Federico Lombardi. Împărtăşania spirituală

Cetatea Vaticanului – A. Mărtinaş

21 aprilie 2020 – Vatican News. «Când noi, care suntem acum bătrâni, eram copii, la catehism ne vorbeau adesea despre "împărtăşania spirituală". Ne spuneau că ne puteam uni spiritual cu Isus care se oferă ca jertfă pe altar, chiar dacă nu ne împărtăşeam sacramental, primind ostia consacrată în mod concret, fizic. "Împărtăşania spirituală" era o practică religioasă care avea scopul de a ne face să ne simţim uniţi mai continuu cu Isus, nu numai atunci când primeam împărtăşania în cadrul Sfintei Liturghii, ci şi în alte locuri şi momente. Nu era o alternativă la împărtăşania sacramentală ci, într-un anumit sens, o continua şi o pregătea, în vizitele la Preasfântul Sacrament sau în alte momente de rugăciune. Apoi, timp de decenii, nu am mai auzit vorbindu-se despre împărtăşania spirituală. Accentul, cu siguranţă bun, pus pe participarea la Sfânta Liturghie şi pe primirea Sfintei Împărtăşanii în cadrul celebrării euharistice, a dus la punerea în umbră a altor dimensiuni tradiţionale ale devoţiunii creştine.

Am început să mă gândesc din nou cu insistenţă la "împărtăşania spirituală" într-o ocazie excepţională. În timpul Zilei Mondiale a Tinerilor, de la Madrid, din 2011, o furtună bruscă a distrus, în timpul nopţii, mare parte din corturile unde fuseseră pregătite ostiile care urmau să fie consacrate în vederea împărtăşirii celor aproximativ două milioane de tineri prezenţi la Sfânta Liturghie de încheiere, din ziua următoare. Astfel, la Liturghia solemnă prezidată de Papa, doar o mică parte dintre tinerii prezenţi s-a putut împărtăşi sacramental, pentru că lipseau ostiile. Mulţi erau supăraţi – cel puţin într-un prim moment – ca şi cum din acest motiv Ziua Mondială ar fi fost un eşec, pentru că lipsea ceva esenţial la momentul religios culminant al evenimentului. A fost nevoie de mult efort şi timp pentru a ajuta să se înţeleagă că actul fizic de a primi ostia sfântă este foarte important, dar nu este modul unic şi indispensabil de unire cu Isus şi cu trupul său, care este Biserica.  

Acum, papa Francisc, la Sfânta Liturghie pe care o celebrează dimineaţa, în capela Casei "Sfânta Marta", îi îndeamnă pe credincioşii care se roagă împreună cu el, fără a fi prezenţi fizic, să se "împărtăşească spiritual". Face aceasta propunând una dintre formulele tradiţionale învăţate îndelung în trecut de bunii maeştri spirituali ai poporului creştin; formule care erau familiare multora dintre mamele şi bunicile noastre, cele care mergeau des sau în fiecare zi la Liturghie, dimineaţa, devreme, dar care ştiau şi să se menţină în uniune cu Dumnezeu, în felul lor, în cursul activităţilor zilei.
 
Printre amintirile din vremea catehismului, mi-a venit în minte şi o iconiţă în centrul căreia se afla preotul care înălţa ostia consacrată iar în jurul lui, ca pe cadranul unui ceas, erau indicate orele de dimineaţă ale diferitor ţări şi continente la care preoţii celebrau Sfânta Liturghie (care, pe atunci, se celebra doar dimineaţa!). Se dorea să se amintească că, în mod continuu, în lume se reînnoia jertfa lui Cristos care moare pentru noi şi, în mod continuu, puteam să ne unim spiritual cu el şi cu jertfa sa.

 "Împărtăşania spirituală", făcută atunci când nu este posibilă primirea "împărtăşaniei sacramentale", este pe bună dreptate chemată şi "împărtăşanie prin dorinţă". A dori ca propria viaţă să fie unită cu Isus, îndeosebi cu jertfa sa pentru noi pe Cruce. În acest prelungit timp de post euharistic obligatoriu, multe persoane care erau obişnuite să se împărtăşească sacramental în mod frecvent au simţit în mod crescând lipsa "pâinii zilnice" euharistice. În mod într-adevăr excepţional, a fost Biserica însăşi cea care a acceptat să impună credincioşilor acest post, ca semn de solidaritate şi de participare la viaţa unor întregi populaţii constrânse de pandemie la limitări, privaţiuni şi suferinţe. Postul este o privaţiune, dar poate fi şi un timp de creştere. Precum iubirea dintre soţii constrânşi să trăiască departe unul de celălalt din motive de forţă majoră poate să se maturizeze şi să se aprofundeze în fidelitate şi puritate, tot astfel postul euharistic poate deveni timp de creştere a credinţei, a dorinţei de a primi darul împărtăşirii sacramentale, de solidaritate cu cine, din diferite motive, nu se poate bucura de ea, un timp de eliberare de neglijenţa obişnuinţei… . A înţelege din nou că Euharistia este un dar gratuit şi surprinzător al Domnului Isus, nu evident şi nici banal… de dorit din toată inima… în mod continuu.
Nu ar putea fi şi aceasta o consecinţă a timpului tulburător pe care-l trăim?»