2020.04.02 Domenica delle Palme, fiore, primavera 2020.04.02 Domenica delle Palme, fiore, primavera 

Consideraţii omiletice la Duminica Floriilor (A): Anul acesta, Paştele în case

Săptămâna Sfântă celebrată de creştini în case. Împreună cu Isus trăim în mod tainic trecerea din această lume la Tatăl. Meditarea patimii, morţii şi învierii Domnului este izvorul care reînnoieşte în noi credinţa, speranţa şi dragostea.

(Vatican News – 5 aprilie 2020) E Ziua Domnului. Cu Duminica Floriilor începe Săptămâna Sfântă pe care anul acesta o celebrăm în condiţii cu totul extraordinare. Vremuri grele; pentru mulţi, foarte grele! Nu ajung cuvintele pentru a descrie timpul pe care-l trăim, suspendat, cum este, între starea de urgenţă şi aşteptare, împărţind lumea în două: o parte care s-a oprit de nevoie şi alta care se luptă să salveze vieţi şi să extirpe inamicul invizibil apărut prin surprindere. Peste tot oamenii exercită cuvintele dicţionarului special selectat pentru timp de molimă: noul coronavirus, pandemie, contaminare, zone roşii, carantină, test, pacient critic, terapie intensivă, bilanţ de infectaţi, vindecaţi, decedaţi, izolaţi, focare, alarmă, risc, regulă, distanţa, limită, casă, echipamente de protecţie, măşti, combinezoane, ventilatoare, dezinfecţie, supermarket, cozi, oprire, frică, anxietate, îngrijorare, încredere, speranţă. Rămâne totuşi loc pentru jertfa buzelor prin care îl preamărim pe Dumnezeu. Începem o Săptămână Sfântă altfel, deoarece o celebrăm în case şi nu în biserici. Rămânem cu ai noştri şi ne rugăm împreună privind unii la alţii. Mărturisim simplu unii altora credinţa, cum nu s-a mai întâmplat. Urmărind la aparate slujbele religioase alcătuim marea adunare a poporului lui Dumnezeu în unitatea Tatălui şi a Fiului şi a Duhului Sfânt. Avem ocazia să verificăm în cadrul restrâns al bisericii domestice învăţătura esenţială a credinţei creştine cuprinsă în micul catehism. Facem experienţa nemaipomenită, simplă şi adevărată, trăind iubirea neţărmurită a lui Dumnezeu faţă de noi manifestată în Fiul său, Domnul nostru Isus Cristos. „Dumnezeu toate le îndreaptă spre bine celor care îl iubesc… Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine este împotriva noastră? El, care nu l-a cruţat pe propriul său Fiu, ba chiar l-a dat la moarte pentru noi toţi, cum nu ne va dărui toate împreună cu el?... Căci sunt convins că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici cele prezente, nici cele viitoare, nici puterile, nici înălţimile, nici adâncurile şi nici vreo altă creatură nu va putea să ne despartă de iubirea lui Dumnezeu care este în Cristos Isus, Domnul nostru” (cf. Rom 8,28-39).

1. Invitaţie liturgică

În timpul postului de patruzeci de zile ne-am pregătit inimile prin pocăinţă şi fapte de iubire iar azi începem cu întreaga Biserică celebrarea misterului pascal, al morţii şi învierii Domnului nostru Isus Cristos, mister pentru îndeplinirea căruia el a intrat în cetatea sa, Ierusalim. Intrarea în oraşul sfânt capătă din iniţiativa explicită a Învăţătorului divin înţelesul unei manifestări publice a regalităţii sale mesianice înaintea discipolilor, a mulţimilor şi a adversarilor. Celebrând, aşadar, cu toată credinţa şi evlavia intrarea mântuitoare a lui Isus, să-l urmăm şi noi pe Domnul, pentru ca împărtăşindu-ne, prin har, de crucea lui, să avem parte de înviere şi viaţă.

