Vatican News
2019.05.10 Gesù buon pastore - vangelo della domenica 2019.05.10 Gesù buon pastore - vangelo della domenica 

Consideraţii omiletice la Duminica a IV-a a Paştelui (A): Atenţie la hoţi!

Cine nu intră în staulul oilor pe poartă, ci sare prin altă parte, acela este un hoţ şi un tâlhar; dar cel care intră pe poartă este păstorul oilor. Acestuia portarul îi deschide şi oile ascultă glasul lui; el îşi cheamă oile pe nume şi le conduce afară. Isus spune: „Eu sunt poarta oilor. Dacă cineva intră prin mine, va fi mântuit. Va intra şi va ieşi şi va găsi păşune. Hoţul nu vine decât să fure, să înjunghie şi să ucidă. Eu am venit ca să aibă viaţă şi să o aibă din belşug”.

(Vatican News – 3 mai 2020) E Ziua Domnului. „A înviat păstorul cel bun, care şi-a dat viaţa pentru oile sale şi a binevoit să moară pentru turma sa, aleluia!” (Ant. la Împărtăşanie). Liturghia celei de-a patra duminici a Paştelui aduce în atenţia credincioşilor imaginea lui Cristos, „bunul păstor”. Anul acesta, primul din ciclul liturgic trienal, este propusă prima parte a capitolului 10 din Evanghelia după Ioan, în care Isus se prezintă ca păstorul adevărat trimis de Dumnezeu şi ca singura poartă ce se deschide spre viaţă. În acel timp, Isus le-a zis: "Adevăr, adevăr vă spun: Cine nu intră în staulul oilor pe poartă, ci sare prin altă parte, acela este un hoţ şi un tâlhar; dar cel care intră pe poartă este păstorul oilor. Acestuia portarul îi deschide şi oile ascultă glasul lui; el îşi cheamă oile pe nume şi le conduce afară. Când le-a scos pe toate ale sale, merge înaintea lor, iar oile îl urmează pentru că îi cunosc vocea. Pe un străin nu l-ar urma, ci ar fugi de el, pentru că nu cunosc vocea străinilor". Isus spusese această asemănare pentru ei, dar ei nu au înţeles ceea ce le vorbea” (cf. In 10,1-10: Evanghelia zilei). Să reflectăm. În staulul oilor intră oile, păstorul, animale de pradă precum lupul sau hoţii. Însă nu toţi folosesc aceeaşi intrare: păstorul şi oile intră pe poartă, ceilalţi caută în diferite feluri să spargă împrejmuirea pentru să fure, să înjunghie şi să ucidă oile. Ceea ce face diferenţa este poarta, nu staulul, nu oile, nu păstorul. Pot fi un păstor rău sau o oaie capricioasă, dar voi intra pe poartă. Pot fi un lup care îşi schimbă părul dar nu năravul, sau pot fi un hoţ ce se arată cinstit, dar voi intra pe poartă. Poarta este locul cel mai întărit şi mai vizibil al unui staul. Modul de intrare îmi califică identitatea, spune cine sunt şi ce fac. Nu înţelegeau acest lucru ascultătorii lui Isus. Atunci, Isus a zis din nou: "Adevăr, adevăr vă spun: eu sunt poarta oilor. Toţi cei care au venit înainte de mine sunt hoţi şi tâlhari, dar oile nu i-au ascultat.  Eu sunt poarta. Dacă cineva intră prin mine, va fi mântuit. Va intra şi va ieşi şi va găsi păşune. Hoţul nu vine decât să fure, să înjunghie şi să ucidă. Eu am venit ca să aibă viaţă şi să o aibă din belşug" (In 10,7-10: Evanghelia zilei). Evanghelia acestei duminici ne spune: Atenţie la hoţi! Hoţi şi bandiţi sunt cei care intră în staulul oilor sărind peste gard sau spărgând zidul. Sunt cei care folosesc religia şi încrederea pentru a răpi oile. Sunt însetaţii de bani şi putere.

