dumnezeu se manifestă şi atunci când în viaţă găsim uşi închise şi drumuri barate. Cauzele insuccesului pot fi diferite, dar ucenicul credincios vede toate cu ochii lui Dumnezeu. Dacă eşecurile pot duce la descurajare, reuşitele pot provoca beţia succesului. Isus recunoaşte că, dacă vestirea Împărăţiei este refuzată de unii, totuşi ea este acceptată de alţii. Nu este oare un succes important faptul că 12 bărbaţi au părăsit toate, ocupaţiile de mai înainte şi chiar familiile lor, pentru a sta la şcoala lui şi a-l urma în stilul nou de viaţă conform împărăţiei lui Dumnezeu? Cei trufaşi, plini de sine şi încrezuţi, cei înţelepţi potrivit trupului şi nu Duhului, au ochii înceţoşaţi de orgoliu şi egoism, de aceea nu pot vedea în Isus decât un modest predicator itinerant, fiul unui meseriaş de rând, demn doar de ironie pentru veleităţile lui. Cuprins de un profund sentiment de gratitudine faţă de Tatăl care a făcut posibil acest succes în rândul celor mici, Isus înalţă o rugăciune filială de adeziune intensă la voinţa Tatălui: „Te preamăresc pe tine, Părinte, stăpânul cerului şi al pământului, pentru că ai lăsat ascunse acestea celor înţelepţi şi pricepuţi şi le-ai descoperit celor mici. Da, Părinte, căci aşa ai voit tu în bunătatea ta”.

3. Tatăl se face cunoscut celor mici

În cea de-a doua strofă Isus dezvăluie ucenicilor secretul relaţiilor sale cu Tatăl şi precizează că ei pot ajunge la cunoaşterea Tatălui doar prin Fiul: „Toate mi-au fost date de către Tatăl meu; şi nimeni nu-l cunoaşte pe Fiul, decât numai Tatăl; nici pe Tatăl nu-l cunoaşte nimeni, decât numai Fiul şi acela căruia Fiul vrea să-i descopere”. Nu este vorba de cunoaşterea dobândită în urma unor reflecţii teologice, nici de rezultatul studierii îndelungate a sfintelor Scripturi, ci de descoperirea pe care Dumnezeu Tatăl o face doar acelora care se fac „mici” în faţa lui, potrivit cuvintelor lui Isus: ”De nu vă veţi întoarce şi nu veţi deveni ca pruncii, nu veţi intra în împărăţia cerurilor”. Cei mici evocaţi aici de Isus corespund noţiunii ebraice „anawìm” referitoare la cei „săraci cu duhul”. Aceştia se încredinţează cu totul în mâinile lui Dumnezeu. Ei inaugurează spiritualitatea creştină cunoscută cu numele de „copilărie spirituală”. Desigur, pe lângă „anawìmii” biblici, la rădăcina acestei spiritualităţi se află psalmul copilăriei spirituale: „Doamne, eu nu am o inimă îngâmfată, nici nu privesc cu trufie; nu umblu după lucruri prea mari şi prea înalte pentru mine. Sufletul îmi este împăcat şi liniştit, ca un copil înţărcat la sânul mamei sale. Da, sufletul meu este în mine, ca un copil înţărcat în braţele mamei sale” (Ps 130/131). În acest sens, figura sfintei Tereza din Lisieux,  Tereza a Pruncului Isus, este oarecum sinteza a mii şi mii de ucenici ai lui Cristos care au parcurs şi parcurg calea simplităţii şi încrederii filiale, cărora Tatăl le descoperă tainele Împărăţiei.

4. ”Veniţi la mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi”

În fine, strofa a treia cuprinde chemarea: „Veniţi la mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi eu vă voi da odihnă!”. Invitaţia lui Isus se inspiră din diferite pasaje ale cărţii lui Ben Sirah  în care înţelepciunea personificată strigă: „Veniţi la mine, voi, ce mă doriţi şi săturaţi-vă de roadele mele, căci amintirea mea este mai dulce decât mierea şi moştenirea mea, mai dulce decât fagurele. Apropiaţi-vă de mine, neştiutorilor şi locuiţi în şcoala mea!...puneţi-vă grumazul în jug şi sufletul vostru să primească învăţătura” (cf. Sir 24 şi 51). Dar cine sunt osteniţii şi împovăraţii pe care îi invită Isus? Ştim bine că Palestina în care a trăit şi predicat Isus nu era o ţară liniştită. Ocupaţia romană şi aviditatea mai marilor localnici au dus la crearea unei mase de dezmoşteniţi iar puţinii care aveau un petec de pământ sau un mic atelier, duceau o viaţă dificilă. Pe lângă aceşti „osteniţi” din pricina existenţei precare, erau apoi „cei împovăraţi”, deprimaţi din punct de vedere moral. Ca în orice perioadă în care este în curs o mare transformare istorică, mulţi se întrebau în legătură cu valabilitatea vechilor tradiţii, inclusiv religioase, pe care se întemeiase până atunci viaţa naţiunii. În acest climat de incertitudini, de nesiguranţă, apăruseră diferite noi mişcări religioase care îşi propuneau să salveze vechea cultură. Aceasta constituise timp de secole sufletul naţiunii. Unele dintre mişcările apărute se distingeau prin profunzime spirituală, precum cea a fariseilor sprijinită de cărturari, şi cele ale botezătorilor şi esenienilor. Mai ales gruparea fariseilor era deosebit de activă şi urmărea să câştige cât mai mulţi prozeliţi. Dar poporul de rând, tras din toate părţile rămânea indecis, dacă nu chiar perplex.

