2019.07.03 Fuga in Egitto Santa Famiglia di Nazareth 2019.07.03 Fuga in Egitto Santa Famiglia di Nazareth  

"Familia în exil": de la Pius al XII-lea la Francisc, magisteriul despre migranţi

Concomitent cu Ziua Mondială a Migrantului, Editura Librăriei Vaticane publică un volum ce repropune constituţia apostolică a papei Pius al XII-lea, "Exsul Familia" (Familia în exil ). Cititorul este introdus în lectura volumului, de două reflecţii: a profesorului Andrea Riccardi şi a părintelui Fabio Baggio.

Cetatea Vaticanului – A. Mărtinaş

24 iunie 2020 – Vatican News. «Familia din Nazaret în exil, Isus, Maria şi Iosif emigranţi în Egipt şi acolo refugiaţi pentru a scăpa de mânia unui rege nelegiuit, sunt modelul şi sprijinul tuturor emigranţilor şi pelerinilor de toate vârstele şi din toate ţările, a tuturor refugiaţilor de orice condiţie care, împinşi de persecuţie sau de nevoie, sunt constrânşi să-şi abandoneze patria, pe cei dragi, vecinii şi prietenii de suflet pentru a merge într-o ţară străină», scria papa Pius al XII-lea în constituţia apostolică "Exsul Familia" (1 august 1952).

În 1952, anul publicării constituţiei apostolice a papei Pacelli (Pius al XII-lea),  Europa îşi revenea din situaţia catastrofică a celui de-al Doilea Război Mondial, o situaţie caracterizată de numeroase persoane strămutate intern şi de numeroşi emigranţi, circa 60 de milioane de europeni fiind implicaţi în migraţia forţată, ca efect al războiului. Pentru a arăta apropierea Bisericii faţă de cei au fost forţaţi să emigreze, din cauza persecuţiilor sau din pricina nevoilor, papa Pius al XII-lea a publicat constituţia apostolică "Exsul Familia" care va rămâne ca un reper al magisteriului pe această temă, amintind – încă din primele rânduri – chemarea creştinilor de a vedea în chipurile migranţilor, a persoanelor strămutate intern şi a refugiaţilor, reflexul chipurilor familiei din Nazaret,  Isus, Maria şi Iosif.

«Mai mult» – scrie Pius al XII-lea în constituţia apostolică "Exsul Familia" –  pământul a fost creat şi pregătit pentru folosul tuturor». Este o modalitate de a ne aminti de utilizarea universală a pământului care depăşeşte perspectivele înguste ale naţionalismelor şi ale demonului colonial, încă răspândit în 1952, anul publicării documentului.

În mesajul pentru cea de-a 106-a Zi Mondială a Migrantului şi Refugiatului, din 2020, care va fi marcată la 27 septembrie, papa Francisc se inspiră din acelaşi document, scriind: «Aş dori să pornesc de la icoana care l-a inspirat pe papa Pius al XII-lea în redactarea constituţiei apostolice "Exsul Familia" (1 august 1952). În fuga spre Egipt, micul Isus trăieşte, împreună cu părinţii săi, condiţia tragică a persoanei strămutate şi a refugiatului "marcată de frică, nesiguranţă, necazuri (cf. Mt 2,13-15.19-23). Din păcate, în zilele noastre, milioane de familii pot să se recunoască în această realitate tristă. Aproape în fiecare zi, televiziunea şi ziarele dau ştiri despre persoane care fug din cauza foametei, a războiului şi a altor pericole grave, în căutarea siguranţei şi a unei vieţi demne pentru ei şi pentru familiile lor" (Angelus, 29 decembrie 2013). În fiecare dintre ei este prezent Isus, constrâns, ca în vremea lui Irod, să fugă pentru a se salva. Suntem îndemnaţi să recunoaştem în chipurile lor chipul lui Cristos flămând, însetat, gol, bolnav, străin şi întemniţat care ne interpelează (cf. Mt 25: 31-46). Dacă îl recunoaştem, vom fi noi cei care îi vom mulţumi pentru [şansa de] a-l fi întâlnit, iubit şi slujit.»


24 iunie 2020, 10:52