1. Păstorul îşi viaţa pentru oile sale

Isus în schimb este acela care intră în viaţa noastră fără manevre, fără violenţă, dar cu cel mai mare respect. El singur este bunul Păstor. Şi ce face când intră în staul? Cu iubire nemărginită ne cheamă pe nume şi ne face să ieşim şi să intrăm, pentru a ne conduce la Viaţa în plinătate. Ne conduce cu iubire infinită şi răbdare! Şi dacă ne gândim bine, noi suntem cei care l-au răstignit. Noi? Da. Ne aduce aminte acest lucru apostolul Petru. În ziua Rusaliilor, Petru, stând în picioare, împreună cu cei unsprezece, şi-a ridicat glasul şi le-a vorbit: "Să ştie cu siguranţă toată casa lui Israel că Dumnezeu l-a făcut Domn şi Cristos pe acest Isus pe care voi l-aţi răstignit". Când au auzit au fost pătrunşi la inimă şi au spus lui Petru şi celorlalţi apostoli: "Ce să facem, fraţilor?" Petru le-a zis: "Convertiţi-vă şi fiecare dintre voi să se boteze în numele lui Isus Cristos spre iertarea păcatelor voastre şi veţi primi darul Duhului Sfânt! Căci promisiunea este pentru voi, pentru copiii voştri şi pentru toţi cei care sunt departe, pe oricâţi i-ar chema Domnul Dumnezeul nostru". Şi cu multe alte cuvinte dădea mărturie şi-i îndemna, zicând: "Salvaţi-vă de această generaţie perversă!" Aşadar, cei care au primit cuvântul lui au fost botezaţi. Şi în ziua aceea li s-au adăugat cam la trei mii de suflete (Fap 2,14a.36-41: prima lectură). În faţa unei atare iubiri, asemenea poporului din Ierusalim, inima ne este străpunsă şi rănită de gratitudine şi vrem să pornim şi să-l urmăm mai îndeaproape pe Isus pe care Dumnezeu l-a făcut Domn şi Cristos.

2. V-aţi întors la păstorul sufletelor voastre

Se naşte în inima noastră dorinţa de a învăţa arta lui Isus de a iubi: de a suferi pentru alţii, lăsând ca iubirea să intre în suferinţele noastre zilnice. Vom deveni „mici răscumpărători” uniţi cu Isus Cristos, unicul Răscumpărător al omului. Învaţă apostolul Petru: „Preaiubiţilor, dacă suportaţi suferinţa, deşi faceţi binele, aceasta este un har înaintea lui Dumnezeu. De fapt, la aceasta aţi fost chemaţi, căci Cristos a suferit pentru voi lăsându-vă exemplu ca să mergeţi pe urmele lui. El, care nu a săvârşit păcat şi nici nu s-a găsit înşelăciune în gura lui, el care, insultat fiind, nu a răspuns la insultă, suferind, nu ameninţa, ci s-a încredinţat în mâna celui care judecă cu dreptate. El însuşi, pe lemn, a purtat păcatele noastre în trupul său, pentru ca noi, murind pentru păcate, să trăim pentru dreptate. Prin rănile lui aţi fost vindecaţi. Căci eraţi ca nişte oi rătăcite, dar acum v-aţi întors la păstorul şi supraveghetorul sufletelor voastre” (1Pt 2,20b-25: lectura a doua). Eram ca nişte oi rătăcite, dar am fost aduşi din nou la păstorul şi paznicul nostru. Acum El ne trimite la atâtea oi ce încă rătăcesc, la cei care au căzute victime tâlharilor din zilele noastre. Ne trimite să le oferim acestor fraţi libertatea Evangheliei.

3. Ziua Mondială de Rugăciune pentru Vocaţii

În această duminică pascală Biserica Catolică marchează cea de-a 57-a Zi Mondială de Rugăciune pentru Vocaţii. Mesajul papei Francisc pentru această zi se inspiră dintr-o scrisoare adresată preoţilor anul trecut: „o Scrisoare către preoţi care în fiecare zi îşi dedică viaţa pentru chemarea pe care Domnul le-a adresat-o lor, în slujba poporului lui Dumnezeu”. Cu acea ocazie, papa Francisc a ales patru cuvinte-cheie – durere, recunoştinţă, curaj şi laudă – pentru a le mulţumi preoţilor şi a susţine slujirea lor. Consider că astăzi, scrie Papa, acele cuvinte se pot relua şi adresa întregului popor al lui Dumnezeu, pe fundalul unui text evanghelic care ne relatează experienţa singulară trăită de Isus şi Petru în timpul unei nopţi de furtună pe lacul Tiberiadei (cf. Mt 14,22-33). Mesajul de anul acesta axat pe patru cuvinte-cheie: „recunoştinţă, curaj, trudă, laudă”. De subliniat este perspectiva papei Francisc: textul este adresat întregului Popor al lui Dumnezeu. Ce înseamnă asta? Înseamnă lărgirea orizontului în privinţa vocaţiilor. O viziune reductivă a termenului „vocaţie, chemare” creează o prejudecată în tineri şi în general, care văd în pastorala pentru discernerea vocaţiilor „o activitate finalizată exclusiv pentru „recrutarea” de viitori preoţi, călugări şi călugăriţe. Activitatea pastorală pentru discernerea vocaţiilor are un orizont mai larg şi îi vizează pe toţi tinerii. Conciliul Vatican II a recuperat orizontul vocaţiei: toţi oamenii sunt chemaţi la comuniunea cu Cristos, toţi sunt chemaţi la sfinţenie: există o vocaţie a laicilor, în special în forma conjugală. Paul al VI-lea afirma că „orice viaţă este o vocaţie” iar papa Benedict al XVI-lea insistă că fiecare fiinţă umană a fost creată de Dumnezeu ca „fiinţă dialogică”. Cuvântul lui Dumnezeu „cheamă pe fiecare în termeni personali, dezvăluind astfel că viaţa însăşi este o chemare în raport cu Dumnezeu. Cel chemat „vede” în măsura în care merge, în măsura în care intră în spaţiul deschis de Cuvântul lui Dumnezeu. Îl rugăm pe Domnul să trimită lucrători la secerişul său, dar şi ca să putem recunoaşte că viaţa fiecărui om se împlineşte ca răspuns continuu la chemarea lui Dumnezeu. Cum s-a arătat, verbul „a chema” revine în toate lecturile Liturghiei duminicale. În prima, apostolul Petru anunţă că promisiunea lui Dumnezeu este pentru toţi cei pe care „îi va chema” (cf. Fap 2,14a.36-41). În lectura a doua, tot apostolul Petru spune că suntem chemaţi să facem binele, chiar când trebuie să trecem prin suferinţe şi să le suportăm cu răbdare după exemplul lui Isus (cf. 1Pt 2,20b-25). În continuare, propun alte consideraţii utile pe marginea Evangheliei zilei.

