Consideraţii omiletice la Duminica a XXXIII-a de peste an (C): Venirea Domnului

(Vatican News – 17 noiembrie 2019) E Ziua Domnului. Anul bisericesc după calendarul roman sau latin se încheie duminica viitoare cu sărbătoarea deicată lui Isus Cristos, Regele Universului. Liturghia acestei duminici ne îndreptă gândul spre „lucrurile cele mai din urmă ale omului” (τὰ ἔσχατα τοῦ ἀνθρώπου – novissima hominis). În Evanghelie ascultăm profeţia lui Isus despre ruina Ierusalimului în perspectiva lucrurilor din urmă, căci trece chipul acestei lumi La apusul întregii istorii ceea ce contează este perseverenţa în credinţă. Isus ne spune: „Prin statornicia voastră vă veţi mântui sufletele”. Celebrând astăzi cu bucurie sărbătoarea săptămânală a Paştelui, avem în vedere ziua luminoasă a venirii Domnului în slavă ca să-i judece pe cei vii şi pe cei morţi. Textele liturgice referitoare la „lucrurile din urmă ale omului” pot trezi în noi gânduri tulburătoare şi sentimente confuze de spaimă obsedantă şi de pesimism. Negreşit, o tresărire spirituală din amorţeala vieţii cotidiene este salutară pentru toţi. În aceste consideraţii aprofundăm Evanghelia zilei.

1. Gânduri de pace, nu de nenorocire

La începutul Liturghiei duminicale Dumnezeu ne asigură prin profetul Ieremia: „Gândurile mele sunt gânduri de pace, şi nu de nenorocire; strigaţi către mine şi eu vă voi asculta şi vă voi întoarce din robie de pretutindeni” (cf. Ier 29,11.12.14: Ant. la intrare). Profetul de demult se adresa din Ierusalim evreilor deportaţi în robia babiloniană. Mesajul său este şi pentru noi care alcătuim poporul Noului Legământ. Şi cu noi Dumnezeu are gânduri bune, de pace şi de mângâiere. Într-o situaţie de dezorientare socială generalizată, cuvântul Scripturii despre venirea Domnului este un adevărat balsam pentru omul rănit şi zbuciumat lăuntric.

2. Încercarea de pe urmă a Bisericii

Însă, „înaintea venirii lui Cristos, Biserica trebuie să treacă printr-o încercare finală, care va zdruncina credinţa multor credincioşi. Persecuţia care însoţeşte peregrinarea ei pe pământ va dezvălui „misterul fărădelegii” sub forma unei imposturi religioase, ce va da oamenilor o soluţie aparentă pentru problemele lor cu preţul apostaziei de la adevăr. Impostura religioasă supremă este aceea a lui Anticrist, adică aceea a unui pseudo-mesianism în care omul se preaslăveşte pe sine însuşi în locul lui Dumnezeu şi al lui Mesia venit în trup” (CBC 675). Desigur, suntem impresionaţi de aceste cuvinte luate din Catehismul Bisericii Catolice, dar ele sunt în realitate ecoul Evangheliei acestei duminici în care Isus anunţă în mod clar că Biserica, trupul său mistic, va fi părtaşă la patima sa. Viaţa discipolilor lui Isus nu va fi liniştită, căci nu vor lipsi persecuţii, trădări şi înşelăciuni. Pentru noi, spune Isus, important este un singur lucru, adică să fim statornici în credinţă iar perseverenţa se traduce în încrederea în Dumnezeu şi în cuvântul său. Aflându-se la Ierusalim împreună cu discipolii, Isus notează încrederea pe care poporul o punea în locul sfânt pe care toţi contribuiseră să-l înfrumuseţeze cu ofertele lor şi ca recunoştinţă pentru darurile primite. Templul era mândria lui Israel şi semnul unităţii poporului. Prezenţa templului dădea tuturor un sens de siguranţă ca pe timpul profetului Ieremia, când se spunea: „Templul Domnului! Templul Domnului!” Observând purtarea neconsecventă a poporului, profetul face cunoscut cuvântul lui Dumnezeu cu privire la templu: „Voi face casei… în care voi vă puneţi încrederea… aşa cum am făcut cu (sanctuarul din) Şílo” pe care l-am părăsit (cf. Ier 7,4.14). Isus spune că se va întâmpla acelaşi lucru cu templul din Ierusalim.

3. Ocazia finală de a da mărturie

Unora dintre ascultători „care vorbeau despre templul din Ierusalim că este ornat cu pietre frumoase şi daruri votive, Isus le-a spus: "Cât despre lucrurile acestea pe care le vedeţi, vor veni zile în care nu va rămâne piatră peste piatră care să nu fie dărâmată". Ei l-au întrebat: "Învăţătorule, când vor fi acestea şi care va fi semnul că ele au să se întâmple?" El le-a zis: "Vedeţi să nu fiţi înşelaţi, căci vor veni mulţi în numele meu, spunând: «Eu sunt!» şi: «Timpul este aproape!» Nu mergeţi după ei!  Când veţi auzi despre războaie şi revolte, nu vă temeţi, căci trebuie să se întâmple acestea mai întâi, însă nu va fi îndată sfârşitul!" Apoi le spunea: "Se va ridica un neam împotriva altui neam şi o împărăţie împotriva altei împărăţii. Vor fi cutremure mari şi, în diferite locuri, foamete şi epidemii; vor fi fapte înfricoşătoare şi semne mari din cer. Dar, înainte de toate acestea, vor pune mâna pe voi şi vă vor persecuta; vă vor purta prin sinagogi şi închisori, vă vor duce în faţa regilor şi a guvernanţilor din cauza numelui meu. Aceasta va fi pentru voi o ocazie de a da mărturie. Puneţi la inima voastră să nu vă pregătiţi dinainte cum vă veţi apăra, căci eu vă voi da grai şi înţelepciune cărora niciunul dintre potrivnicii voştri nu le vor putea rezista şi nici răspunde! Veţi fi trădaţi de părinţi, de fraţi, de rude şi prieteni şi vor ucide pe unii dintre voi; veţi fi urâţi de toţi din cauza numelui meu. Dar niciun fir de păr de pe capul vostru nu se va pierde. Prin statornicia voastră vă veţi mântui sufletele" (Lc 21,5-19: Evanghelia zilei). Când vor începe să se întâmple acestea, „sculaţi-vă şi ridicaţi-vă capul pentru că se apropie eliberarea voastră" (Lc 21,28b: aclamaţie la Evanghelie).

