Este posibilă iertarea? "Maica Tereza a prostituatelor" răspunde "Da!"
Cetatea Vaticanului - Charlotta Smeds
Când o întâlneşti, se iveşte spontan întrebarea "Cum este posibil?" Cum este posibil ca această femeie care, în copilăria trăită în Suedia, a cunoscut situaţii dramatice de abuz, reuşeşte să aibă o privire zâmbitoare, care transmite profundă pace şi bucurie.
Vreau să-l întâlnesc pe papa Francisc
Dorinţa Elisei Lindqvist de a-l întâlni pe papa Francisc s-a împlinit, la finalul unei audienţe generale din luna mai 2019, având ocazia de a-i strânge mâna şi de a-i spune mulţumesc pentru lupta pe care o duce împotriva traficului de persoane. Elise are aceiaşi vârstă ca papa, ambii fiind născuţi în 1936; de asemenea, acţionează cu aceiaşi determinare, chiar dacă această voinţă de fier este găzduită într-un corp care nu depăşeşte 1 metru 50, de aceea când a dat mâna cu papa a trebuit să se urce pe un suport. "Am auzit vorbindu-se de tine", i-a spus pontiful, "faci o muncă minunată". Pontiful s-a referit la nopţile în care Elise a dat sprijin şi consolare femeilor străzii din Stockholm. De peste 20 de ani, încearcă să le ajute, să le fie asemenea unei mame care le aminteşte că există viaţă dincolo de viaţa în stradă.
O copilărie dramatică
Elise Lindqvist se naşte într-un mic sat suedez şi, de la vârsta de cinci ani, abuzurile sexuale devin parte din viaţa ei zilnică. Elise evidenţiază că nu a fost abuzată de tatăl ei, ci de persoane apropiate de familie. Înspăimântată, se supunea abuzurilor, convinsă fiind că acestea făceau parte din ceea ce copiii trebuie să suporte. "Când îmi spuneau să vin să mânând la ei acasă, ştiam care era preţul pe care-l aveam de plătit. Apoi, fugeam de acolo, urmată de ameninţarea că m-ar fi omorât dacă aş fi povestit cuiva cele întâmplate". Durerea Elisei consta în imposibilitatea de a avea încredere în cei adulţi; fusese abandonată de toţi cei care ar fi trebuit să o apere. Până şi mama ei se uita în altă parte în vreme ce bărbaţii o duceau într-o altă cameră. La şcoală, învăţătorul îi trimitea pe elevi afară, în curte, în timpul recreaţiei, iar ei îi spunea: "Elise, rămâi aici". Tatăl ei era unicul care, uneori, o lua în braţe şi-i spunea: "copila mea". În schimb, toţi ceilalţi o pedepseau pentru că era, cum spuneau ei "urâtă şi proastă". "Cred că fără acele mici gesturi de duioşie din partea tatălui meu nu aş fi supravieţuit", a mărturisit Elise. Însă, odată cu moartea tatălui, pe când Elise avea 10 ani, viaţa avea să devină pentru ea din ce în ce mai dură. Concubinul mamei face abuz de alcool şi o atacă continuu pe Elise. "Într-o zi, a îndreptat puşca spre mine, iar eu – la doar 10 ani – îl imploram să tragă, pentru că nu mai voiam să trăiesc", îşi aminteşte Elise. Din fericire, arma era descărcată. "Domnul, de a cărui existenţă nici nu ştiam, voia ca eu să trăiesc", este convingerea celei care avea să devină "Îngerul femeilor străzii".
"Cât eşti de frumoasă"
La 14 ani fuge de acasă şi ajunge într-un oraş unde o familie bună se îngrijeşte de ea. "Când, în prima seară, mama din acea familie m-a dezbrăcat, m-am gândit resemnată că totul ar fi continuat", povesteşte ea, însă nu era cazul acelei familii ale cărei intenţii erau cu adevărat bune.
La acest moment al istoriei, chipul Elisei pierde orice urmă de relaxare. "Ceea ce mi s-a întâmplat de la acest punct al vieţii mai departe este la fel cu ceea ce se întâmplă miilor de tinere şi în prezent. Proxeneţii recunosc victimele perfecte şi ştiu cum să le atragă în cursă" – a spus Elise, amintindu-şi că ea a fost ademenită de o femeie care s-a apropiat de ea spunându-i "cât eşti de frumoasă!"
