Boala trăită ca har: fericita Benedicta Bianchi Porro, mărturie luminoasă de credinţă
Cetatea Vaticanului – A. Mărtinaş
17 septembrie 2019 – Vatican News. «Încercată de suferinţă până în ultima clipă, tânăra beatificată în această dimineaţă în catedrala din Forlì, a trăit boala cu forţă, curaj şi seninătate.» Cu aceste cuvinte a amintit-o cardinalul Angelo Becciu, prefect al Congregaţiei pentru Cauzele Sfinţilor, pe Benedicta Bianchi Porro, în cadrul Sfintei Liturghii de beatificare celebrată sâmbătă, în Italia, în catedrala din Forlì.
Viaţa pământească a acestei tinere, despre care se spune că a fost într-adevăr iluminată de har avea să sfârşească la 23 ianuarie 1964. Benedicta şi-a trăit boala ca pe un har, mulţumindu-i zilnic lui Dumnezeu pentru toată suferinţa, pe care a ştiut să o ofere zilnic, în uniune cu suferinţa lui Cristos răstignit pe Cruce.
Suferinţa creată de neurofibromatoza extinsă – diagnostic pe care avea să şi-l dea singură imediat după începerea studiilor de medicină – avea să se manifeste într-un inexorabil crescendo. Auzul a fost primul simţ afectat de maladie iar Benedicta, perfect conştientă de neînduplecata evoluţie a bolii spunea: «Într-o zi nu-i voi mai auzi pe ceilalţi, însă voi continua să-mi aud vocea sufletului», pe care avea să o perceapă alături de vocea lui Dumnezeu, pe care o simţea tot mai aproape, tot mai intensă, ca pe o chemare.
Benedicta avea să urmeze fără ezitare Calvarul intervenţiilor chirurgicale şi, înainte de a merge la Lourdes, când şi văzul îi era compromis aproape total, scria: "Merg să iau forţă de la Mama cerească".
Cu câteva luni înainte de a merge la Casa Tatălui, Benedicta a avut o viziune care avea să se repete: un mormânt gol, inundat de lumină, având în centru un trandafir alb, precum trandafirul care avea să înflorească în grădina casei, în ziua morţii, zi în care ultimul cuvânt rostit a fost: "Mulţumesc!"
Mărturia curajului, a forţei şi seninătatea cu care Benedicta şi-a trăit existenţa plină de suferinţă fac din noua fericită un exemplu de viaţă trăită în uniune cu suferinţa lui Cristos, singura cale aducătoare de pace şi seninătate.