2. Intrarea în Ierusalim

Relativ la intrarea lui Isus în Ierusalim, observăm că intrarea regelui mesianic în oraşul sfânt are loc în mod paşnic şi cu mare entuziasm. Cu şase zile înainte de marea sărbătoare a Paştelui, când Domnul a venit în cetatea Ierusalimului, copiii i-au ieşit în întâmpinare purtând în mâini ramuri de palmier şi strigând cu glas puternic: „Osana întru cei de sus! Binecuvântat fii tu, care ai venit la noi, în marea ta îndurare!". Isus înaintează călare pe un măgăruş - o măgăriţă şi cu ea un mânz, cum se citeşte la evangheliştii Matei şi Marcu citând profeţia lui Zaharia 9,9: „Spuneţi fiicei Sionului. Iată regele tău vine la tine blând, aşezat pe o măgăriţă şi un mânz, puiul unui animal de povară” (Mt 21,5).

3. În lumina Scripturilor

Primele două lecturi, Profetul şi Apostolul, deschid perspectiva teologică în care se celebrează Săptămână mare. Patima şi răstignirea lui Isus sunt calea care duce la înviere. Profetul: răstignirea şi moartea lui Isus sunt prezentate în lumina Scripturilor ca mister de totală supunere faţă de Tatăl. Ascultarea sa este întruchipată de „slujitorul Domnului”, acel personaj misterios cântat de profetul Isaia (Is. 50,4-9: prima lectură). Profetul prezintă un personaj care salvează lumea parcurgând drumul suferinţei; nu are înfăţişarea unui rege purtat în triumf dar chipul unui om umilit. Apostolul: existenţa lui Isus pare destinată să se încheie pe lemnul Crucii, dar, contrar modului de a gândi al oamenilor, cunoaşte preamărirea. Renumitul imn din c. 2 al Scrisorii Sfântului Paul către Filipeni contemplă „despuierea” lui Cristos până la treapta cea mai de jos a umanităţii. Moartea pe cruce este supliciul aplicat de autorităţile Romei sclavilor şi teroriştilor. În acest imn compus de comunitatea primilor creştini şi preluat de apostolul Paul se întrevăd deja zorii Paştelui. După ce a trecut prin tunelul întunecat al patimii şi morţii, Cristos este înălţat în splendoarea dumnezeirii.

4. Cristos a murit pentru păcatele noastre

Cuvântul devine sacrament. Momentul culminant al liturghiei Cuvântului este proclamarea Patimii Domnului. Spre ea, mai mult decât asupra sugestivei procesiuni cu ramuri, trebuie să ne îndreptăm atenţia. Ascultând azi proclamarea patimilor Domnului, oricine, chiar cel mai distrat dintre ascultători, îşi poate da seama că nu este vorba de o simplă lectură biblică în care se povesteşte sfârşitul tragic al lui Isus. Este vorba de „Evanghelia evangheliilor”, adică anunţul prin excelenţă al mesajului creştin pe care Biserica îl adresează oamenilor din toate timpurile şi pe care apostolul Paul l-a condensat într-o profesiune de credinţă. „V-am transmis, în primul rând, ceea ce am primit şi eu: Cristos a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi, a fost înmormântat şi a înviat a treia zi, după Scripturi. Şi s-a arătat lui Chefa (Petru) şi apoi celor doisprezece… Aşadar, atât eu, cât şi ei, noi predicăm astfel, iar voi astfel aţi crezut” (1Cor 15,3-11). Aceasta este Evanghelia care stă la baza credinţei creştine. În ea este formulat misterul pascal pe care Biserica îl aminteşte şi îl celebrează în sfintele Taine, mai ales în Euharistie. În felul acesta Cuvântul lui Dumnezeu devine Sacrament pentru oameni, şi fiecare creştin este pus în situaţia de a deveni conştient de legătura sa cu Isus şi cu Biserica. Biserica însăşi s-a născut din amintirea patimii, morţii şi învierii Domnului. S-a născut din această „anamneză” şi trăieşte din ea. Este firesc ca povestirea patimii lui Isus împreună cu cea a învierii, să constituie primul nucleu al celor patru evanghelii, în jurul căruia s-a construit restul povestirilor evanghelice. În cele patru Evanghelii povestirea patimii şi învierii lui Isus este substanţial aceeaşi, cu puţine deosebiri care depind de meditarea pe care fiecare evanghelist a făcut-o pentru sine şi pe care vrea să o transmită comunităţii. Au în comun convingerea că moartea lui Isus nu a fost numai rodul unei nedreptăţi suportate, dar şi mai ales rezultatul voinţei sale libere, prezentate ca expresie de iubire. E greu de înţeles dimensiunea şi forţa acestui plan de iubire şi pentru care motiv s-a realizat într-un mod atât de ruşinos pentru unii, atât de dureros pentru alţii şi atât de tragic pentru Isus. Oamenii, chiar cei mai înţelepţi, nu deţin unitatea de măsură adecvată pentru o evaluare a acestui plan. Nu rămâne decât uimirea în faţa neprevăzutului: „Într-adevăr, atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât l-a dat pe Fiul său, unul născut, ca oricine crede în el să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică” (In 3,16).