5. ”Învăţaţi de la mine că sunt blând şi smerit cu inima”

Acesta este contextul în care poate fi ascultată invitaţia lui Isus: „Luaţi jugul meu asupra voastră şi învăţaţi de la mine căci sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre. Căci jugul meu e dulce şi povara mea este uşoară”. Fără îndoială, Evanghelia lui Isus cunoaşte cerinţele ei. Legea este un „jug” care poate rupe gâtul când este asumată cu uşurătate sau în mod silit, dar a cărui povară devine „uşoară” pentru cei care îl urmează pe Isus de bună voie, „ştiind în cine şi-au pus speranţa”.  Şi astăzi, la fel ca pe timpul lui Isus, are loc una dintre schimbările cele mai răscolitoare şi decisive din istorie, când mulţi oameni, nesatisfăcuţi de vechile credinţe pe care le consideră inadecvate noului curs istoric, adoptă forme de viaţă religioasă, vagi şi exotice, doar aparent creştine. „Te preamăresc pe tine, Părinte, stăpânul cerului şi al pământului, pentru că ai descoperit celor mici misterele împărăţiei tale”. Cristos îl binecuvântează pe Tatăl pentru că a ţinut ascunse aceste lucruri celor înţelepţi şi pricepuţi şi le-a descoperit celor mici. Care sunt aceste lucruri? Sunt semnele pe care le făcea Isus pentru a fi recunoscut ca Fiul al lui Dumnezeu. Referindu-se la aceste semne, cu amărăciune în suflet Isus mustrase mai înainte cetăţile din nordul lacului Tiberiade: „Vai ţie Corazin, vai ţie Betsaida, căci dacă s-ar fi făcut în Tir sau in Sidon minunile care s-au făcut la voi, de mult şi-ar fi pus haine de doliu şi cenuşă în semn de pocăinţă”.  „Şi tu, Cafárnaum, oare vei fi înălţat până la cer? Până în iad te vei prăbuşi! Căci, dacă minunile care au fost făcute în tine ar fi fost făcute în Sodóma, ea ar fi rămas până în ziua de astăzi. De aceea vă spun: în ziua judecăţii va fi mai uşor pentru pământul Sodómei decât pentru tine” (cf. Mt 11,20-24).

6. ”Să umblăm sub stăpânirea Duhului”

Cristos a fost înţeles de oamenii simpli, de cei mici, de persoanele care nu au pe nimeni ca sprijin şi nu posedă nimic pe care să conteze. Se conturează astfel în lume împărăţia care nu este din această lume. În această împărăţie intră cei care nu trăiesc sub stăpânirea trupului, ci a Duhului. Învaţă apostolul Paul: „Dacă Duhul celui care l-a înviat pe Isus Cristos din morţi locuieşte în voi, cel care l-a înviat pe Cristos din morţi va învia şi trupurile voastre muritoare, prin Duhul lui care locuieşte în voi…Dacă trăiţi după trup, aveţi să muriţi. Dar dacă, prin Duh, faceţi să moară faptele trupului, veţi trăi!” (cf. Rom 8,9.11-13: lectura a doua). Suntem recunoscători evanghelistului Matei, că ne-a permis să intrăm în intimitatea inimii lui Isus prin minunata rugăciune: „Te preamăresc, Tată… Veniţi la mine… Luaţi asupra voastră jugul meu… Învăţaţi de la mine” (cf. Mt 11,27-30). Să ne însoţească în zilele acestei săptămâni cunoscuta invocaţie de repertoriu inspirată din Evanghelia zilei: Isuse cu inima blândă şi smerită, fă inima noastră asemenea cu inima ta!

7. Rugăciunea Bisericii

Dumnezeule, prin înjosirea Fiului tău, tu ai ridicat omenirea căzută. Te rugăm, dăruieşte-le credincioşilor tăi bucuria sfântă că au fost eliberaţi din robia păcatului şi călăuzeşte-i la fericirea veşnică.

(Radio Vatican – Anton Lucaci, material omiletic de sâmbătă 4 iulie 2020)

04 iulie 2020, 14:34