ITALY MALTA DIPLOMATIC CORPS ITALY MALTA DIPLOMATIC CORPS 

Ordinul de Malta. A trecut la Domnul Fra' Giacomo Dalla Torre Del Tempio di Sanguinetto

În cursul nopţii, a trecut la Casa Tatălui Fra' Giacomo Dalla Torre Del Tempio di Sanguinetto, cel de-al 80-lea Mare Maestru al Ordinului Suveran de Malta. În vârstă de 75 de ani, a intrat în Ordin în 1985 şi a fost ales Mare Maestru la Roma, în data de 2 mai 2018, alegerea fiind efectuată de Consiliul Complet al Statului, organism elector alcătuit din 54 de membri care reprezintă întregul Ordin.

Cetatea Vaticanului – A. Mărtinaş

29 aprilie 2020 – Vatican News.
La  29 aprilie 2017, Fra' Giacomo Dalla Torre Del Tempio di Sanguinetto a fost ales la vârful Ordinului de Malta, iar la 2 mai 2018 şi-a asumat mandatul de Mare Maestru pe durata vieţii.

Născut la Roma în 1944, Fra' Giacomo Dalla Torre era doctor în litere şi filosofie, obţinând licenţa  la Universitatea din Roma, cu specializarea în arheologie creştină şi în istoria artei. A fost profesor de greacă clasică la Universitatea Pontificală Urbaniana, şi responsabil al bibliotecii şi al arhivei în cadrul aceleiaşi universităţi pontificale.

A publicat diferite eseuri şi articole despre istoria artei medievale. A intrat în Ordinul de Malta în 1985, fiind Marele Prior al Ordinului pentru regiunile italiene Lombardia şi Veneto. Între 1999-2004, a fost membru în Consiliul Suveran al Ordinului. În cadrul Capitolul general din 2004 a fost ales Mare Comandor al Ordinului. La moartea celui de-al 78-lea Mare Maestru –  Fra’ Andrew Bertie – a devenit locotenent interimar al Ordinului. Între 2008 – 2017, Fra’ Giacomo Dalla Torre a îndeplinit misiunea de Mare Prior de Roma.

La 29 aprilie 2017, a fost ales locotenent al Marelui Maestru.
Ordinul de Malta cu denumirea oficială completă "Ordinul Suveran Militar Ospitalier al Sfântului Ioan de Ierusalim, Rodi şi Malta", a fost înfiinţat la Ierusalim în jurul anului 1048. Este o instituţie primară de drept internaţional şi un ordin religios catolic laical. Misiunea Ordinului este exprimată prin motto-ul: "Tuitio fidei et Obsequium pauperum", adică susţinerea, alimentarea şi mărturisirea credinţei şi slujirea săracilor şi a bolnavilor.

Ordinul de Malta numără în prezent aproximativ 13.500 de membri, susţinuţi de activitatea a circa 80.000 de voluntari şi a peste 42.000 de medici, asistenţi medicali şi personal paramedical. Neutral, imparţial şi apolitic, Ordinul de Malta a stabilit relaţii diplomatice cu 107 ţări. Din 1834, sediul guvernului Ordinului Suveran de Malta este la Roma.

29 aprilie 2020, 10:55