5. Misterul Crucii

În toată viaţa pământească şi mai ales în patima sa, Isus este solidar cu suferinţa unor oameni concreţi: a vindecat bolnavi, a primit pe păcătoşi, pe cei marginalizaţi şi excluşi, a cunoscut el însuşi foamea, setea, neliniştea şi tulburarea în momentele de înfrângere a eforturilor de a salva neamul său. A plâns pentru moartea prietenului său Lazăr, a plâns asupra Ierusalimului care l-a refuzat. În faţa acestor eşecuri, Isus nu rămâne pasiv, nici nu acceptă să se resemneze, dar reacţionează făcând binele şi vindecând. Lupta sa capătă aspectul solidarităţii şi eliberării. Însă alegerea făcută de Isus se schimbă în scandal: cel care vine să-i elibereze pe săraci şi pe suferinzi, cunoaşte înfrângerea, tăcerea lui Dumnezeu, moartea. „Bunul Păstor” devine „mielul jertfit”, semănătorul devine bobul de grâu care, căzut în pământ, moare; Stăpânul devine servitorul suferind anunţat de profeţi. Răstignitul nu apare doar ca un învins, el este, pentru toţi cei prezenţi, „cel blestemat de Dumnezeu”. Această situaţie este indicată chiar de felul cum a fost executată moartea: „Blestemat cel care atârnă de lemn” (cf. Deut 21,21-23).

6. Alegerea creştină

În faţa lui Isus, în istoria sa de iubire şi de moarte povestită în Evanghelii se mişcă o mulţime de personaje având comportamente diferite ce par să preceadă comportamentele oamenilor care în decursul veacurilor îl vor întâlni pe Cristos. Se află persoane care s-au alineat de multă vreme împotriva lui Isus. Sunt apostolii şi ucenicii care spun că îl iubesc pe Isus, dar îl părăsesc în diferite feluri în momentul încercării. Este apoi mulţimea care uneori l-a aplaudat şi l-a primit cu entuziasm la porţile Ierusalimului dar care i-a întors spatele dintr-odată şi i-a cerut moartea. Meditând la patima lui Isus şi identificând personajul de care se simte mai reprezentat, fiecare creştin este chemat să facă puţină ordine în viaţa sa de credinţă. Este o ocazie preţioasă ce trebuie folosită cât mai bine

7. Vindecaţi prin rănile lui Isus

Există o vindecare ce se realizează cu ajutorul ochilor. Evreii care, în pustiu, erau muşcaţi de şerpi veninoşi, dacă priveau şarpele de aramă înălţat de Moise, se vindecau. (Num 21,8-9) Acel simbol, îl reprezenta pe Cristos. Cine priveşte cu credinţă către Cristos înălţat pe cruce este tămăduit nu numai în suflet, dar şi în memorie, în afecte, şi uneori chiar în trupul său. „Prin rănile lui am fost vindecaţi” (Is 53,5). În prima sa scrisoare sfântul Petru ne aminteşte: „Cristos a suferit pentru voi lăsându-vă exemplu ca să mergeţi pe urmele lui. El, care nu a săvârşit păcat, şi nici nu s-a găsit înşelăciune în gura lui, care, insultat fiind, nu a răspuns la insultă, suferind, nu ameninţa, ci s-a dat pe sine în mâna celui care judecă cu dreptate. El însuşi, pe lemn, a purtat păcatele noastre în trupul său pentru ca noi, murind pentru păcate, să trăim pentru dreptate. Prin rănile lui aţi fost vindecaţi” (1Pt 2, 21-24).

