Consideraţii omiletice la Duminica a III-a de peste an (C): Anul milostivirii continuă

(Vatican News - 27 ianuarie 2019) E Ziua Domnului, sărbătoarea săptămânală a Paştelui. Ca în fiecare duminică, noi creştinii suntem convocaţi în biserici pentru sfânta şi dumnezeiasca Liturghie. Ascultând împreună cuvântul lui Dumnezeu, ne amintim că am fost botezaţi într-un singur Duh ca să formăm un singur trup. Suntem trupul lui Cristos şi fiecare un mădular al acestui trup. Darurile Duhului sunt felurite dar toate contribuie la viaţa unicului trup al lui Cristos. La fel ca în trupul omenesc, Dumnezeu a voit ca în Biserică să nu fie dezbinare, ci ca diferitele mădulare să aibă toate grijă unele de altele. Dacă un mădular suferă, toate mădularele suferă împreună cu el, dacă unui mădular i se acordă cinste, toate se bucură împreună cu el (cf. 1Cor 12,12-30 lectura a doua). Astăzi, încă o dată suntem invitaţi să ne plecăm înaintea Domnului în ziua închinată lui şi să deschidem bine urechile pentru a asculta şi primi vestea bună a Evangheliei. Când Dumnezeu vorbeşte, credincioşii ascultă. Liturghia propune un exemplu biblic de ascultare a cuvântului lui Dumnezeu. Momentul este grandios şi emoţionant. Scenele se derulează dinamic ca într-un film. Preotul Esdra a adus cartea Legii înaintea adunării alcătuite din bărbaţi, femei şi toţi copiii ajunşi la vârsta priceperii, şi de dimineaţă până la amiază a citit din carte cu glas tare în faţa celor adunaţi… Toţi ascultau cu atenţie. Cărturarul Esdra, stând pe o tribună construită special cu această ocazie, a deschis cartea în văzul întregului popor şi toţi cei de faţă s-au ridicat în picioare. Apoi Esdra l-a binecuvântat pe Domnul Dumnezeul cel mare şi toţi, ridicându-şi mâinile, au răspuns: „Amin! Amin!” Apoi plecându-se până la pământ, l-au adorat pe Dumnezeu. Se citeau lămurit bucăţi din cartea Legii lui Dumnezeu şi erau explicate aşa încât toţi înţelegeau ceea ce se citea. Atunci guvernatorul Nehemia, preotul şi cărturarul Esdra, împreună cu leviţii care instruiau poporul au spus: „Această zi este închinată Domnului Dumnezeului nostru: nu fiţi trişti şi nu plângeţi”, căci tot poporul plângea auzind cuvintele Legii. Apoi Esdra le-a zis: „Acum mergeţi, mâncaţi carne grasă şi beţi vin dulce, şi trimiteţi ceva şi celor care nu au gătit nimic, căci ziua aceasta sfântă este închinată Domnului. Nu fiţi trişti, căci bucuria Domnului este puterea voastră” (Neh 8,2-4a.5-6.8-10 prima lectură). Astăzi nu Esdra, ci Isus se face învăţătorul nostru. După primirea botezului în râul Iordan, Isus se întoarce cu puterea Duhului la Nazaret unde fusese crescut. Merge la sinagogă în sărbătoarea săptămânii şi anunţă consătenilor programul misiunii sale. Citeşte din cartea profetului Isaia un pasaj care îl priveşte personal: „Duhul Domnului este asupra mea; el m-a sfinţit prin ungere ca să vestesc săracilor evanghelia, m-a trimis să vindec pe cei zdrobiţi cu inima, să propovăduiesc celor prinşi în război eliberarea şi celor orbi vederea, să dau celor asupriţi libertatea şi să vestesc anul de îndurare al Domnului”. Închizând cartea şi dând-o slujitorului, s-a aşezat, iar ochii tuturor din sinagogă erau aţintiţi asupra lui. Atunci a început să le spună: „Aceste cuvinte ale Scripturii pe care le-aţi auzit acum s-au împlinit astăzi” (cf. Lc 1,1-4;4,14-21 Evanghelia zilei). Aşadar, să-i cântăm Domnului un cântec nou: „cântaţi-i Domnului, toţi locuitorii pământului! Strălucirea şi măreţia sunt înaintea feţei sale, tăria şi frumuseţea sunt în lăcaşul său sfânt” (cf. Ps 95/96,1.6 Ant. la intrare). „Apropiaţi-vă de Domnul şi veţi fi luminaţi şi feţele voastre nu se vor ruşina” (cf. Ps 33/34,6 Ant. la Împărtăşanie). Aprofundăm în aceste consideraţii a doua parte a Evangheliei duminicale.

