2020.04.02 Vangelo del giorno mano di Dio Padre Santo Spirito 2020.04.02 Vangelo del giorno mano di Dio Padre Santo Spirito 

Consideraţii omiletice la Duminica a VII-a a Paştelui (A): Vino, Duhule Sfinte!

După înălţarea Domnului, apostolii şi ceilalţi ucenici împreună cu Maria, mama lui Isus, toţi într-un cuget stăruiau în rugăciune în aşteptarea împlinirii făgăduinţei lui Isus: „Eu îl voi ruga pe Tatăl, iar el vă va da un alt Mângâietor ca să fie cu voi pentru totdeauna”.

(Vatican News – 24 mai 2020) E Ziua Domnului. Suntem în timpul liturgic dintre sărbătoarea Înălţarea Domnului şi Duminica Mare a Rusaliilor. În comunităţile noastre catolice este în curs „novena” de pregătire la sărbătoarea Coborârii Duhului Sfânt. Trăim experienţa intensă de rugăciune urmând exemplul primei comunităţi de discipoli. Suntem toţi în rugăciune împreună cu mama lui Isus în încăperea din Ierusalim numită ulterior „cenaclu”. „După ce Isus s-a înălţat la cer, apostolii s-au întors la Ierusalim de la muntele numit al Măslinilor…şi au urcat în încăperea de sus, unde obişnuiau să se adune. Erau: Petru şi Ioan, Iacob şi Andrei, Filip şi Toma, Bartolomeu şi Matei, Iacob, fiul lui Alfeu, şi Simon Zelotul şi Iuda al lui Iacob. Toţi aceştia, într-un cuget, stăruiau în rugăciune împreună cu femeile şi cu Maria, mama lui Isus, şi cu fraţii lui” (Fap 1,12-14: prima lectură). Aşteptau în rugăciune să se împlinească făgăduinţa lui Isus care înaintea pătimirii le-a spus discipolilor: "Nu vă voi lăsa orfani. Mă duc şi voi veni la voi şi se va bucura inima voastră" (In 14,18: aclamaţie la Evanghelie). „Eu îl voi ruga pe Tatăl, iar el vă va da un alt Mângâietor ca să fie cu voi pentru totdeauna” (In 14,16). Asemenea ucenicilor, implorăm astăzi darul Duhului Sfânt promis de Isus în ajunul pătimirii. Înviat din morţi şi înălţat la cer, Cristos este acum la dreapta Tatălui şi mijloceşte pentru noi. Să ne apropiem de Domnul cu inimă sinceră în plinătatea credinţei, curăţindu-ne inimile de conştiinţa rea. Să ţinem cu neclintire mărturisirea speranţei pentru că cel care a promis este vrednic de încredere. Spre Domnul Cristos se înalţă ruga noastră fierbinte: Tu care şezi de-a dreapta Tatălui, roagă-te pentru noi, căci tu eşti preotul nostru; roagă-te în noi, căci tu eşti capul nostru! În continuare aprofundăm împreună textele Liturghiei, punând în evidenţă legătura indispensabilă dintre Duhul Sfânt şi viaţa de rugăciune.