8. Scăldătoarea miraculoasă

În vremea lui Isus exista la Ierusalim o scăldătoare miraculoasă lângă Poarta Oilor. Avea cinci porticuri sub care zăceau o mulţime de bolnavi: orbi, şchiopi, paralizaţi. Apa piscinei era mişcată periodic şi cine reuşea să se arunce în ea ieşea vindecat (cf In 5,1-8). Aici, Isus a vindecat un bolnav care aştepta de 38 de ani prilejul de a se vindeca, dar nu avea pe nimeni care să-l arunce în apă la timpul potrivit. Patima lui Cristos este ca o mare scăldătoare a cărei apă este „mişcată” mai abundent în săptămâna sfântă de harul Domnului care trece prin prin casele noastre. Cine are curajul să se arunce în ea cu credinţă şi gratitudine, va ieşi vindecat. În actuala împrejurare, „a se arunca în scăldătoare” înseamnă în mod concret a se căi profund de orice păcat şi a lua hotărârea de a face o bună mărturisire sacramentală, la timpul potrivit. A se împăca cu Dumnezeu şi a nu mai amâna de la o zi la alta, de la un an la altul. Înseamnă a face Paştele cu adevărat, adică a trece de la moartea păcatului la viaţa nouă cu Cristos.

9. Lectura Patimii Domnului

Cea mai bună predică rămâne lectura atentă, însoţită de rugăciune a Evangheliei pătimirii. Chiar numai parcurgerea titlurilor poate fi o meditaţie rodnică pentru zidirea sufletească. Pătimirea Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 26,14–27,66:

Ce vreţi să-mi daţi ca să-l dau pe mâna voastră?
În acel timp, unul dintre cei doisprezece, care se numeşte Iuda Iscarioteanul, s-a dus la arhierei  şi le-a zis: „Ce-mi daţi ca să-l dau pe mâna voastră?” Ei au fixat pentru el treizeci de arginţi. Şi de atunci căuta momentul potrivit ca să-l dea pe mâna lor.

Unde vrei să-ţi pregătim ospăţul de Paşte?
În prima zi a Azimelor, s-au apropiat de Isus discipolii, zicând: „Unde vrei să-ţi pregătim ca să mănânci Paştele?” El a spus:  „Mergeţi în cetate la cutare şi spuneţi: «Învăţătorul zice: timpul meu este aproape. La tine voi face Paştele cu discipolii mei!»” Discipolii au făcut cum le poruncise Isus şi au pregătit Paştele.

Unul dintre voi mă va vinde
La lăsatul serii, Isus stătea la masă împreună cu cei doisprezece  şi, în timp ce mâncau, a zis: „Adevăr vă spun, unul dintre voi mă va trăda”. Întristaţi peste măsură, ei au început să-i spună unul după altul: „Nu cumva sunt eu, Doamne?” El, răspunzând, a zis: „Cel care şi-a întins mâna cu mine în blid, acesta mă va trăda. Căci Fiul Omului merge după cum a fost scris despre el, dar vai omului aceluia prin care Fiul Omului este trădat! Bine ar fi fost pentru omul acela dacă nu s-ar fi născut!” Atunci Iuda, cel care avea să-l trădeze, luând cuvântul, l-a întrebat: „Nu cumva sunt eu, rabbi?” Isus i-a răspuns: „Tu ai zis!”

Acesta este trupul meu. Acesta este sângele meu
Şi, în timp ce mâncau, Isus a luat pâinea, a binecuvântat-o, a frânt-o, a dat-o discipolilor şi le-a spus: „Luaţi, mâncaţi; acesta este trupul meu!” Apoi, luând potirul şi mulţumind, le-a dat lor, spunând: „Beţi din acesta toţi, căci acesta este sângele meu, al alianţei, care se varsă pentru mulţi spre iertarea păcatelor! Vă spun că nu voi mai bea din acest rod al viţei până în ziua în care îl voi bea cu voi, nou, în împărăţia Tatălui meu”. Şi, cântând imnuri, au plecat spre Muntele Măslinilor.

