2019.03.08 le tentazioni di Gesù 2019.03.08 le tentazioni di Gesù 

Consideraţii omiletice la duminica I-a din Postul Mare (C): Evanghelia ispitirilor

Nu numai cu pâine trăieşte omul, ci şi cu tot cuvântul care vine din gura lui Dumnezeu; Domnului Dumnezeului tău să te închini şi numai lui să-i slujeşti! Să nu ispiteşti pe Domnul Dumnezeul tău!

(Vatican News – 10 martie 2019) E Ziua Domnului. Suntem în prima duminică a Postului Mare, timp prielnic pentru întoarcerea la Dumnezeu ca pregătire la sărbătoarea luminoasă a Învierii Domnului. Postul Mare este începutul celebrării Marelui Sacrament al Paştelui - Magnum Paschale Sacramentum (sf. Leon cel Mare). În comunităţile creştine se repetă cu glas tare şi insistent invitaţia apostolului Paul: „vă implorăm, în numele lui Cristos: lăsaţi-vă împăcaţi cu Dumnezeu!... Iată, acum este timpul potrivit; iată, acum este ziua mântuirii” (cf. 2Cor 5,21;6,2). Toţi suntem îndemnaţi să cerem cu umilinţă iertare, lui Dumnezeu şi fraţilor, pentru răul făcut. Şi Tatăl cel bogat în milostivire ne vine în ajutor, deoarece este credincios cuvântului dat: „Pe cel care mă va chema, eu îl voi asculta, îl voi elibera şi-l voi preamări, îi voi dărui viaţă lungă” (cf. Ps 90/91,15-16 Ant. la intrare). Nu suntem singuri pe drumul spiritual început la botez. Întreaga Biserică ne însoţeşte şi ne susţine cu credinţa sa, cu rugăciunea sa, cu cuvântul lui Dumnezeu şi cu sfintele Taine. În fiecare an Biserica se uneşte cu misterul vieţii lui Isus care, după botezul în râul Iordan, plin de Duhul Sfânt, este condus de acelaşi Duh în pustiu, unde este ispitit de diavol. Pustiul este locul reprezentativ al singurătăţii, al tăcerii şi rugăciunii, al comuniunii cu Dumnezeu. Nu ai de ce să te sprijini, cu ce să te aperi, din ce să te hrăneşti. De aceea, pustiul este şi locul încercării. Parcurgând pustiul Isus îl învinge pe ispititor, rămânând ca Fiu supus la cuvântul Tatălui, manifestat în Sfintele Scripturi. Răspunsurile pe care Isus le dă diavolului sunt importante şi instructive pentru noi. Domnul respinge ademenirile diavolului cu răspunsuri din Scripturile sacre: „Nu numai cu pâine trăieşte omul, ci şi cu tot cuvântul care vine din gura lui Dumnezeu”; „Domnului Dumnezeului tău să te închini şi numai lui să-i slujeşti!”; „Să nu ispiteşti pe Domnul Dumnezeul tău!” Desigur, nu este nevoie de o cunoaştere a întregii Biblii pentru a înţelege aceste reguli de viaţă creştină. Ele orientează viaţa omului spre trăirea în demnitate şi libertate. Mâncarea este necesară pentru om, dar există în noi ceva ce valorează mai mult; există în om o demnitate care nu-i permite nici să se închidă în el însuşi slujindu-se doar pe sine, nici să fie sclavul altora. A trăi ca oameni liberi înseamnă a manifesta adevăratul chip al lui Dumnezeu. Să te închini lui Dumnezeu înseamnă a nu se închina înaintea altor valori şi a exprima deplin propria libertate. Să nu-l ispiteşti pe Dumnezeu înseamnă a nu căuta să-l îndoi după capriciul şi bunul plac, dar a recunoaşte în istorie libertatea lui de acţiune. Cine se comportă astfel este un adevărat discipol, pentru că trăieşte chipul lui Isus, modelul de viaţă, aşa cum s-a prezentat între noi. Evanghelia ispitirii are scopul de a-l conduce pe fiecare creştin la imitarea lui Isus. „Toate ispitirile pe care oamenii trebuiau să le înfrunte, Domnul le-a înfruntat cel dintâi în trupul pe care l-a asumat. El a fost ispitit pentru ca şi noi să putem învinge datorită biruinţei lui” (Origene). De acum îl vom vedea trăind alegerile clare pe care le-a făcut în pustiu şi vom fi invitaţi în continuare să-l imităm. Să-l urmăm, deci, pe Isus. Cu Isus, puterea noastră, îl învingem pe cel rău. Să ne călăuzească în acest timp cuvintele sfântului Augustin: „Dacă în Cristos suntem şi noi ispitiţi, în El şi noi îl învingem pe diavol. Recunoaşte că în Isus tu ai fost ispitit, în Isus tu obţii victoria”. Anul acesta episodul ispitirii lui Isus este povestit de evanghelistul Luca.

