2019.09.27 Locandina in romeno per il Mese Missionario Straordinario Ottobre 2019 2019.09.27 Locandina in romeno per il Mese Missionario Straordinario Ottobre 2019 

PS Virgil Bercea: Susţineţi operele misionare ale Sfântului Părinte!

«În ziua de 22 octombrie 2017, de sărbătoarea Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea, Sfântul Părinte Papa Francisc a proclamat luna octombrie a anului 2019 – Lună Misionară Extraordinară în întreaga Biserică Catolică. În acest sens, doresc să vă invit pe fiecare dintre Dumneavoastră, preoți și laici, copii, tineri și adulți, să fiți în comuniune cu Biserica Universală în celebrarea evenimentelor propuse pentru a marca și aprofunda importanța dimensiunii misionare a fiecărui creștin, primită în momentul botezului.» Astfel scrie PS Virgil Bercea, episcopul de Oradea Mare, într-o Scrisoare prilejuită de Luna Misionară Extraordinară, publicată pe situl egco.ro
PS Virgil Bercea - Scrisoare prilejuită de Luna Misionară Extraordinară

Cetatea Vaticanului – A. Mărtinaş

7 octombrie 2019 – Vatican News. Informând că în țara noastră s-a inaugurat, la nivel național, Luna Misionară Extraordinară, în Catedrala Schimbarea la Față din Cluj Napoca, în data de 18 septembrie a.c., PS Virgil Bercea aminteşte deschiderea Lunii Misionare Extraordinare în Eparhia de Oradea, desfăşurată joi, 3 octombrie a.c., prin celebrarea unei Sfinte Liturghii în bazilica romano-catolică din Oradea, cu începere de la ora 16.

Amintind totodată că duminică, 6 octombrie 2019, a fost inaugurată Luna Misionară Extraordinară în toate parohiile Bisericii Catolice din România, episcopul eparhiei de Oradea îndeamnă la desfăşurarea activităţilor cu caracter misionar pe parcursul lunii octombrie, "în vederea sensibilizării tuturor asupra misiunii de creștin, primită de la însuși Domnul, de a propovădui Evanghelia până la marginile Pământului", sugerând totodată ca, la finalul fiecărei Sfinte Liturghii, să fie rostită de credincioşi, împreună, rugăciunea propusă de Sfântul Părinte pentru Luna Misionară Extraordinară.

Scrisoarea atrage atenţia şi asupra unui alt eveniment spiritual: Veghea Misionară din 19 octombrie, cu desfăşurare în cursul serii, moment solemn imediat precedent celebrării Zilei Mondiale a Misiunilor din 20 octombrie, când credincioşii sunt îndemnaţi "să dăruiască din puținul lor, susținând astfel Operele Misionare ale Sfântului Părinte Papa în întreaga lume".

 

 

07 octombrie 2019, 11:07