2019.01.15 GMG Panama_giovani del sud del Brasile 2019.01.15 GMG Panama_giovani del sud del Brasile 

Panama, ZMT 2019. O Biserică mică, însă activă în formarea creştinilor autentici

În Panama, Evanghelizarea a coincis cu descoperirea ţinutului, de către spanioli, la începutul secolului al XVI-lea, primii misionari care s-au stabilit în ţinut fiind franciscanii, urmaţi de mercedari, de dominicani, apoi de iezuiţi, capucini şi augustinieni.
Biserica din Panama

Cetatea Vaticanului – A. Mărtinaş

19 ianuarie 2019 – Vatican News. În 1510, de-a lungul fluviului Atrato, a fost fondat oraşul La Guardia care, în cinstea Maicii Domnului şi în amintirea Fecioarei Maria cinstită în catedrala din Sevilia, în Spania, va fi numită Sfânta Maria la Antigua (Antica).

La 9 septembrie 1513, prin bula  "Pastoralis Officii Debitum", papa Leon al X-lea înfiinţează dieceza Santa Maria la Antigua, al cărui prin episcop este Juan de Quevedo, O.F.M.

În 1524, sediul diecezei a fost transferat în oraşul Panama, dieceza fiind sufragană de Sevilia până în 1548 şi, succesiv, sufragană a arhidiecezei de Lima, în Peru, până în 1835.

În 1583, în Panama sosesc călugării iezuiţi care se dedică învăţământului, fiind urmaţi, în 1648, de călugării capucini şi augustinieni.

Biserica va contribui activ la procesul de independenţă al teritoriului panamez faţă de Spania, printre semnatarii declaraţiei de independenţă (1821) figurând şi episcopul peruvian de Panama, José Higinio Durán şi preoţii panamezi, Juan José Martinez şi Manuel José Calvo. Biserica din Panama, va urma aşadar, parcursul Bisericii din Columbia, prima ţară hispano-americană care a avut un reprezentat diplomatic pe lângă Sfântul Scaun (1837), cu care va stabili şi un Concordat, în 1887. În acest context, în 1835, papa Grigore al XVI-lea va supune dieceza de Panama arhidiecezei columbiene Santa Fé di Bogotá.

Secolul XX va aduce o serie de schimbări Bisericii din Panama, după separarea de Columbia. În 1901, dieceza de Panama va deveni parte din provincia ecleziastică de Cartagena de Indias (Columbia). Între 1903 şi 1925, în primele două decenii succesive separării de Columbia (3 noiembrie 1903), Biserica are de înfruntat o serie de tensiuni cu guvernele liberale şi cu elita laicistă care promovează legi (în special în materie de căsătorie şi educaţie) în contrast cu doctrina catolică. În 1925, după lungi chinuri în plan politic şi religios, dieceza de Panama este ridicată la rangul de arhidieceză, fiind totodată înfiinţată Provincia ecleziastică de Panama şi constituirea Vicariatului Apostolic de Darién y Colon. În martie 1955, papa Pius al XII-lea înfiinţează dieceza de David, cu teritoriu obţinut din arhidieceza de Panama, ridicată la rang de sediu metropolitan. În iulie 1963, este înfiinţată dieceza de Santiago de Veraguas, cu teritoriu obţinut din arhidieceza de Panama.

În prezent, numărul catolicilor din Panama este de circa 3 milioane 629 de mii, dintr-o populaţie de 4 milioane, 98 de mii, cele 196 de parohii fiind distribuite în 8 circumscripţii ecleziastice.

În prezent, printre priorităţile Bisericii din Panama se află apărarea vieţii şi a familiei fondată pe căsătoria tradiţională, tutelarea minorilor împotriva abuzurilor şi a oricărei forme de violenţă care ameninţă copilăria – precum exploatarea, sclavia, prostituţia, migrarea forţată – urgenţa educativă, chestiunea răspândirii sectelor religioase, nedreptatea socială, violenţa şi corupţia destul de răspândite în mica ţară din America Centrală care a fost vizitată de Ioan Paul al II-lea, în martie 1983.

19 ianuarie 2019, 10:12