1. Evanghelia ispitirii lui Isus

În acel timp, Isus, plin de Duhul Sfânt, s-a întors de la Iordan şi a fost condus de către Duhul în pustiu timp de patruzeci de zile, şi a fost ispitit de diavol. Nu a mâncat nimic în zilele acelea, iar când s-a împlinit timpul i s-a făcut foame. Atunci a zis diavolul: „Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, porunceşte acestei pietre să se prefacă în pâine”. Isus i-a răspuns: „Scris este: «Nu numai cu pâine trăieşte omul, ci şi cu tot cuvântul care vine din gura lui Dumnezeu»”. Apoi diavolul l-a dus pe un munte înalt, i-a arătat într-o clipă toate împărăţiile lumii şi i-a zis: „Îţi voi da toată puterea şi slava acestei împărăţii, căci sunt ale mele şi le dau cui vreau eu. Dacă, aşadar, te vei închina înaintea mea, toate vor fi ale tale”. Isus i-a răspuns: „Scris este: «Domnului Dumnezeului tău să te închini şi numai lui să-i slujeşti»”. Apoi diavolul l-a dus la Ierusalim, l-a aşezat pe aripa templului şi i-a zis: „Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, aruncă-te jos de aici, căci scris este: «Va porunci îngerilor săi pentru tine ca să te păzească», şi iarăşi: «Ei te vor purta pe mâini, ca să nu-ţi loveşti piciorul de vreo piatră»”. Isus i-a răspuns: „S-a spus: «Să nu ispiteşti pe Domnul Dumnezeul tău!»” După ce l-a ispitit în toate felurile, diavolul s-a îndepărtat de Isus pentru un anumit timp (Lc 4,1-13 Evanghelia zilei). „Cristos renunţând la hrana pământească timp de 40 de zile, a consfinţit prin postul său, acest timp de pocăinţă, şi zădărnicind uneltirile ispititorului străvechi, ne-a învăţat să biruim pornirile rele, pentru ca sărbătorind misterul pascal cu inimi curate să ajungem la bucuria veşnică a învierii” (Prefaţa Liturghiei de Postul Mare).

2. Isus, noul Adam

Există o asemănare între aceste trei ispite la care a fost supus Isus şi ispita străveche din raiul pământesc. Isus este noul Adam, iniţiatorul unei umanităţi după gândul şi voinţa lui Dumnezeu. Şi noul Adam, la fel ca cel dintâi, este supus încercării sau ispitei. În raiul pământesc, „femeia a văzut că pomul era bun de mâncat şi plăcut ochilor şi că pomul era de dorit pentru a dobândi înţelepciune”, adică „pentru a deveni ca Dumnezeu, cunoscând binele şi răul” (Gen 3,5), a luat din rodul lui şi a mâncat şi a dat şi bărbatului care era cu ea şi a mâncat şi el” (Gen 3,6). Au cedat poftei trupului, poftei ochilor şi trufiei vieţii (cf. lIn 2, 16). Şi Isus a fost ispitit în ale mâncării, în ceea ce apare la vedere şi în cele ce satisfac trufia, fiind invitat de diavol să-l provoace pe Dumnezeu. Dar Isus nu cedează ademenirilor diavolului. Învingând toate ispitele, Isus marchează începutul unei umanităţi care trăieşte în armonie cu Dumnezeu.