1. La şcoala lui Isus cu Evanghelia după sf. Luca

Anul acesta (C) este al treilea din ciclul liturgic trienal. Duminica şi în sărbătorile de poruncă suntem însoţiţi de Evanghelia după sfântul Luca. Pericopa acestei duminici  cuprinde două texte distincte, fiecare având un caracter introductiv la povestirile care urmează (Lc 1,1-4; 4,14-21). Primul text conţine începutul şi explică scopul cărţii:„Mai mulţi au încercat deja să alcătuiască o relatare a faptelor care s-au petrecut printre noi, aşa cum ni le-au transmis cei care, de la început, au fost martori oculari şi au devenit slujitori ai cuvântului. După ce m-am informat cu grijă asupra tuturor faptelor, chiar de la început, m-am hotărât şi eu, scumpul meu Teofil, să scriu pentru tine o expunere ordonată, ca să te convingi de trăinicia învăţăturii pe care ai primit-o (Lc 1,1-4). Luca este un adevărat scriitor. Înainte de a redacta Evanghelia, autorul cercetează ce au scris alţii înaintea lui. Desigur, Evanghelia este cuvântul Domnului nu pentru că textul este documentat istoric, ci pentru că este inspirat de Duhul Sfânt. Autorul textului vrea să-i facă destinatarului un omagiu care să-i servească pentru viaţă şi să-l ajute să-şi aprofundeze credinţa în Isus. Asta este valabil şi pentru noi. Astăzi suntem toţi la şcoala lui Isus ca ucenici.

2. Isus se întoarce în Galileea

În a doua parte a Evangheliei duminicale îl vedem pe Isus care revine în ţinutul său. După botezul în râul Iordan, «Isus, împins de puterea Duhului Sfânt, s-a întors în Galileea şi s-a dus vestea despre el în tot ţinutul dimprejur. Învăţa în sinagogile lor, slăvit fiind de toţi. Apoi a venit la Nazaret, unde fusese crescut, şi după obiceiul său, a intrat într-o zi de sâmbătă în sinagogă şi s-a ridicat să citească. I s-a dat cartea profetului Isaia. Deschizând cartea, a găsit locul unde era scris: „Duhul Domnului este asupra mea; el m-a sfinţit prin ungere ca să vestesc săracilor evanghelia, m-a trimis să vindec pe cei zdrobiţi cu inima, să propovăduiesc celor prinşi în război eliberarea şi celor orbi vederea, să dau celor asupriţi libertatea şi să vestesc anul de îndurare al Domnului”. Închizând cartea şi dând-o slujitorului, s-a aşezat, iar ochii tuturor din sinagogă erau aţintiţi asupra lui. Atunci a început să le spună: „Aceste cuvinte ale Scripturii pe care le-aţi auzit acum s-au împlinit astăzi”» (Lc 4,14-21).

3. Isus „a venit la Nazaret, unde fusese crescut”

Existenţa pământească a lui Isus a avut început la Nazaret (cf. Lc 1,26-38). Viaţa sa publică are la Nazaret începutul său oficial. Ca orice persoană împuternicită cu o misiune în societate, şi Isus simte nevoia să expună programul şi modul în care o va îndeplini. Face acest lucru în faţa consătenilor săi care de multă vreme voiau să-l vadă, căci faima lui ajunsese şi la Nazaret. Acum a venit şi toţi consătenii au posibilitatea să-l asculte personal. Isus nu se sustrage curiozităţii lor, dar, cum se va vedea mai târziu, riscă viaţa. Evanghelia zilei spune că „Isus, împins de puterea Duhului Sfânt, s-a întors în Galileea” şi că „s-a dus vestea despre el în tot ţinutul dimprejur. Învăţa în sinagogile lor, slăvit fiind de toţi. Apoi a venit la Nazaret, unde fusese crescut” (Lc 4,14-16a). Este pentru Isus o întoarcere acasă, în satul copilăriei, unde crescuse „în înţelepciune, vârstă şi har, înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor” (Lc 2,40.52). Multe lucruri s-au schimbat de atunci, deşi nu se poate preciza cu exactitate cât timp a trecut de când a lăsat Nazaretul. Cert e că Isus nu mai este cel de odinioară şi că nu se întoarce să reia meseria de dinainte. De la Marcu (cf. Mc 1,19) ştim că a lăsat Nazaretul şi ţinutul Galileii (cf. Mt 3,13) pentru a merge la Iordan unde Ioan predica şi boteza. Dar cât timp a trecut de atunci? Ar trebuie să ştim când a fost arestat Ioan. Evangheliştii Marcu şi Matei spun că se întoarce după arestarea lui Ioan. De la evanghelistul Ioan ştim că a fost o perioadă în care Ioan şi Isus activau în acelaşi timp în Iudeea şi că Isus atrăgea mai mulţi discipoli decât Ioan (cf. In 4,1). Din Evanghelia zilei ştim că Isus făcea deja să se vorbească despre el, căci „s-a dus vestea despre el în toată regiunea”, întrucât „învăţa în sinagogile lor” în drum spre Nazaret. Primirea lui Isus a fost peste tot plină de entuziasm, deoarece „era slăvit de toţi”. Este singurul loc din Evanghelie în care găsim această expresie. De obicei preamărirea este îndreptată către Dumnezeu. Aici este îndreptată şi spre Isus, cum se întâmplă în comunitatea creştină.