1. Rugăciune în casa Domnului

Adunaţi la sfânta şi dumnezeiasca Liturghie celebrată în biserică sau în curtea bisericii, ne străduim să intrăm cât mai profund în Liturghia duminicală care începe cu o invocaţie şi o mărturisire din psalmii biblici: „Ascultă-mi, Doamne, glasul când te chem. Din partea ta îmi spune inima: «Căutaţi faţa mea». Eu caut faţa ta; nu-ţi ascunde faţa de la mine, aleluia!” (cf. Ps 26/27,7-9: Ant. la intrare). Psalmistul ajuns în templul de închinare îşi manifestă încrederea în Dumnezeu şi bucuria de a sta în lăcaşul sfânt. Imaginile folosite de psalmist pentru a trasa fizionomia divină sunt felurite. Dumnezeu este pentru el lumină, izvor de viaţă, stâncă şi cetate de apărare. Rugătorul se prezintă ca „slujitor al lui Dumnezeu”. Este un titlu de demnitate înaltă ce indică intimitate cu Dumnezeu. Continuă acelaşi psalmist după prima lectură: „Domnul este lumina şi mântuirea mea, de cine mă voi teme? Domnul este apărătorul vieţii mele, de cine mă voi înfricoşa? Un lucru cer de la Domnul şi pe acesta îl caut: să locuiesc în casa Domnului în toate zilele vieţii mele, ca să privesc frumuseţea Domnului şi să vizitez sanctuarul său” (Ps 26/27,1.4). Psalmistul năzuieşte să locuiască mereu în casa Domnului. Ne amintim că înainte de a pleca din această lume Isus le-a spus ucenicilor: „În casa Tatălui meu sunt multe locuinţe…Mă duc să vă pregătesc un loc” (cf. In 14,2). Bazându-ne pe promisiunea lui Isus repetăm cu încredere: „Cred că voi vedea bunătăţile Domnului pe pământul celor vii” (Ps 26/27,1.4.7-8.13: psalmul responsorial).

2. Aşteptarea Duhului Sfânt

La începutul cărţii Faptele Apostolilor, sfântul Luca spune că după ce Isus s-a înălţat la cer, „apostolii s-au întors la Ierusalim, au urcat în încăperea de sus, unde obişnuiau să se adune”. Luca prezintă lista celor unsprezece apostoli despre care spune că „toţi aceştia, într-un cuget, stăruiau în rugăciune împreună cu femeile şi cu Maria, mama lui Isus, şi cu fraţii lui” (cf. Fap 1,12-14). Iată, imaginea Bisericii, modelul adunării credincioşilor aşteptând primirea botezului prin focul purificator şi înnoitor al Duhului Sfânt. Să intrăm şi noi în încăperea de sus. Remarcăm că nu este vorba de o simplă aşteptare, o aşteptare pasivă ci de o aşteptare în rugăciune. Rugăciunea este sufletul şi conţinutul acestei aşteptări. Rugăciunea domină astăzi întreaga Liturghie duminicală.

3. Rugăciunea lui Isus

De fapt, Evanghelia zilei prezintă un fragment din marea rugăciune sacerdotală a lui Isus rostită la Cina cea de Taină. Isus nu vorbeşte despre rugăciune dar se roagă în prezenţa ucenicilor, arătând cum trebuie să fie rugăciunea adevăraţilor fii ai lui Dumnezeu. În acel timp, „Isus, ridicându-şi ochii spre cer, a zis: „Tată, a venit ceasul: glorifică-l pe Fiul tău ca Fiul să te glorifice pe tine, pentru ca, precum i-ai dat putere asupra fiecărui om, să dea viaţă veşnică tuturor acelora pe care i-ai dat lui! Iar viaţa veşnică aceasta este: să te cunoască pe tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe cel pe care l-ai trimis, pe Isus Cristos. Eu te-am glorificat pe pământ împlinind lucrarea pe care mi-ai dat-o să o fac. Şi acum, Tată, glorifică-mă la tine însuţi cu gloria pe care am avut-o la tine mai înainte de a fi fost lumea! Am revelat numele tău oamenilor pe care tu mi i-ai dat din lume. Ai tăi erau şi mi i-ai dat, iar ei au ţinut cuvântul tău. Acum au cunoscut că tot ce mi-ai dat este de la tine, căci cuvintele pe care mi le-ai dat, le-am dat lor, iar ei le-au primit şi au cunoscut cu adevărat că am ieşit de la tine şi au crezut că tu m-ai trimis. Eu mă rog pentru ei. Nu mă rog pentru lume, ci pentru cei pe care mi i-ai dat, pentru că sunt ai tăi. Şi toate ale mele sunt ale tale şi ale tale sunt ale mele şi sunt glorificat în ei. Eu nu mai sunt în lume, dar ei sunt în lume, iar eu vin la tine” (In 17,1-11: Evanghelia zilei).