Voi bate păstorul şi se vor risipi oile turmei
Atunci, Isus le-a spus: „Voi toţi vă veţi scandaliza de mine în noaptea aceasta, căci este scris: «Voi bate păstorul şi se vor risipi oile turmei». Dar, după ce voi fi înviat, voi merge înaintea voastră în Galileea”. Atunci, Petru, luând cuvântul, i-a zis: „Chiar dacă toţi se vor scandaliza din cauza ta, eu nu mă voi scandaliza niciodată”. Isus i-a zis: „Adevăr îţi spun, chiar în noaptea aceasta, înainte de a fi cântat cocoşul, de trei ori mă vei renega”. Petru i-a zis: „Chiar dacă ar trebui să mor împreună cu tine, nu te voi renega”. Şi toţi discipolii spuneau la fel.

A început a se întrista şi a se nelinişti
Atunci, Isus a venit împreună cu ei într-un loc numit Ghetsemani şi le-a spus discipolilor: „Staţi aici până când, mergând acolo, mă voi ruga!” Şi, luându-i cu sine pe Petru şi pe cei doi fii ai lui Zebedeu, a început a se întrista şi a se tulbura. Atunci le-a spus: „Sufletul meu este trist până la moarte; rămâneţi aici şi vegheaţi cu mine!” Şi, mergând puţin mai încolo, a căzut cu faţa la pământ rugându-se şi spunând: „Tată! Dacă este posibil, să treacă de la mine potirul acesta! Dar nu cum vreau eu, ci cum vrei tu”. Apoi a venit la discipoli şi i-a găsit dormind. Atunci i-a zis lui Petru: „Aşa, n-aţi putut veghea cu mine nici măcar un ceas? Vegheaţi şi rugaţi-vă ca să nu intraţi în ispită! Căci duhul este plin de avânt, dar trupul este slab”. Iarăşi, pentru a doua oară, a plecat şi s-a rugat, spunând: „Tată! Dacă nu este posibil să treacă acest potir fără să-l beau, să se facă voinţa ta!” Venind, din nou i-a găsit dormind, căci ochii le erau îngreuiaţi de somn. Lăsându-i, din nou a plecat şi s-a rugat pentru a treia oară, spunând iarăşi aceleaşi cuvinte. Atunci a venit la discipoli şi le-a spus: „Dormiţi mai departe şi odihniţi-vă! Iată, a venit ceasul şi Fiul Omului este dat pe mâna păcătoşilor! Ridicaţi-vă, să mergem! Iată, cel care mă trădează este aproape!”

Au pus mâna pe Isus şi l-au arestat
Pe când încă mai vorbea, a venit Iuda, unul dintre cei doisprezece, şi, împreună cu el, o mulţime mare, cu săbii şi ciomege, din partea arhiereilor şi a bătrânilor poporului, iar trădătorul lui le dăduse un semn, spunând: „Cel pe care îl voi săruta, acela este; prindeţi-l!” S-a apropiat îndată de Isus şi i-a zis: „Bucură-te, rabbi!” Şi l-a sărutat. Dar Isus i-a spus: „Prietene, pentru aceasta ai venit!”

Atunci, apropiindu-se, au pus mâna pe Isus şi l-au prins. Şi, iată, unul dintre cei care erau cu Isus, întinzându-şi mâna, a scos sabia, l-a lovit pe unul dintre servitorii marelui preot şi i-a tăiat urechea. Atunci Isus i-a zis: „Pune-ţi sabia la locul ei, căci toţi cei care pun mâna pe sabie de sabie vor pieri. Sau crezi că n-aş putea să-l rog pe Tatăl meu şi mi-ar pune îndată la dispoziţie mai mult de douăsprezece legiuni de îngeri? Dar cum s-ar mai împlini Scripturile, că aşa trebuie să fie?” În acel ceas, Isus a spus mulţimilor: „Aţi ieşit ca împotriva unui tâlhar, cu săbii şi cu ciomege, ca să mă prindeţi. Zi de zi stăteam în templu, învăţând, şi nu m-aţi arestat. Toate acestea s-au făcut ca să se împlinească Scripturile profeţilor”. Atunci, toţi discipolii, părăsindu-l, au fugit.