3. Isus, asemenea profetului Ilie

Povestirea ispitirilor lui Isus aminteşte totodată de călătoria profetului Ilie prin pustiu până la Muntele Horeb. Evanghelistul Luca arată că Isus acţionează din proprie iniţiativă. Plin de Duhul Sfânt s-a îndepărtat de râul Iordan şi, în Duh parcurgea pustiul timp de patruzeci de zile… şi n-a mâncat nimic în acele zile. Asta duce gândul la profetul Ilie, când era fugar şi a fost susţinut în mod miraculos cu pâine şi apă  pentru a merge timp de patruzeci de zile prin pustiu la o întâlnire cu Dumnezeu (cf. 1 Reg 19). Profetul avea nevoie de asta ca să-şi continue misiunea. Isus, abia uns de Duhul Sfânt pentru o misiune, are de asemenea nevoie ca om de o perioadă de comuniune intensă cu Tatăl. De fapt, misiunea cere alegeri precise iar Isus vrea ca ele să fie în acord cu gândul şi voinţa lui Dumnezeu. Adeziunea lui Isus la voinţa Tatălui în Duhul Sfânt este atât de puternică, încât acţiunea diavolului a eşuat fără să-l atingă.

4. Isus, asemenea lui Israel

Ispitirile lui Isus în pustiu pot fi comparate cu încercările pe care Israel le-a trăit în pustiu timp de patruzeci de ani, când era în drum spre ţara făgăduită. „Adu-ţi aminte de tot drumul pe care Domnul Dumnezeul tău te-a făcut să mergi în aceşti patruzeci de ani în pustiu ca să te umilească şi să te încerce, ca să cunoască ce este în inima ta: dacă păzeşti sau nu poruncile sale!...  Recunoaşte în inima ta că, aşa cum un om îl educă pe fiul său, aşa te educă pe tine Domnul Dumnezeul tău!” (cf. Dt 8,2.5; 6,13.16). Aşa cum Israel ca fiu, Isus Fiul parcurge pustiul. Prima deosebire stă în faptul că Isus acţionează în Duh, adică în comuniune cu Dumnezeu: „Isus în Duh parcurgea pustiul timp de patruzeci de zile, ispitit de diavol”. Iniţiativa aparţine lui Isus care se lasă condus complet de Duh iar Duhul lui Dumnezeu exercită din interior o influenţă asupra lui şi îl inspiră continuu. A doua deosebire stă în aceea că Israel ca fiu este pus la încercare (ispită) de Dumnezeu care acţionează mereu cu îndurare. Isus Fiul este ispitit de diavol şi nu din când în când, dar în toată perioada petrecută în pustiu. Evanghelistul Luca descrie doar ispitele pe care Isus le-a înfruntat după ce s-au terminat cele patruzeci de zile. Despre celelalte la care a fost supus în întreaga perioadă, evanghelistul nu spune nimic. Este îndeajuns să ştim că în pustiu Domnul Isus nu a mâncat nimic în aceste patruzeci de zile, întrucât a mortificat pofta trupului cu un post asiduu şi continuu. În acele zile a pus în practică ceea ce va învăţa mai târziu: „Acest soi de diavoli nu iese decât prin rugăciune şi post” (Mt 17,21 după unele manuscrise). Isus a petrecut acele zile în post şi rugăciune, adică în comuniune cu Dumnezeu: în Duh.

5. Nu numai cu pâine trăieşte omul

Deşi era Fiul lui Dumnezeu şi Isus a fost ispitit. Ca om, Isus „a fost încercat în toate asemenea nouă, în afară de păcat” (Evr 4,15). Când s-au terminat acele zile, lui Isus i s-a făcut foame. Acum diavolul porneşte asaltul cu alte teribile ispite. Prima ispitire: „Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, porunceşte acestei pietre să se prefacă în pâine”. Isus i-a răspuns: „Scris este: «Nu numai cu pâine trăieşte omul, ci şi cu tot cuvântul care vine din gura lui Dumnezeu»”. „Dat că eşti fiul lui Dumnezeu” sau „Dacă eşti fiul lui Dumnezeu”. Diavolul vrea să strecoare în Isus ca om îndoiala şi să-şi arate sieşi că este Fiul lui Dumnezeu. Trebuie să caute o dovadă dacă vrea să se convingă că este. Oricum diavolul caută să-l abată pe Isus de la relaţia cu Tatăl. În cele trei ispitiri diavolul procedează gradual, chiar în privinţa terenului, mai întâi pe un loc întins, apoi mai sus şi în fine la Ierusalim, pe aripa templului. Porneşte de la pofta trupului. Mâncarea este o necesitate. Şi lui Isus i s-a făcut foame. Dar unde să găseşti de mâncare în pustiu? Diavolul îi sugerează să prefacă piatra în pâine. Îi propune să facă un gest de taumaturg şi să arate puterea divină a cuvântului său, procurându-şi în mod miraculos mâncarea de care avea nevoie. Dar Isus ştie că mâncarea poate hrăni trupul, dar nu poate fi adevărata susţinere a omului. Şi Isus i-a răspuns: „Scris este: «Nu numai cu pâine trăieşte omul, ci şi cu tot cuvântul care vine din gura lui Dumnezeu»” (Dt 8,3). Răspunsul dat diavolului este scurt. Isus nu stă de vorbă, nu discută: „să vedem… stai că nu e chiar aşa.. s-ar putea uneori”. Isus trăieşte în ascultarea Tatălui şi lasă de înţeles că vrea să-şi trăiască misiunea împlinind cuvântul lui Dumnezeu, cuprins în cartea Legii. Se simte trimis să „facă voia lui Dumnezeu” (cf. Evr 10,7 ; Ps 39/40,9).