4. Preamărirea lui Dumnezeu

Rugăciunea înseamnă înainte de toate preamărirea lui Dumnezeu după exemplul lui Isus care, ridicându-şi ochii spre cer, a zis: „Tată, a venit ceasul: glorifică-l pe Fiul tău ca Fiul să te glorifice pe tine”. Învăţătura de bază a lui Isus despre rugăciune stă toată în această invocaţie. Se începe cu strigătul filial: „Tată!” Isus ne învaţă cu ce spirit să ne rugăm şi ce să cerem în rugăciune. Marea preocupare a rugătorului trebuie să fie preamărirea lui Dumnezeu şi împărăţia sa. Toate celelalte se vor adăuga. Părinţii duhovniceşti spun că rugăciunea creştină trebuie să fie „teocentrică” şi nu „egocentrică”, adică să-l aibă în centrul ei pe Dumnezeu şi nu eu-l propriu. În rugăciune dăm slavă lui Dumnezeu, îl recunoaştem pe singurul Dumnezeu adevărat şi pe cel pe care l-a trimis, pe Isus Cristos. „Slava lui Dumnezeu” indică manifestarea prezenţei divine.

5. Părtaşi la gloria Fiului lui Dumnezeu

Preamărindu-l pe Dumnezeu suntem introduşi în prezenţa sa între oameni. Prin „gloria lui Cristos” creştinii înţeleg plinătatea existenţei sale. Nu înseamnă triumfalism nici putere omenească. Dacă ar fi aşa, atunci Isus n-ar fi trebuit să sufere şi să moară pe cruce. Creştinii merg pe urmele lui Isus şi astfel devin părtaşi la gloria sa. Biserica însăşi unită cu Cristos vesteşte şi trăieşte iubirea lui Dumnezeu; construieşte unitatea între oameni depăşind sciziunile şi ura. Liturghia euharistică este celebrarea gloriei lui Dumnezeu în care mântuirea înfăptuită de Cristos mort şi înviat se manifestă în semnele sacramentale. Sfântul Leon cel Mare afirmă că „ceea ce era vizibil în Răscumpărătorul nostru a trecut în riturile sacramentale ale Bisericii”. Dacă ascultăm Cuvântul Domnului, dacă împlinim porunca cea nouă a iubirii şi primim cu credinţă sfintele Taine, atunci devenim părtaşi la gloria divină şi astfel Isus înviat este glorificat în noi aici pe pământ în mijlocul lumii.

6. Duhul Sfânt este primit când ne rugăm

În toate acestea nu suntem singuri. Duhul Sfânt promis de Isus vine în ajutorul slăbiciunii noastre. De aceea îl implorăm în rugăciune. Subliniem aici două aspecte referitoare la rugăciune. Mai întâi arătăm că rugăciunea nu poate fi separată de Duhul Sfânt. Dintr-o lectură atentă a Noului Testament vedem că  în evenimentul Rusaliilor se repetă pentru toată Biserica ceea ce s-a petrecut în Isus în momentul primirii Botezului. Când era botezat în râul Iordan, Isus se ruga iar cerul s-a deschis şi Duhul Sfânt a coborât peste el (cf. Lc 3,21). Asta înseamnă că rugăciunea lui Isus a pătruns în cer şi a făcut să coboare Duhul. Botezul în râul Iordan a însemnat Rusaliile lui Isus iar Rusaliile de după înălţarea Domnului au însemnat botezul Bisericii: botezul în Duhul Sfânt. În ambele cazuri secretul stă în rugăciune.