Îl veţi vedea pe Fiul Omului şezând la dreapta Celui Atotputernic
Cei care l-au arestat pe Isus l-au dus la Caiafa, marele preot, unde se adunaseră cărturarii şi bătrânii. Iar Petru l-a urmat de departe până în curtea marelui preot şi, intrând, s-a aşezat printre servitori ca să vadă sfârşitul. Arhiereii şi tot Sinedriul căutau o mărturie falsă împotriva lui Isus ca să-l dea la moarte, dar nu găseau, deşi s-au apropiat mulţi martori falşi. În cele din urmă, au venit doi şi au zis: „Acesta a spus: «Pot să distrug templul lui Dumnezeu şi în trei zile să-l reconstruiesc»”. Ridicându-se, marele preot i-a zis: „Nu răspunzi nimic? Ce mărturisesc aceştia împotriva ta?” Dar Isus tăcea. Atunci marele preot i-a zis: „Te conjur pe Dumnezeul cel viu să ne spui dacă tu eşti Cristos, Fiul lui Dumnezeu”. Isus i-a răspuns: „Tu ai zis. Ba vă spun: «de acum îl veţi vedea pe Fiul Omului şezând la dreapta puterii şi venind pe norii cerului»”. Atunci, marele preot şi-a sfâşiat hainele, spunând: „A rostit o blasfemie. Ce nevoie mai avem de martori? Iată, acum aţi auzit blasfemia! Cum vi se pare?” Ei, răspunzând, au spus: „Este vinovat de moarte!” Atunci l-au scuipat în faţă şi l-au lovit cu pumnii; alţii l-au pălmuit, spunând: „Profeţeşte-ne, Cristoase! Cine este cel care te-a lovit?”

Înainte de a cânta cocoşul, de trei ori mă vei renega
Iar Petru şedea afară, în curte. S-a apropiat de el o servitoare şi i-a zis: „Şi tu erai cu Isus Galileeanul”. Dar el a negat înaintea tuturor, spunând: „Nu ştiu ce zici”. Apoi, ieşind spre poartă, l-a văzut o alta şi a zis celor de acolo: „Acesta era cu Isus Nazarineanul”. Dar el a negat din nou cu jurământ: „Nu-l cunosc pe omul acela”. Puţin după aceea, apropiindu-se cei care erau acolo, i-au zis lui Petru: „Într-adevăr, şi tu eşti dintre ei, pentru că şi accentul tău te trădează”. Atunci a început să se blesteme şi să jure: „Nu-l cunosc pe omul acela”. Şi îndată a cântat cocoşul. Atunci şi-a amintit Petru de cuvântul lui Isus care îi spusese: „Înainte de a cânta cocoşul, de trei ori mă vei renega”. Şi, ieşind, a plâns amar.

L-au dat pe Isus în mâna lui Ponţiu Pilat, guvernatorul
Iar când s-a făcut dimineaţă, toţi arhiereii şi bătrânii poporului au ţinut consiliu împotriva lui Isus ca să-l dea la moarte. Şi, legându-l, l-au dus şi l-au predat lui Pilat, guvernatorul.

Nu se cuvine să-i punem în vistierie, pentru că sunt preţ de sânge
Atunci Iuda, cel care l-a trădat, văzând că el fusese condamnat, cuprins de remuşcare, a adus înapoi arhiereilor şi bătrânilor cei treizeci de arginţi, spunând: „Am păcătuit vânzând sânge nevinovat”. Dar ei i-au zis: „Ce ne priveşte? Tu vei vedea!” Şi, aruncând arginţii în templu, a plecat şi s-a spânzurat. Iar arhiereii, luând arginţii, au zis: „Nu este permis să-i punem în tezaur, căci sunt preţul sângelui”. Iar ei, ţinând consiliu, au cumpărat cu arginţii Ogorul Olarului pentru îngroparea străinilor. De aceea se numeşte ogorul acela până astăzi „Ogorul Sângelui”. Atunci s-a împlinit ceea ce a fost spus prin Ieremia profetul, care zice: „Şi au luat treizeci de arginţi, preţul celui vândut, care a fost stabilit de fiii lui Israel şi i-au dat pe Ogorul Olarului, aşa cum îmi poruncise Domnul”.