"Femeia era încântătoare şi, până acea vreme, nimeni nu-mi mai spusese că eram frumoasă", spune Elise, amintindu-şi că într-o clipă a căzut cu totul în puterea ei. Şi, continuă, "aş fi făcut orice pentru ea. Îi spuneam "mamă", iar ea îmi cumpăra haine, produse pentru machiaj. Într-o zi mi-a spus că sosise momentul să lucrez pentru ea, că trebuia să-mi vând corpul clienţilor mi care mi i-ar fi procurat ea. Aveam 16 ani şi m-am supus".
Elise nu-şi aminteşte exact câţi ani a lucrat pentru această femeie. Îşi aminteşte doar cum a încetat, după ce a suferit o violenţă deosebit de gravă din partea unui client. Atunci, s-a dus la patroana ei şi i-a spus că nu mai putea să se prostitueze. "Am fost norocoasă. Dacă azi, o tânără dintr-o reţea de prostituţie refuză să mai facă acest lucru, este ucisă, corpul îi este ocultat; persoana dispare fără urmă pentru totdeauna."
Dată afară din casă de proxenetă, Elise începe să-şi ducă existenţa pe străzi, trăind ca o persoană fără acoperiş, adunând resturi de mâncare din gunoaie. "Cunoşteam doar tipul de relaţii distructive şi sfârşeam întotdeauna alături de bărbaţi violenţi" – mărturiseşte. "Pentru a mă consola, amestecam alcoolul cu pastile, ajungând să cad într-o stare de dependenţă tot mai disperată."
Lumina lui Isus
Acum, chipul Elisei exprimă doar pace şi bucurie, fără umbre lăsate de istoria dramatică pe care a trăit-o, fără amărăciune şi fără ranchiună – scrie colega noastră, Charlotta Smeds, care a întâlnit-o la Roma şi a stat de vorbă cu ea.
În 1994, Elise a fost internată într-un Centru de recuperare. "Tuturor le era frică de mine", îşi aminteşte. "Când cineva se apropia de mine, loveam cu picioarele şi, când vedeam un bărbat, îl scuipam şi-i spuneam cuvinte urâte. Cunoşteam doar furia."
Femeia îşi aminteşte că – din punctul ei de vedere – persoanele care lucrau în acel centru se comportau ciudat: zâmbeau mereu, la început Elise crezând că a ajuns la balamuc. Pentru ea, acele surâsuri erau provocatoare. Apoi, a început să creadă că motivul zâmbetelor putea fi legat de substanţe chimice şi a început să le ceară pastile: "ca cele pe care le luaţi voi" – le spunea. În schimb, în locul pastilelor, au dus-o pe Elise într-o capelă şi au început să se roage pentru ea, Neîncrezătoare şi închisă, Elise asista, ignorând total ceea ce se petrecea în jurul ei.
"Nu ştiam nimic despre Dumnezeu şi despre rugăciune. Pentru mine, Biserica era un loc al morţii." Însă, la un moment s-a petrecut ceea ce ea a definit un eveniment supranatural. "Am avut senzaţia fizică a unui duş; a unui duş de pace şi lumină", îşi aminteşte. "Isus era singurul care mă putea vindeca: eram un caz uman imposibil. În acel moment m-am născut. De aceea, când mă întreabă câţi ani am, răspund: 25. Acum 25 de ani, Isus mi-a dat viaţă şi am învăţat să umblu în spiritul iubirii sale."
Nu există vindecare fără iertare
Câteva luni mai târziu, când m-am obişnuit să vad cu ochi noi, făcând primii paşi pe calea credinţei, părintele spiritual al Elisei i-a spus că trebui să facă un pas succesiv, că trebuie să ierte! "Am reacţionat din nou, cuprinsă de furie" – îşi aminteşte. "Cum putea pretinde iertarea pentru atâtea persoane care îi făcuseră rău? La acest punct, i-au explicat că nu s-ar fi putut vindeca fără iertare.
Despre parcursul care a dus-o la iertare, Elise îşi aminteşte: "A fost un proces lung şi dureros; mereu în capelă, pentru a mă ruga, pentru a ajunge să dau iertare fiecăruia, nume după nume. La final, am reuşit să o iert pe mama mea, care nu m-a iubit şi nu m-a apărat. Am înţeles că nu era în măsură, că şi ea – la rândul ei – era o victimă". (traducere din italiană de Anca Mărtinaş)