4. Păstorul intră pe poartă, tâlharul sare prin altă parte

Evanghelia duminicală (cf. In 10,1-10) începe cu o scenă din viaţa concretă a păsătorilor. Aceştia intră în staulul oilor pe poartă, tâlharii însă sar prin altă parte. Peisajul este cel din jurul Ierusalimului, unde existau din vechime multe staule pentru animale. Localnicii se îndeletniceau cu creşterea oilor şi a caprelor. Staulul era o împrejmuire din zid de piatră naturală suficient de înalt şi dotat cu o poartă îngustă ce dădea posibilitatea de a număra oile. Ciobanii obişnuiau ca pe timpul nopţii să-şi lase oile în grija unui paznic care le ferea de fiare sălbatice şi de hoţi. Vorbind conducătorilor poporului Isus povesteşte o parabolă despre tâlhari şi păstori. Spunem „parabolă”, însă spre deosebire de cele povestite de ceilalţi evanghelişti, parabolele din Evanghelia după Ioan sunt mai degrabă asemănări sau comparaţii. Începutul povestirii este solemn. „Adevăr, adevăr vă spun: Cine nu intră în staulul oilor pe poartă, ci sare prin altă parte, acela este un hoţ şi un tâlhar; dar cel care intră pe poartă este păstorul oilor” (In 10,1-2). Care este înţelesul cunoscutei expresii: „Adevăr, adevăr vă spun” (Amin, amin vă spun, Ἀμὴν ἀμὴν λέγω ὑμῖν – Amen, amen dico vobis)? Această formulă introduce o revelaţie. Asta înseamnă că Isus vrea să dezvăluie despre sine ceva important. Pentru a înţelege mai bine această asemănare, să reţinem faptul că păstorii se îngrijeau de turmă doar în timpul zilei. La căderea nopţii purtau oile într-o împrejmuire comună mai mare, bine protejată împotriva tâlharilor şi a lupilor. Păstorii din zonă îşi duceau acolo micile lor turme. Acolo, cum s-a spus, era un paznic care avea grijă de oi până la ziuă. Dimineaţa, păstorii veneau, băteau în poartă cu palma mâinilor şi paznicul le deschidea. Fiecare păstor intra şi chema oile pe nume. Oile, recunoscându-i glasul, se ridicau, ieşeau în urma lui una după alta, trecând prin poarta îngustă a staulului în timp ce el le număra, asigurându-se că sunt toate. Oile celorlalţi păstori auzeau glasul dar rămâneau acolo unde erau, pentru că nu era cel cunoscut. Nu rareori staulul era atacat de hoţi. Tâlharii spărgeau zidul, înlăturând câteva pietre, şi intrau să prade. Nu intrau pe poartă, pentru că acolo era paznicul care veghea. Din cele spuse mai înainte, înţelegem cuvintele lui Isus prin care de fapt se caracterizează pe sine ca adevăratul păstor: „Acestuia portarul îi deschide şi oile ascultă glasul lui; el îşi cheamă oile pe nume şi le conduce afară. Când le-a scos pe toate ale sale, merge înaintea lor, iar oile îl urmează pentru că îi cunosc vocea. Pe un străin nu l-ar urma, ci ar fugi de el, pentru că nu cunosc vocea străinilor” (In 10,3-5).