7. Duhul este începutul şi rodul rugăciunii

Rugăciunea este singurul mijloc pe care îl avem pentru a-l obţine pe Duhul Sfânt. Duhul nu se obţine prin simonie, nu se cumpără, aşa cum voia Simon Magul fără a recurge la rugăciune. Isus însuşi a legat în mod explicit darul Duhului de rugăciune. De exemplu, Domnul spune: „Dacă voi, cei care sunteţi aici, răi cum sunteţi, ştiţi să daţi daruri bune copiilor voştri, cu cât mai mult Tatăl vostru din ceruri îl va da pe Duhul Sfânt celor care i-l cer?” (Lc 11,13). Isus a legat darul Duhului nu numai de rugăciunea altora ci de însăşi rugăciunea sa: „Eu îl voi ruga pe Tatăl, iar el vă va da un alt Mângâietor ca să fie cu voi pentru totdeauna”( In 14,16). În alte cuvinte, noi trebuie să ne rugăm pentru a-l primi pe Duhul Sfânt şi în acelaşi timp avem nevoie de Duhul Sfânt pentru a ne ruga. Duhul Sfânt este la terminarea rugăciunii ca rodul ei spiritual dar acelaşi Duh al Domnului este în mod tainic şi la începutul rugăciunii noastre ca acela care o suscită şi o inspiră.

8. Unanimi în rugăciune 

Cum trebuie să fie rugăciunea pentru a primi darul Duhului Sfânt? Acesta este al doilea aspect la care ne oprim. Răspunsul l-am văzut în prima lectură din Faptele Apostolilor, unde se spune despre apostoli că „toţi aceştia, într-un cuget, stăruiau în rugăciune împreună cu femeile şi cu Maria, mama lui Isus, şi cu fraţii lui” (Fap 1,14). Deci rugăciunea trebuie să fie unanimă şi stăruitoare. Ce înseamnă unanimi?  Unanim înseamnă acceptat, împărtăşit de toţi, care exprimă un acord total, care cuprinde pe toţi sau aparţine tuturor; fără excepţie.  Rugăciunea este unanimă când se înalţă la Dumnezeu de către persoane împăcate între ele, adică se iartă, primesc şi oferă iertare. Asta înseamnă „într-un cuget”. Duhul Sfânt este comuniune, legătură de unitate. Nu poate coborî peste persoane ce trăiesc în dezbinare, persoane care nu se acceptă sau sunt stăpânite de prejudecăţii, cultivă duşmănii şi poartă ranchiună unele împotriva altora. Notăm că rugăciunea lui Isus la ultima Cină se încheie cu un puternic apel la unitatea Bisericii. Nu o unitate oarecare, ci una modelată după unitatea dintre cele trei persoane divine şi realizată cu aceleaşi sentimente şi cu aceeaşi forţă a iubirii lor. În inimile ucenicilor lui Isus arde una şi aceeaşi flacără a iubirii dumnezeieşti pe care Tatăl şi Fiul o au unul pentru altul în Duhul Sfânt.

9. Perseverenţi în rugăciune

Perseverentă este rugăciunea insistentă, stăruitoare. Apostolul Paul îndeamnă creştinii să se roage fără încetare. Isus ne-a oferit mai multe exemple de perseverenţă în rugăciune. De pildă: parabola văduvii şi a judecătorului nedrept (Lc 18,1) sau episodul despre femeia păgână, de origine siro-feniciană. ( Mc 7, 24-30). Fireşte, a se ruga „fără încetare” sau cu asiduitate înseamnă în primul rând a fi credincioşi momentelor proprii propuse pentru rugăciune şi a nu le lăsa cu uşurinţă. Înseamnă a reaprinde deseori în timpul zilei contactul cu Dumnezeu prin rugăciuni scurte sau invocaţii. Despre Isus ştim că se scula dis de dimineaţă şi se retrăgea singur pe munte pentru a reînnoda sentimentele de iubire faţă de Tatăl. Să o facem şi noi, aşa cum ne-am deprins, cel puţin dimineaţa, la amiază şi seara. Să începem şi să încheiem ziua în numele Domnului, căci fiecare zi a pelerinajului nostru pe pământ este un dar mereu nou al lui Dumnezeu.

10. Rugăciunea Bisericii

Ascultă cu bunăvoinţă, Doamne, rugăciunile noastre. Noi credem că Mântuitorul neamului omenesc se află împreună cu tine în mărire; dă-ne harul să simţim că el rămâne cu noi până la sfârşitul veacurilor, după cum ne-a făgăduit.

(Radio Vatican – Anton Lucaci, material omiletic de sâmbătă 23 mai 2020).

23 mai 2020, 09:08