2019.09.11 Bassetti Cei eutanasia 2019.09.11 Bassetti Cei eutanasia 

Italia. O mie de școli catolice mai puțin în ultimii zece ani

Italia a pierdut în ultimii zece ani o mie de școli catolice. Cotidianul Sfântului Scaun ”L’Osservatore Romano” a publicat în ediția de joi, 14 noiembrie 2019, un articol intitulat ”O excepție italiană” în care prezintă un rezumat al intervenției cardinalului Gualtiero Bassetti, președintele Conferinței episcopale italiene, la seminarul de studii ”Autonomie, paritate și libertatea de alegere educativă în Italia și în Europa”. Statistica școlilor catolice pe ultimii zece ani arată o realitate îngrijorătoare.

Cetatea Vaticanului – A. Dancă
15 noiembrie 2019 – Vatican News. În ultimii zece ani au fost închise aproape o mie de școli catolice, dintr-un total de nouă mii, ducând la o scădere cu 160.000 a numărului de elevi. În același timp, însă, s-au deschis alte școli catolice, semnal al dorinței părinților de a oferi copiilor o educație creștină.

S-a desfășurat zilele trecute la Roma seminarul de studii pe tema ”Autonomie, paritate și libertatea de alegere educativă în Italia și în Europa”, organizat de Uniunea superioarelor majore din Italia (USMI) și de Conferința italiană a superiorilor majori (CISM) pentru a aduce în atenție luminile și umbrele care marchează actuala situație a școlii catolice în Italia, precum și speranțele și spiritul de slujire care însoțește oferta educativă a instituțiilor catolice din Peninsulă.

Statistica elaborată de Centrul de studii pentru școala catolică, din subordinea Conferinței episcopale italiene, arată ”o gravă criză” documentată de cercetările sociologice efectuate an de an.

”Datele enumerate mai sus”, a spus președintele Conferinței episcopale italiene, cardinalul Gualtiero Bassetti în intervenția sa, prezentată într-un articol din «L’Osservatore Romano», ”nu trebuie să ne ducă la considerații pesimiste. Alături de multe școli care se închid, există altele noi care se deschid și care arată cererea de educație creștină pe care familiile doresc să o asigure copiilor, o cerere care ar putea fi mult mai mare dacă altele ar fi condițiile economice”.

”Biserica are un patrimoniu de valori educative care nu poate fi dispersat numai din rațiuni economice. Aceasta ar însemna că am construit casa pe nisip și nu pe stânca unei solide convingeri misionare”, a mai spus cardinalul Bassetti. Important este, a subliniat președintele episcopatului italian, ”să nu înceteze niciodată acest efort de educație și de misiune care se concretizează în serviciul acelor familii care văd în oferta educativă a școlilor catolice o propunere eficace și în armonie cu principiile și exigențele lor”.

Printre ”umbrele” care planează asupra școlilor catolice, a afirmat prelatul, cea mai semnificativă este lipsa unei parități fiscale reale în raport cu școlile de stat, în sensul că părinții care aleg o școală catolică pentru copiii lor trebuie să plătească integral costul educației, cu toate că statul percepe impozite din veniturile părinților pentru educație. Închiderea unui număr atât de mare de școli catolice – aproape o mie în numai zece ani – nu se datorează, desigur, numai dificultăților economice ale familiilor, dar este și simptomul ”iernii demografice și a crizei cu care se confruntă școlile catolice în fața unor cheltuieli tot mai mari pentru personal și pentru structuri. Este o excepție italiană care, desigur, nu face cinste țării noastre”, a spus cardinalul italian, pentru că ”în restul lumii și în Europa lucrurile merg fără îndoială mult mai bine”. Legislația țărilor europene, a amintit prelatul, garantează aproape peste tot dreptul la educație pentru toți, precum și ”dreptul părinților de a asigura educația și instrucțiunea copiilor lor în conformitate cu convingerile lor religioase, filosofice și pedagogice”.

”Din nefericire, în ciuda efortului depus de realitățile bisericești în a le promova și a le susține”, a remarcat cardinalul, ”viața școlilor catolice nu este ușoară, pentru că lipsește în Italia adevărata paritate fiscală pe care alte țări reușesc să o garanteze între școlile statului și școlile nestatale”.

Finalitatea unei școli catolice, a încheiat președintele episcopatului italian, ”este să ofere o valoare adăugată parcursului educativ al elevilor prin inspirația evanghelică ce trebuie să impregneze toate activitățile școlare”. Inspirația evanghelică ”nu contrazice laicitatea școlii italiene: aceasta din urmă, în realitate, nu se identifică cu indiferența religioasă, dar se exprimă și printr-o deschidere la dimensiunea religioasă, recunoscând contribuția creștinismului la formarea valorilor și culturii din țara noastră și din Europa”. Într-o ”comunitate educatoare”, a reluat prelatul, ceea ce contează ”sunt persoanele ca atare, apreciate, valorizate și iubite pentru identitatea lor singulară și cu exigențele lor particulare: elevi și învățători, părinți și directori”.

15 noiembrie 2019, 10:31