2018.10.31 Asia Bibi 2018.10.31 Asia Bibi 

Ajutor Bisericii care Suferă: lecţia dată creştinilor de cazul Asia Bibi

«Dacă nu suntem indiferenţi, putem pune capăt persecuţiei». Astfel se intitulează comunicatul emis de asociaţia de drept pontifical Ajutor Bisericii care Suferă privitor la Asia Bibi, evidenţiindu-se că bătălia a fost câştigată datorită presiunii internaţionale.
Ajutor Bisericii care Suferă: lecţia dată creştinilor de cazul Asia Bibi

Cetatea Vaticanului – A. Mărtinaş

13 mai 2019 – Vatican News. «Sfârşitul unui coşmar. Ajutor Bisericii care Suferă se strânge în jurul familiei lui Asia Bibi, mai ales al celor două fiice, Eisham şi Eisha, cu care în aceste luni, lungi şi pline de suferinţe, nu am încetat niciodată să vorbim. Am ascultat durerea lor şi am asistat la frustrarea lor tot mai crescândă cauzată de imposibilitatea de a-şi îmbrăţişa din nou mama, chiar dacă a fost achitată la 31 octombrie 2018.» Astfel scrie Alfredo Mantovano şi Alessandro Monteduro, preşedintele respectiv directorul asociaţiei de drept pontifical, comentând ştirea potrivit căreia Asia Bibi a ajuns în Canada.

Chiar dacă nu s-a făcut public până acum, Asia Bibi a părăsit Pakistanul la 26 februarie, aflându-se sub protecţie într-o altă ţară, împreună cu soţul, Ashiq. Femeia creştină pakistaneză a ajuns în Canada în data de 8 mai a.c.. Au trecut aproape zece ani de când, în iunie 2009, Asia Bibi a fost acuzată că l-ar fi insultat pe profetul Mohamed în cursul unei altercaţii, o acuzaţie falsă precum  95% dintre cazurile de blasfemie în care sunt implicaţi creştini. Însă, astfel de acuzaţii au costat-o  nouă ani şi jumătate de închisoare, şi condamnarea la moarte.

«Când, la 8 februarie, l-am întâlnit în oraşul Lahore pe avocatul Asiei Bibi, ne-a descris condiţiile înspăimântătoarele de detenţie la care a fost supusă», au relatat responsabilii asociaţiei, vorbind totodată despre forţa credinţei cu care a înfruntat anii grei de temniţă. «În ultimele luni, unica mângâiere a fost pentru ea rozariul dăruit de Sfântul Părinte în februarie 2018, în timpul emoţionantei întâlniri cu soţul şi cu una din fiicele Asiei Bibi, la care au participat şi reprezentanţi ai asociaţiei Ajutor Bisericii care Suferă.

Cazul Asiei Bibi este un exemplu privind importanţa avută de presiunea exercitată de comunitatea internaţională. «Dacă lumea nu ar fi arătat interes faţă de acest caz, probabil Asia Bibi s-ar afla în continuare în închisoare sau ar fi fost deja executată», au subliniat reprezentanţii asociaţiei, informând că, în prezent, în închisorile din Pakistan se află 25 de creştini acuzaţi de blasfemie, reliefând încă o dată importanţa de a acţiona şi de a nu rămâne indiferenţi în faţa suferinţelor fraţilor noştri creştini din ţări în care persecuţia împotriva creştinilor este o dureroasă realitate.

13 mai 2019, 10:58