2019.04.08 Iraq, cristiani a Mosul, padre e figlio 2019.04.08 Iraq, cristiani a Mosul, padre e figlio 

Bagdad. S-a încheiat faza diecezană a cauzei de beatificare pentru creştinii ucişi în "Duminica martiriului"

Se încheie la Bagdad, în Irak, faza diecezană a cauzei de beatificare – incluzând declaraţia de martiriu – pentru 48 de slujitori ai lui Dumnezeu: 2 preoţi şi 46 de laici, printre care şi copii.
Cauza de beatificare a martirilor din Bagdad

Cetatea Vaticanului – 31 octombrie 2019

31 octombrie 2019 – Vatican News. La 31 octombrie 2019, la împlinirea a 9 ani de la masacru, se încheie la Bagdad, în Irak, faza diecezană a cauzei de beatificare şi a declaraţiei de martiriu pentru doi preoţi – Thaer Abdal şi Wassim Kas Boutros – împreună cu 46 de însoţitori, reprezentând familii întregi, laici de toate vârstele, printre care o fetiţă de 11 ani şi un copilaş, Adam, de trei ani, un nou-născut de doar 3 luni şi un prunc pe cale să se nască, mort împreună cu mama lui.

În urmă cu 9 ani, 31 octombrie – ajunul solemnităţii Tuturor sfinţilor – cădea într-o duminică. În amintirea credincioşilor arhidiecezei siro-catolice de Bagdad acea duminică va rămâne ca o zi sub semnul martiriului, o pagină dureroasă pentru comunitate. În după-amiaza acelei zile, un grup de terorişti aparţinând reţelei Al-Qaida  a atacat catedrala siro-catolică, în timpul celebrării Sfintei Liturghii la care participau circa 150 de credincioşi.

Părintele Waseem a fost unul dintre primii ucişi. Se afla în scaunul de spovadă de la intrarea în catedrală. Când teroriştii au pătruns în lăcaşul de cult, el a încercat să le vorbească şi să-i oprească, spunându-le că nu le era permis să intre. Cât părintele Wassem i-a ţinut de vorbă, diaconii prezenţi la altar au reuşit să adăpostească, într-una din camerele adiacente sacristiei, circa 50 de credincioşi, împreună cu mons. Raffael Quataimi. Un alt grup de credincioşi, mult mai redus numeric, a reuşit să se refugieze în încăperea destinată botezurilor. Însă, restul credincioşilor a fost masacrat de terorişti, fie prin împuşcare, fie prin dispozitive explozive.   

Catedrala siro-catolică dedicată Maicii Domnului a fost redeschisă cultului în 2012, la doi ani după atentatul din 31 octombrie 2010, celebrarea euharistică succesivă restaurării fiind prezidată de cardinalul Leonardo Sandri, prefect al Congregaţiei pentru Bisericile Orientale. Cu acel prilej, prelatul vatican a evidenţiat că, în atentatul de la 31 octombrie 2010, creştinii ucişi şi-au vărsat sângele în comuniune cu Cristos cel răstignit şi înviat, întăriţi fiind numai de credinţă.    

31 octombrie 2019, 09:36