2019.05.23 Iconostas della Cattedrale di Blaj 2019.05.23 Iconostas della Cattedrale di Blaj 

România, noi episcopi auxiliari: al Eparhiei de Lugoj şi al Arhieparhiei de Făgăraş şi Alba Iulia

Sinodul Episcopilor Bisericii Arhiepiscopale Majore Greco-Catolice Române l-a ales episcop auxiliar al Eparhiei de Lugoj, în România, pe preotul Călin Ioan Bot. Totodată, l-a ales episcop auxiliar al Arhieparhiei de Făgăraş şi Alba Iulia pe preotul Cristian Dumitru Crişan. Sfântul Părinte şi-a exprimat consensul faţă de alegerea noilor episcopi auxiliari, acordându-le sediile titulare de Abritto, respectiv de Abula.

22 ianuarie 2020 – Vatican News. Sinodul Episcopilor Bisericii Arhiepiscopale Majore Greco-Catolice Române l-a ales episcop auxiliar al Eparhiei de Lugoj, în România, pe preotul Călin Ioan Bot,  alegere faţă de care Sfântul Părinte şi-a exprimat consensul, acordându-i sediul titular de Abritto.

Călin Ioan Bot s-a născut la 24 iulie 1970 la Şurduc, în judeţul Sălaj, din Eparhia de Cluj Gherla. A fost hirotonit diacon la 15 august 1995, în localitatea Nicula (CJ), de către IPS George Guţiu.

Apoi a fost hirotonit preot la 10 septembrie 1995, în localitatea Tihău (SJ), de către PS Vasile Hossu.

De asemenea, Sinodul Episcopilor Bisericii Arhiepiscopale Majore Greco-Catolice Române l-a ales episcop auxiliar al Arhieparhiei de Făgăraş şi Alba Iulia pe preotul Cristian Dumitru Crişan, faţă de care Sfântul Părinte şi-a exprimat consensul, acordându-i sediul titular de Abula.

Cristian Dumitru Crişan s-a născut la 11 octombrie 1981, la reghin, în județul Mureș. În anul 2008 a fost hirotonit preot la București de către Preasfinția Sa Mihai Frățilă.

22 ianuarie 2020, 12:13