6. Domnului Dumnezeului tău să te închini!

Atunci diavolul decide să-l ispitească pe Isus tocmai în supunerea la voinţa lui Dumnezeu. Vrea să-l determine să devină neascultător, să se răzvrătească, să acţioneze împotrivă şi să nu mai facă voia Tatălui. Pentru aceasta foloseşte un şiretlic. L-a dus pe Isus pe un munte înalt, i-a arătat într-o clipă toate împărăţiile lumii şi i-a zis: „Îţi voi da toată puterea şi slava acestei împărăţii, căci sunt ale mele (mi-au fost date mie) şi le dau cui vreau eu. Dacă, aşadar, te vei închina înaintea mea, toate vor fi ale tale”. Isus i-a răspuns: „Scris este: «Domnului Dumnezeului tău să te închini şi numai lui să-i slujeşti»”. Nu există munte, oricât ar fi el de înalt, de unde se pot vedea toate împărăţiile lumii. Diavolul îi sugerează lui Isus să se imagineze într-o clipă ca răpit de putere şi vede câtă slavă pot procura omului împărăţiile şi naţiunile lumii. Este îndeajuns să urmezi calea Satanei şi nu cea a lui Dumnezeu. Diavolul este un şarlatan care ştie să îmbrace lucrurile într-o sumedenie de cuvinte. Spune: dau slava lumii cui vreau eu. Dar cu ce condiţie, cu ce preţ? „Dacă, aşadar, te vei închina înaintea mea”. Diavolul promite puterea şi slava, dar se trădează, căci „nu este a lui”. Dumnezeu care a lăsat lumea păcătoasă să se conducă după planurile ei, a continuat să cheme şi cheamă mereu oamenii la convertire. Acum Dumnezeu vrea să-i salveze prin Fiul său, prin urmaşul lui David căruia i-a zis: „Cere-mi şi-ţi voi da popoarele ca moştenire şi marginile pământului, în stăpânire!” (Ps 2,8). I-a promis că într-o zi în care va veni pe norii cerului îi va da, „stăpânirea, gloria şi domnia… o stăpânire veşnică, ce nu va trece, şi domnia lui nu va fi distrusă” (Dan 7,14). Isus ştia asta, iar acum, ca om, aude că şi diavolul îi promite acelaşi lucru. Diferenţa este că ceea ce se primeşte de la diavol serveşte doar pentru slava proprie, pentru satisfacerea propriei persoane; ceea ce se primeşte de la Dumnezeu, este pentru a împarte cu poporul sfinţilor. Este o putere şi o slavă care, pentru a procura bucurie, trebuie împărţită cu alţii. Isus ştie că numai aceasta este adevărata bucurie. Pentru a doua oară răspunsul lui Isus este prompt, că vrea să trăiască din tot cuvântul care vine din gura lui Dumnezeu. Vrea să facă voia Tatălui: «Domnului Dumnezeului tău să te închini şi numai lui să-i slujeşti». În timpul ispitirii, Isus nu pierde niciodată comuniunea cu Tatăl. Ispita nu este păcat, serveşte la testarea şi verificarea fidelităţii celui care vrea să se supună lui Dumnezeu.

