2018-01-31 Gerusalemme panorama con croce 2018-01-31 Gerusalemme panorama con croce 

Ţara Sfântă. Mons. Pizzaballa: chemaţi să apărăm pacea

«Azi suntem chemaţi să facem politică în sensul înalt al cuvântului, adică să apărăm pacea în faţa pericolelor care o ameninţă.» Astfel a subliniat mons. Pizzaballa, administrator apostolic al Patriarhatului latin de Ierusalim, în cadrul celebrării euharistice din solemnitatea Sfânta Maria,Născătoare de Dumnezeu.

Cetatea Vaticanului – A. Mărtinaş

5 ianuarie 2018 – Vatican News. «Trebuie să vorbim deschis şi liber în apărarea dreptăţii şi a păcii şi să ajungem la inima responsabililor din oraşele noastre şi să suscităm în ei şi în fiecare cetăţean dorinţa şi pasiunea sau poate nostalgia după Împărăţia lui Dumnezeu», a spus mons. Pierbattista Pizzaballa în cadrul omiliei şi, oprindu-se asupra Zilei Mondiale a Păcii în lumina Mesajului papei Francisc, s-a referit la legătura existentă între împărăţia lui Dumnezeu şi acţiunea politică.

Oprindu-se asupra chemării de a realiza pacea, administratorul apostolic al Patriarhatului latin de Ierusalim a evidenţiat cât este de departe realitatea  trăită în Ţara Sfântă, unde se asistă şi în continuare la o lentă dar periculoasă "degradare şi surpare" a relaţiilor la toate nivelurile societăţii, a legăturii politice şi a încrederii sociale, situaţie care se reflectă în ani de tratative nereuşite, în proiecte de pace anunţate dar nerealizate, iniţiative sociale începute dar neterminate şi o situaţie economică stagnantă.

«Conflictul a devenit parte din sistemul nostru de viaţă şi a modului nostru de a gândi» ,  a subliniat mons. Pizzaballa, accentuând nevoia de a reacţiona, prin încrederea permanentă în om, în ciuda nereuşitelor sale. Însă, a subliniat, pentru aceasta avem nevoie să ne îndreptăm privirea spre Pruncul din Betleem, pentru că forţa şi curajul de a edifica propriul oraş trece prin contemplarea copilaşului fragil de la Betleem. 

05 ianuarie 2019, 10:47