Ziua Europei. Revenirea la visul Părinţilor Fondatori
Cetatea Vaticanului – A. Mărtinaş
20 aprilie 2020 – Vatican News. Pe 9 mai se aniversează Ziua Europei, momentul fiind marcat de 35 de ani. În mod inevitabil, sărbătorirea Europei va fi trăită în acest an cu un spirit diferit. Pentru unele ţări din Uniunea Europeană, aniversarea va coincide cu primele tentative de revenire la "normalitate". Probabil, alte ţări vor fi încă în perioada măsurilor restrictive destinate combaterii răspândirii coronavirusului. Însă, cu siguranţă, marcarea cestei Zile în perioada cea mai dramatică pentru Europa de după cel de-al Doilea Război Mondial, poate reprezenta oportunitatea de a reflecta asupra identităţii şi misiunii Casei Comune Europene.
Probabil sunt puţini cetăţenii Europei care ştiu de ce a fost aleasă data de 9 mai pentru a sărbători Ziua Europei. La 9 mai 1950 – aşadar acum 70 de ani – ministrul francez al afacerilor externe de atunci, Robert Schuman, rostea un discurs memorabil în care propunea crearea unei Comunităţi Europene a Cărbunelui şi Oţelului (CECO). Acesta a fost primul pas dintr-un parcurs care, printr-o serie de instituţii continentale, ar fi dus – după 40 de ani – la naşterea Uniunii Europene.
Este impresionantă actualitatea acelei declaraţii. De fapt Schuman, având încă prezente în minte imaginile devastărilor provocate de războiul fratricid care a distrus Europa şi lumea, avertiza că pacea nu ar fi putut fi salvgardată "decât prin eforturi creative, proporţionale cu pericolele care o ameninţau".
"Europa" – spunea Robert Schuman în declaraţia din 9 mai 1950 - "nu se va construi dintr-o dată sau ca urmare a unui plan unic, ci prin realizări concrete care vor genera în primul rând o solidaritate de fapt." Şi, vorbind despre obiectivul primar al Comunităţi Europene a Cărbunelui şi Oţelului (CECO) – fuziunea producţiei de cărbune şi oţel – mai ales din Franţa şi Germania – sublinia că "această producţie va fi oferită lumii întregi, fără diferenţieri sau excepţii, pentru a contribui la creşterea nivelului de trai şi la promovarea activităţilor pacifice". Forţa profetică a cuvintelor lui Schuman a fost atât de intensă încât, în 1985, în Cadrul Consiliului European de la Milano, au fost luate ca punct de referinţă pentru constituirea sărbătorii Europei care coincide cu data în care Robert Schuman a rostit declaraţia – 9 mai.
Apropierea acestei zile, într-un context care pune la grea încercare credibilitatea constituţiei europene, ne aminteşte că se poate încă învăţa mult din modul în care "Părinţii Fondatori" au înfruntat diferite situaţii de urgenţă, nu mai puţin grave decât cea pe care o au de înfruntat actualii lideri ai Uniunii Europene. "Părinţi Fondatori" pe care Joseph Ratzinger îi definea "oameni politici realişti şi obiectivi", pentru care "politica nu era un simplu pragmatism, deoarece intra în legătură cu morala".
Revenirea la rădăcini, la valorile fundamentale ale Europei este îndemnul pe care papa Francisc – după multe secole, primul pontif care nu este european – l-a adresat în mod constant liderilor europeni şi popoarelor europene, ultimul fiind apelul formulat în cadrul Mesajului Urbi et Orbi din Duminica Paştelui: "După al Doilea Război Mondial, acest iubit continent a putut să învie graţie unui concret spirit de solidaritate, care i-a permis să depăşească rivalităţile trecutului." Anticul virus al diviziunii şi al egoismului, care revine, şi vaccinul mereu eficient al solidarităţii sau, pentru a folosi cuvintele papei Francisc, vaccinul "fraternităţii umane."
Este necesară memoria pentru a înfrunta prezentul şi a proiecta viitorul, cu atât mai mult într-o perioadă în care dispar multe certitudini. Pontiful venit de la capătul lumii, însă fiu de imigranţi din Vechiul Continent, a amintit deseori acest lucru, în diferite contexte, fie în Vatican, fie la Strasbourg. L-a amintit şi în călătoriile apostolice efectuate în ţări europene aflate departe de centrul politic şi economic – începând cu Albania şi încheind cu România. Poate că modul cel mai eclatant în care a îndemnat la revenirea la rădăcinile Europei – urmând paşii unui alt pontif susţinător al Europei unite, precum Ioan Paul al II-lea – a fost la primirea Premiului Carol cel Mare. La 6 mai 2016, adresându-se responsabililor instituţiilor europene, a amintit cuvintele lui Elie Wiesel, spunând că în Europa avem nevoie de o "transfuzie de memorie". Aceasta "nu doar ne va permite să nu comitem aceleaşi greşeli din trecut ci ne va da acces la acele soluţii care au ajutat popoarele noastre să străbată pozitiv răscrucile istorice pe care le-au întâlnit".
Visul papei Francisc pentru Europa este cel al Părinţilor Fondatori. Un vis la care este necesar "să se revină", după cum a spus în conferinţa de presă ţinută în avion, pe 2 iunie 2019, la întoarcerea din călătoria apostolică în România. Un vis numit "solidaritate", de care azi avem nevoie mai mult ca oricând, pentru a "actualiza ideea privind Europa".
Cu prilejul aniversării a 60 de ani de la Tratatele de la Roma, primindu-i în audienţă pe şefii de state şi de guverne din Uniunea Europeană, la 14 martie 2017, papa Francisc a subliniat că "Europa regăseşte speranţa în solidaritate, care este şi antidotul cel mai eficace împotriva populismelor moderne".
"Solidaritatea nu este doar o propunere bună, ci este caracterizată de fapte şi gesturi concrete" – spunea pontiful în acelaşi context, amintind că tocmai pornind de la solidaritate trebuie să reîncepem să gândim în mod european.
Au trecut doar trei ani de la pronunţarea acelui discurs, însă ultimele trei luni – pline de suferinţe, de moarte şi angoase – lasă impresia că acel discurs a fost pronunţat de foarte mult timp. Şi totuşi, tocmai situaţia de criză pe care o trăim, imprimă acestor cuvinte un caracter mai urgent ca oricând, deoarece – cum spunea papa Francisc la mişcătoarea Statio Orbis, din 27 martie a.c. – acesta este într-adevăr timpul solidarităţii, în care nimeni nu se salvează de unul singur.