Tu eşti regele iudeilor?
Isus stătea înaintea guvernatorului, iar guvernatorul l-a întrebat, zicând: „Tu eşti regele iudeilor?” Isus a răspuns: „Tu o spui”. Şi, în timp ce era acuzat de arhierei şi de bătrâni, nu răspundea nimic. Atunci i-a zis Pilat: „Nu auzi câte mărturisesc aceştia împotriva ta?” Dar nu a răspuns nici măcar un cuvânt, încât guvernatorul se mira foarte mult. La fiecare sărbătoare, guvernatorul obişnuia să elibereze un deţinut pentru popor, pe care îl voiau ei. Pe atunci aveau un deţinut vestit, numit Baraba. Deci, adunându-se ei, Pilat le-a zis: „Pe cine vreţi să vi-l eliberez: pe Baraba sau pe Isus care se numeşte Cristos?” Căci ştia că din invidie îl dăduseră pe mâna lui. Şi, în timp ce şedea la judecată, soţia lui i-a trimis vorbă: „Nimic să nu faci dreptului aceluia, căci multe am suferit azi în vis din cauza lui!” Dar arhiereii şi bătrânii au convins mulţimile să-l ceară pe Baraba, iar pe Isus să-l dea la moarte. Luând cuvântul, guvernatorul le-a zis: „Pe care dintre cei doi vreţi să vi-l eliberez?” I-au răspuns: „Pe Baraba!” Pilat le-a zis: „Aşadar, ce să fac cu Isus care se numeşte Cristos?” Au zis toţi: „Să fie răstignit!” El le-a spus: „Dar ce rău a făcut?” Ei însă strigau şi mai tare: „Să fie răstignit!” Văzând Pilat că nu foloseşte la nimic, dimpotrivă, agitaţia devenea tot mai mare, a luat apă şi s-a spălat pe mâini înaintea poporului, spunând: „Eu sunt nevinovat de sângele acesta. Voi veţi vedea!” Tot poporul, răspunzând, a zis: „Sângele lui să fie asupra noastră şi asupra copiilor noştri!” Atunci li l-a eliberat pe Baraba, iar pe Isus, biciuindu-l, l-a dat ca să fie răstignit.

Bucură-te, regele iudeilor!
Atunci, soldaţii guvernatorului l-au adus pe Isus în pretoriu şi au adunat în jurul lui toată cohorta, şi, după ce l-au dezbrăcat, l-au acoperit cu o mantie purpurie. Împletind o coroană de spini, i-au pus-o pe cap, iar în mâna dreaptă o trestie şi, îngenunchind înaintea lui, îşi băteau joc de el, spunând: „Bucură-te, rege al iudeilor!” Apoi, scuipându-l, îi luau trestia şi-l loveau peste cap. După ce şi-au bătut joc de el, l-au dezbrăcat de mantie şi l-au îmbrăcat cu hainele lui. Apoi l-au dus ca să-l răstignească.

Au fost răstigniţi împreună cu el doi tâlhari
În timp ce ieşeau, au găsit un om din Cirene cu numele de Simon. Pe acesta l-au constrâns să-i ducă crucea. Ajungând la locul numit Golgota, care înseamnă locul Craniului, i-au dat să bea vin amestecat cu fiere, dar el, gustând, n-a voit să bea. După ce l-au răstignit, au împărţit hainele lui aruncând zarurile, apoi, aşezându-se, au rămas acolo să-l păzească. Au pus deasupra capului său cauza condamnării, scrisă astfel: „Acesta este Isus, regele iudeilor”. Atunci au răstignit împreună cu el doi tâlhari, unul la dreapta şi altul la stânga.

Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, coboară-te de pe cruce
Iar cei care treceau rosteau blasfemii împotriva lui, clătinând din cap şi spunând: „Tu, care dărâmi templul şi-l construieşti în trei zile, salvează-te pe tine însuţi! Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, coboară de pe cruce!” La fel, şi arhiereii îl luau în râs împreună cu cărturarii şi cu bătrânii şi spuneau: „Pe alţii i-a salvat, pe sine nu se poate salva. Dacă este regele Israelului, să coboare acum de pe cruce şi vom crede în el! S-a încrezut în Dumnezeu. Să-l elibereze acum dacă îl iubeşte! Pentru că spunea: «Sunt Fiul lui Dumnezeu»”. Chiar şi tâlharii răstigniţi  împreună cu el îl insultau.

Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce m-ai părăsit?
De la ceasul al şaselea s-a făcut întuneric pe tot pământul până la ceasul al nouălea. Iar pe la ceasul al nouălea, Isus a strigat cu glas puternic: „Elí, Elí, léma sabactáni?”, care înseamnă „Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce m-ai părăsit?” Unii dintre cei care stăteau acolo, auzind, spuneau: „Acesta îl cheamă pe Ilie!” Şi, îndată, unul dintre ei a alergat şi, luând un burete, l-a înmuiat în oţet, l-a pus într-o trestie şi i-a dat să bea. Iar ceilalţi spuneau: „Lasă, să vedem dacă vine Ilie să-l salveze!” Dar Isus, strigând din nou cu glas puternic, şi-a dat duhul. 

(Aici se îngenunchează şi se face o pauză)

„Cu adevărat acesta era Fiul lui Dumnezeu!”
Şi, iată, catapeteasma templului s-a sfâşiat în două, de sus până jos, pământul s-a cutremurat, pietrele s-au despicat, mormintele s-au deschis şi multe trupuri ale sfinţilor morţi au înviat şi, ieşind din morminte, după învierea lui, au venit în cetatea sfântă şi s-au arătat multora. Atunci centurionul şi cei care împreună cu el îl păzeau pe Isus, văzând cutremurul şi cele întâmplate, s-au înspăimântat şi au spus: „Cu adevărat acesta era Fiul lui Dumnezeu!” Erau acolo şi multe femei care priveau de departe. Unele îl urmaseră pe Isus din Galileea, slujindu-i. Printre ele erau Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacob şi a lui Iosif, şi mama fiilor lui Zebedeu.

Iosif a aşezat trupul lui Isus într-un mormânt nou
Când s-a făcut seară, a venit un om bogat din Arimateea, al cărui nume era Iosif, care era şi el discipol al lui Isus. Acesta, apropiindu-se, i-a cerul lui Pilat trupul lui Isus. Atunci Pilat a poruncit să-i fie dat. Iosif, luând trupul lui Isus, l-a înfăşurat într-un giulgiu curat şi l-a pus în mormântul său nou, pe care îl săpase în stâncă. După ce a rostogolit o piatră mare la intrarea mormântului, a plecat. Iar Maria Magdalena şi cealaltă Marie şedeau acolo, înaintea mormântului.

Aveţi pază; mergeţi, păziţi cum ştiţi
În ziua următoare, cea care este după ziua Pregătirii, s-au adunat arhiereii şi fariseii la Pilat şi i-au spus: „Domnule, ne-am amintit că acel înşelător a spus pe când mai trăia încă: «După trei zile, voi învia». Porunceşte deci să fie sigilat mormântul până în ziua a treia, ca nu cumva să vină discipolii lui să-l fure şi apoi să spună poporului: «A înviat din morţi!» Iar înşelătoria aceasta de pe urmă ar fi mai rea decât prima”. Pilat le-a zis: „Aveţi garda, mergeţi şi sigilaţi cum ştiţi!” Ei s-au dus şi au asigurat mormântul,  sigilând, împreună cu garda, piatra.  

10. Rugăciunea Bisericii

Dumnezeule atotputernic şi veşnic, tu ai dat neamului omenesc un exemplu de umilinţă în Mântuitorul nostru, care s-a făcut om şi a îndurat moartea pe cruce: dă-ne harul să învăţăm a-l urma în răbdare, şi astfel, să ne învrednicim a fi părtaşi de învierea sa.

(Radio Vatican – Anton Lucaci, material omiletic de sâmbătă 4 aprilie 2020)

04 aprilie 2020, 09:21