4. Implicaţi în moartea şi învierea lui Isus

Pagina din Evanghelia după sfântul Luca nu este doar o profeţie şi nici doar un document despre trecut, dar un anunţ valabil în orice timp. Încă de la începutul chemării lor, Isus a continuat şi continuă să-i implice pe discipoli în destinul său de moarte şi înviere pentru mântuirea lumii iar ei, deşi trădaţi şi urâţi de către toţi, chiar de către rude şi prieteni, preferă să-şi piardă viaţa în această lume pentru a o avea apoi asemenea lui în viaţa veşnică. Aşa cum Isus, înainte de a fi Domnul Domnilor, Stăpânul timpului şi al istoriei, şi Cel care vine, a trecut prin patimă şi moarte, la fel fiecare creştin în timp ce aşteaptă venirea lui. „Biserica nu va intra în slava Împărăţiei decât prin acest ultim Paşti, în care ea îl va urma pe Domnul său în moartea şi învierea lui. Împărăţia nu va ajunge deci la împlinire printr-un triumf istoric al Bisericii conform unui progres ascendent, ci printr-o izbândă a lui Dumnezeu asupra dezlănţuirii ultime a răului, care o va face pe Mireasa lui să coboare din Cer. Triumful lui Dumnezeu asupra revoltei răului va lua forma Judecăţii de apoi, după ultima zguduire cosmică a acestei lumi trecătoare” (CBC 677).

5. Va răsări pentru voi soarele dreptăţii

Profetul Malahia a anunţat venirea Zilei Domnului, ca foc răzbunător pentru cine săvârşeşte răul şi ca soare de dreptate pentru cine face binele: „Iată, vine ziua care va arde ca un cuptor şi toţi cei mândri şi toţi cei care săvârşesc nelegiuire vor fi ca pleava. Îi va arde ziua care vine, zice Domnul Sabaot, încât nu va rămâne din ei nici rădăcină, nici ramură. Dar pentru voi, cei care vă temeţi de numele meu, va străluci soarele dreptăţii, iar vindecarea va veni pe aripile sale” (Mal 3,19-20a: prima lectură).

6. O rugăciune personală

În vederea Zilei Domnului care poate veni în orice clipă, continuăm în luna noiembrie să-i pomenim cu pietate pe cei dragi plecaţi dintre noi cu semnul credinţei: Ne rugăm pentru odihna lor veşnică dar şi ca noi să rămânem tari în credinţă, gata oricând să ieşim în întâmpinarea Domnului. Sfântul Grigore din Nazianz se ruga astfel: Doamne, „primeşte în braţele tale pe fratele meu mai mare, Cezar, care ne-a lăsat! La timpul nostru, primeşte-ne şi pe noi, după ce ne-ai condus de-a lungul pelerinajului pământesc până la scopul hotărât de tine. Fă să ne prezentăm la tine bine pregătiţi şi senini, fără să fim tulburaţi de teamă, să nu fim în stare de duşmănie faţă de tine, măcar în ultima zi, cea a plecării noastre. Fă să nu ne simţim smulşi şi dezrădăcinaţi cu forţa din lume şi din viaţă şi să nu pornim fără voie la drum. În schimb, fă să venim senini şi bine dispuşi, ca acela care merge pentru viaţa fericită care nu se sfârşeşte niciodată, pentru acea viaţă care este în Cristos Isus, Domnul nostru, căruia să-i fie slavă în vecii vecilor. Amin. (Din Discursurile sfântului Grigore din Nazianz, episcop; Disc. 7, in laudem Cæsarii fratris, 23-24: PG 35, 786-787)

7. Cântarea psalmistului

Potrivit psalmistului biblic venirea Domnului va fi motiv de mare bucurie şi sărbătoare ce va da glas întregii creaţii prin armonia sunetelor şi melodia cântărilor: „Cântaţi Domnului imnuri cu harpa, cu harpa şi în cântări de psalmi! Sunând din trompetă şi din corn, strigaţi de bucurie în faţa Domnului, regele nostru! Să vuiască marea şi tot ce cuprinde ea, lumea şi toţi cei ce locuiesc în ea! Toate râurile să bată din palme şi munţii să tresalte de bucurie împreună în faţa Domnului care vine să judece pământul. El va judeca lumea cu dreptate şi popoarele cu nepărtinire” (cf. Ps 97/98,5-9: psalmul responsorial).

8. Rugăciunea Bisericii

Doamne, Dumnezeul nostru, dă-ne, te rugăm, harul să te urmăm mereu cu bucurie, căci numai slujindu-te necontenit pe tine, izvorul oricărui bine, putem afla fericirea deplină şi nepieritoare.

(Radio Vaticana – Anton Lucaci, material omiletic de vineri 15 noiembrie 2019)