5. Despre care staul este vorba?

Asemănarea este clară. Dincolo de imagine se află o realitate umană, socială, şi mai ales religioasă. Totuşi, evanghelistul menţionează că „Isus a spus această asemănare pentru ei, dar ei nu au înţeles ceea ce le vorbea” (In 10,6). Cine sunt aceşti „ei” care nu înţeleg? Din textul precedent, ştim că interlocutorii lui Isus erau din rândul fariseilor (cf. In 9,40-41). Asemănarea era evidentă şi pentru aceştia, dar nu înţelegeau ce înseamnă în mod concret „a intra pe poartă”, din moment ce ei nu se ocupau de oi. Cine sunt cei care se comportă ca hoţii?  Cine sunt cei care se comportă ca adevăraţi păstori în viaţa comunităţii? Că Isus foloseşte aici o parabolă sau asemănare reiese şi din versiunea textului în limba greacă. De exemplu, în povestire găsim două cuvinte care nu se aplică când este vorba de animale. Termenul „αὐλὴ” tradus cu „ovile” în latină şi cu „staul” în română, nu înseamnă niciodată în Biblie un loc destinat animalelor, ci împrejmuirii în care pe timpul Exodului se afla Cortul Întâlnirii, fiind menţionată de două ori şi poarta. Acelaşi termen este folosit mai târziu pentru a desemna curţile templului, împrejmuirea sacră a lui Israel. Aici se vorbeşte nu numai de templu, dar şi de portar, „ὁ θυρωρὸς” în greacă („ostiarius” în latină). Deci este vorba de uşa şi de uşierul unui spaţiu împrejmuit în care se adună oameni. Termenul nu-i folosit niciodată pentru a indica paznicul unui staul, ci uşierul unui templu. Cu alte cuvinte, Isus vorbeşte înainte de toate despre instituţiile sociale şi religioase ale lui Israel. De fapt, sunt deja câteva capitole de când Isus în dialog cu conducătorii iudeilor vorbeşte despre lege, despre cult şi despre revelaţia lui Dumnezeu prin intermediul lui Moise. Tocmai din această revelaţie, Dumnezeu este cunoscut ca „Păzitorul/Paznicul/Supraveghietorul” şi „Păstorul” lui Israel. Cunoaştem deja texte precum psalmul 22/23: „Domnul e păstorul meu” dar şi comparaţiile antitetice făcute de profeţi, dintre Dumnezeu ca Păstor şi regi ca păstori ai poporului (cf. Ier 23; Ez 34). Împrejmuirea despre care vorbeşte Isus este un simbol al instituţiilor lui Israel a căror expresie supremă este Legea. Fariseii şi deţinătorii puterii concepeau instituţia religioasă ca un sistem închis: se intră şi gata. În această viziune, oile sunt întregul popor al lui Israel, dominat şi tiranizat de înalţi demnitari şi dregători prin interpretări normative ce sunt o povară insuportabilă pentru popor, dar pe care ei nu o ating nici măcar cu un deget.

6. Psalmul păstorului şi al oaspetelui

La sfânta şi dumnezeiasca Liturghie ne hrănim cu trupul şi sângele Domnului; primim forţa necesară pentru lupta zilnică împotriva duşmanilor trupeşti şi sufleteşti; primim arvuna învierii prin Duhul care ne-a fost dat; suntem întăriţi în speranţa că prin îndurarea Domnului vom locui pentru totdeauna în casa sa: „Domnul este păstorul meu, nu voi duce lipsă de nimic; el mă paşte pe păşuni verzi, mă conduce la ape de odihnă, îmi înviorează sufletul. Mă călăuzeşte pe cărări drepte de dragul numelui său. Chiar dacă ar fi să umblu prin valea întunecată a morţii, nu mă tem de niciun rău, căci tu eşti cu mine, toiagul şi nuiaua ta mă mângâie. Tu pregăteşti masă pentru mine în faţa duşmanilor mei, îmi ungi capul cu untdelemn şi paharul meu e plin de se revarsă. Da, fericirea şi îndurarea mă vor însoţi în toate zilele vieţii mele şi voi locui în casa Domnului până la sfârşitul zilelor mele” (Ps 22/23,1-3a.3b-4.5.6:  psalmul responsorial).

7. Rugăciunea Bisericii

Dumnezeule, Părintele nostru, care în Fiul tău ne-ai redeschis poarta mântuirii, revarsă în noi înţelepciunea Duhului Sfânt, pentru ca în cursele ademenitoare ale lumii să putem recunoaşte glasul lui Cristos, bunul Păstor, care ne dă viaţă din belşug. Călăuzeşte-ne spre bucuriile cereşti, pentru ca şi smerenia turmei să ajungă acolo unde a intrat Cristos, bunul păstor, mergând biruitor înaintea ei.

(Radio Vatican – Anton Lucaci, material omiletic de sâmbătă 2 mai 2020)

02 mai 2020, 11:18