7. Să nu ispiteşti pe Domnul Dumnezeul tău!

Isus caută supunerea faţă de Dumnezeu şi în a treia ispitire. Asistăm într-un fel la primul pelerinaj spre Ierusalim în compania diavolului. De la Iordan s-a dus în pustiu, apoi a fost dus mai sus, urcând spre Ierusalim iar acum este în oraşul sfânt, unde îl face să-şi imagineze că este pe aripa templului. Întrucât a constatat că Isus vrea să trăiască din cuvântul lui Dumnezeu, diavolul însuşi îi sugerează un cuvânt pe care Dumnezeu, prin intermediul profetului, îl adresează celui care îi este credincios. S-a gândit la cuvintele psalmului 90/91,11-12, şi îl invită să încerce pentru sine dacă este adevărat ceea ce Dumnezeu zice. Vrea să-l facă să se îndoiască de adevărul cuvântului lui Dumnezeu. „Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, aruncă-te jos de aici, căci scris este: «Va porunci îngerilor săi pentru tine ca să te păzească», şi iarăşi: «Ei te vor purta pe mâini, ca să nu-ţi loveşti piciorul de vreo piatră»”. Isus i-a răspuns: „S-a spus: «Să nu ispiteşti pe Domnul Dumnezeul tău!»”  Diavolul găseşte în Scriptură un citat foarte frumos şi mângâietor pentru credincioşi, căci trezeşte încrederea şi lăsarea în mâinile lui Dumnezeu, chiar în necazuri. Nu te teme „pentru că el va porunci îngerilor săi să te păzească pe toate căile tale. Ei te vor purta pe mâini, ca nu cumva să-ţi loveşti piciorul de piatră” (Ps 90/91,11-12). Dar este adevărat că Dumnezeu va face aşa? Încearcă să verifici dacă acest cuvânt este adevărat: „Aruncă-te jos de aici!”. Încă o dată Isus răspunde calm, concis şi lapidar la vorbele ispititorului: «Să nu ispiteşti pe Domnul Dumnezeul tău!» (cf. Dt 6,16). Nu căuta să-l provoci pe Dumnezeu, nu pretinde ca el să urmeze calea ta, ci mergi tu pe calea poruncilor lui şi vei avea viaţă.

8. Nu ieşi din cuvântul lui Dumnezeu

Poporul lui Israel ca fiu nu a rezistat ispitelor în călătoria prin pustiu, ci l-a provocat pe Dumnezeu (cf. Ex 17,1-7), nu s-a închinat numai lui, dar şi înaintea viţelului de aur; nu a trăit din cuvântul lui Dumnezeu, ci s-a îndepărtat de la calea pe care i-o indicase (cf. Dt 9,12). Isus Fiul nu a ieşit niciodată din cuvântul lui Dumnezeu, nu a pierdut nici o clipă contactul cu el. Diavolul a înţeles că pentru moment nu putea să continue cu ispitele. Nu avea rost, de aceea „după ce l-a ispitit în toate felurile, diavolul s-a îndepărtat de Isus pentru un anumit timp”. Nu-l abandonează pe Isus, ci doar se îndepărtează momentan, până la timpul stabilit. Asta înseamnă că va reveni pentru atacul decisiv. Povestirea rămâne deschisă spre viitor, spre momentul pătimirii lui Isus. Evanghelistul va prezenta patima Domnului ca o luptă cu puterea întunericului. Isus a repurtat o victorie împotriva diavolului, dar încă nu pe cea definitivă care înseamnă mântuire pentru noi.

9. Cântarea psalmistului

Fii cu mine, Doamne, în orice strâmtorare! Tu care stai sub ocrotirea Celui Preaînalt şi locuieşti la umbra Celui Preaputernic, spune-i Domnului: „Tu eşti scăparea mea şi locul meu de refugiu, Dumnezeul meu în care mă încred”. Nici un rău nu te va lovi, nici o nenorocire nu se va apropia de locuinţa ta, pentru că Domnul va porunci îngerilor săi să te păzească pe toate căile tale. Ei te vor purta pe mâini, ca nu cumva să-ţi loveşti piciorul de vreo piatră; vei păşi peste şerpi veninoşi şi peste vipere, lei şi balauri vei călca în picioare. Pentru că nădăjduieşte în mine, îl voi salva, îl voi ocroti, pentru că îmi cinsteşte numele. Când mă va chema, eu îi voi răspunde, voi fi alături de el în necazuri, îl voi elibera şi-l voi preamări” (cf. Ps 90/91,1-2.10-15 psalmul responsorial).

10. Rugăciunea Bisericii

Dumnezeule atotputernic, dă-ne, te rugăm, harul, ca, prin celebrarea acestui sfânt post, să înaintăm în înţelegerea misterului lui Cristos şi să dobândim roadele sale printr-o adevărată viaţă de credinţă.

(Radio Vatican – Anton Lucaci, material omiletic de vineri 8 martie 2019)

09 martie 2019, 10:12