4. Isus vine „în puterea Duhului” primit la botez

Să observăm bine, cum se prezintă Isus în ţinutul în care a trăit? Evanghelistul precizează că „Isus s-a întors în Galileea împins de puterea Duhului Sfânt”. Isus însuşi va explica înţelesul acestei expresii care leagă povestirea noastră de cea a botezului (cf. Lc 3,22) şi de cea a ispitirilor în pustiu (cf. Lc 4,1). Oricum, Isus acţionează din proprie iniţiativă şi continuă să apară ca Fiul care lucrează mânat de Duhul Sfânt sau în puterea Duhului. Asta se întâmplă după ispitirile în pustiu. Comentează scriitorul bisericesc Origen: Este spus „în puterea”, întrucât îl călcase sub picioare pe diavol şi printr-o luptă îndârjită îl biruise pe ispititor”. Isus se dovedise deja ca fiind „cel mai puternic” şi îl zdrobise pe „cel puternic” şi va continua să o facă. Ne aşteptăm deja să-l vedem pe Isus acţionând „cu putere” în cele ce urmează, dacă ţinem privirea aţintită asupra lui. Isus are multe de spus.

5. Isus în sinagoga din Nazaret anunţă schimbarea petrecută în el

Aşadar, Isus s-a prezentat în Galileea cu puterea Duhului Sfânt (cf. Lc 4,14) care coborâse asupra lui la botezul în râul Iordan (cf. Lc 3,22). «A venit la Nazaret, unde fusese crescut, şi după obiceiul său, a intrat într-o zi de sâmbătă în sinagogă şi s-a ridicat să citească. I s-a dat cartea profetului Isaia. Deschizând cartea, a găsit locul unde era scris: „Duhul Domnului este asupra mea; el m-a sfinţit prin ungere ca să vestesc săracilor evanghelia, m-a trimis să vindec pe cei zdrobiţi cu inima, să propovăduiesc celor prinşi în război eliberarea şi celor orbi vederea, să dau celor asupriţi libertatea şi să vestesc anul de îndurare al Domnului”. Închizând cartea şi dând-o slujitorului, s-a aşezat, iar ochii tuturor din sinagogă erau aţintiţi asupra lui. Atunci a început să le spună: „Aceste cuvinte ale Scripturii pe care le-aţi auzit acum s-au împlinit astăzi”» (Lc 4.16-21). Povestirea episodului despre Isus în sinagoga din Nazaret are două părţi. În prima parte, propusă duminica aceasta, îl vedem pe Isus care se dezvăluie (cf. Lc 4,16-21), în a doua parte, propusă duminica următoare, este descrisă reacţia contrastantă a celor din Nazaret (cf. Lc 22-30). Acea zi începuse ca o sâmbătă oarecare. Isus, aşa cum obişnuia când era tâmplar, s-a dus la sinagogă. Cine ştie de câte ori, de când devenise „fiu al poruncii” (Bar-Mitzwah), se ridicase deja să citească un pasaj din cartea Legii? Dar în acea zi a făcut-o din proprie iniţiativă. S-a ridicat ca să citească, s-a dus la pupitru şi îndată i s-a dat cartea profetului Isaia. I-a fost dată, pentru că era lectura stabilită pentru acea zi sau pentru că Isus a cerut acea carte? Probabil pentru că o ceruse, întrucât nu exista încă stabilit nimic relativ la lectura din profeţi. În serviciul de la templu lectura din profeţi urma după rugăciune şi după lectura din cartea Legii. După lectura din Lege, Isus s-a ridicat şi i-a fost dată acea carte de care avea nevoie. S-a dus la pupitru şi stând în picioare, a deschis cartea, a căutat şi a ales pentru lectură câteva cuvinte din profetul Isaia.

6. Duhul Domnului este asupra mea

Isus s-a oprit la două pasaje (Is 61,1-2 şi 58,6) care îi serveau de minune ca să explice consătenilor schimbarea petrecută în el. Primul pasaj este în strânsă legătură cu cele petrecute la botez (cf. Lc 3,21b-22): „Duhul Domnului este asupra mea; el m-a sfinţit prin ungere ca să vestesc săracilor evanghelia” (Lc 4,18). Cu aceste cuvinte Isus se prezintă ca un profet trimis de Dumnezeu pentru o misiune precisă. El nu a primit ca preoţii şi regii din vechime, şi nici ca profetul Elizeu (cf. 1Rg 19,16) vreo ungere cu ulei sfinţit. Ca toţi ceilalţi profeţi, Isus a fost chemat şi sfinţit de Dumnezeu cu ajutorul Duhului care îl împuterniceşte pentru o misiune. Aceasta este conştiinţa pe care Isus a manifestat-o despre sine în acea zi în sinagoga din Nazaret. Aceasta este şi credinţa Bisericii încă de la începuturi. Din totdeauna Biserica proclamă ceea ce scrie sfântul Luca în cea de-a doua carte a sa despre Isus: „cum l-a uns Dumnezeu pe Isus din Nazaret cu Duhul Sfânt şi cu putere. Acesta a trecut făcând bine şi vindecându-i pe toţi cei care erau stăpâniţi de diavol, pentru că Dumnezeu era cu el” (Fap 10,38).

7. Programul misiunii lui Isus

Dar să privim la Isus. Abia a spus cine este şi imediat anunţă programul său de acţiune. Aşa cum procedase la respingerea ispitirilor în pustiu, şi acum Isus continuă să desprindă din Cuvântul lui Dumnezeu, ce are de făcut: „m-a uns să duc săracilor vestea cea bună; m-a trimis să proclam celor captivi eliberarea şi celor orbi recăpătarea vederii, să redau libertatea celor asupriţi; să vestesc un an de bunăvoinţă al Domnului” (Lc 4,18-19). Isus spune înaintea celor prezenţi că a venit să vestească săracilor Evanghelia, să poarte vestea bună a mântuirii… să proclame… să redea vederea… să predice”. Aici nu sunt doar cuvinte, aici se vesteşte că el va acţiona cu putere. Va face toate acestea în mod deschis în puterea Duhului Sfânt iar scopul întregii activităţi este mântuirea. De trei ori se vorbeşte despre „eliberare”. Ne întrebăm: „eliberarea”, de cine?, „eliberarea”, de ce? Ar fi reductiv să ne gândim că este vorba doar de o eliberare pur şi simplu omenească, căci intervenţia divină depăşeşte speranţa umană. Aşa cum profetul Isaia anunţă că Dumnezeu va transforma profund poporul la întoarcerea din exil (cf. Is 81,3), la fel Isus în acord cu lucrarea lui Dumnezeu, ştie că este trimis la cei săraci, la cei închişi, la cei asupriţi. Este vorba de toţi cei care nu sunt în stare singuri să-şi schimbe situaţia în mai bine, dar au nevoie ca alţii să le întindă o mână. Sunt „săracii” numiţi în ebraică „anawίm”. Aceştia nu sunt doar „săraci” dar şi „evlavioşi”. Sunt oameni care privesc la Dumnezeu ca la speranţa vieţii lor. Ei bine, aşteptarea lor a luat sfârşit. Isus nu a venit doar să predice, dar să vestească un an de bunăvoinţă a Domnului”, un an plăcut lui Dumnezeu, timp al prezenţei şi mântuirii sale. Profetul are în vedere anul jubiliar care comportă iertarea datoriilor,  reintegrarea în posesia pământului înstrăinat, eliberarea sclavilor (cf. Lev 25). Aici însă semnificaţia depăşeşte orice aşteptare. Prizonierii şi toţi cei asupriţi au nevoie de acea libertate şi salvare care le înlătură povara din rădăcină. Este vorba de izbăvirea de păcat, de iertarea păcatelor. Aşa au înţeles scriitorii bisericeşti din antichitatea creştină, care afirmă că toţi avem nevoie să fim eliberaţi de lanţurile păcatului şi că cei orbi în privinţa realităţilor lui Dumnezeu trebuie să fim luminaţi de cuvântul Evangheliei ( Origen, Teofilact, Eutimiu).

8. Acum este anul milostivirii

Apoi, închizând cartea, şi dând-o înapoi slujitorului, Isus s-a aşezat. Ochii tuturor din sinagogă erau aţintiţi spre el. A început apoi să le vorbească: „Astăzi s-a împlinit Scriptura aceasta pe care aţi ascultat-o cu urechile voastre” (cf. Lc 4,20-21). În predica sa, Isus nu dă explicaţii exegetice, nici nu zăboveşte în căutarea de aplicaţii morale, cum făceau predicatorii obişnuiţi în adunările de la sinagogă. Atrage doar atenţia asupra evenimentului care împlineşte cuvintele profetului: venirea sa. Nu ştim nici cât a durat predica lui Isus. Luca se limitează la o singură frază. Dar asta spune totul. „Astăzi se împlineşte…”. A început anul de milostivire. Este timpul mântuirii. Şi aşa cum cuvântul „acum” sau „καιρός” la profeţi, la fel cuvântul „an” nu poate fi limitat cronologic, pentru că durează. „Anul de bunăvoinţă a Domnului” este în curs şi durează cât timp putem spune „astăzi”. Cât trăim pe pământ, Dumnezeu ne oferă în Isus Cristos iertarea sa şi vrea să ne conducă la mântuirea deplină. Ne aşteaptă la masa împărăţiei sale iar sfânta şi dumnezeiasca Liturghie este o pregustare a ospăţului veşnic şi chezăşia vieţii viitoare.

9. Bucuria în Domnul este forţa noastră

Totuşi ceva trebuie făcut. O atitudine practică de adoptat este oferită de pagina din cartea lui Nehemia propusă în prima lectură liturgică (cf. Neh 8,2-4a.5-6.8-10). După ce s-a citit îndelung din cartea Legii, guvernatorul Nehemia, preotul şi scribul Esdra şi leviţii au zis întregului popor: „Ziua aceasta este sfântă pentru Domnul Dumnezeul vostru; nu jeliţi şi nu plângeţi!” – căci tot poporul plângea în timp ce asculta cuvintele legii. Ei le-au zis: „Mergeţi şi mâncaţi mâncăruri grase şi beţi vinuri dulci; trimiteţi porţii celor care nu şi-au pregătit nimic pentru că este sfântă ziua aceasta pentru Domnul nostru. Nu fiţi trişti, pentru că bucuria Domnului este forţa voastră!” Ascultarea cuvântului lui Dumnezeu mişcă inimile ascultătorilor şi trezeşte căinţă în fiecare. Îi face să vadă distanţa mare ce-i separă de voinţa lui Dumnezeu şi de semenii lor. Cuvântul lui Dumnezeu poate fi înţeles şi trăit doar de către aceia care acceptă bunăvoinţa Domnului faţă de ei. Spus altfel, este înţeles doar de către cine manifestă mai întâi o dorinţă, o aşteptare, o deschidere a inimii. Doar în aceste condiţii cuvântul proclamat de Isus răsună ca Evanghelie, ca „veste bună” ce aduce bucurie pentru toţi. Se trimit porţii de mâncare celor care nu şi-au pregătit nimic pentru că este sfântă ziua aceasta pentru Domnul nostru. Atunci discipolul începe să creadă că Isus Cristos are chipul celuilalt, de aproape sau de departe. Cristos are chipul săracului, al omului oropsit, nedreptăţit, marginalizat, flămând, gol, fără adăpost şi străin. Evanghelia luată în serios transformă societatea, cheamă la fraternitate, la atenţie, la dreptate şi solidaritate între oameni. Atunci anul de bunăvoinţă a Domnului se concretizează în fapte de dreptate şi milostivire faţă de semeni. Aceasta o cerem în rugăciunea adunării duminicale.

10. Rugăciunea Bisericii

Dumnezeule atotputernic şi veşnic, călăuzeşte viaţa noastră după voinţa ta, pentru ca, în numele Fiului tău preaiubit, să ne învrednicim a fi tot mai bogaţi în fapte bune.

(Radio Vatican – Anton Lucaci, material omiletic de vineri 25 ianuarie 2019)