BISERICĂ

Consideraţii omiletice la Duminica a II-a de peste an (C): Nunta din Cana

Nunta lui Dumnezeu cu oamenii. Isus este mirele care preschimbă apa în vinul iubirii. Cana vesteşte misterul patimii şi al dăruirii lui Isus în Euharistie.

Consideraţii omiletice la Duminica a 2-a D.P.A.

(Vatican News - 20 ianuarie 2019) E Ziua Domnului. Evanghelia acestei duminici este cea a nunţii din Cana Galileii. Este un episod simpatic, deoarece îl vedem pe Isus care săvârşeşte un miracol pentru a face posibilă o sărbătoare de nuntă. Pe de altă parte, este un episod programatic cu o semnificaţie profundă. Episodul este povestit doar de evanghelistul Ioan. «În localitatea Cana, din Galileea, era o nuntă la care fusese invitată şi mama lui Isus şi, probabil prin ea a fost invitat şi Isus cu ucenicii săi. În timpul banchetului, Maria îşi dă seama că s-a terminat vinul şi îi zice lui Isus: „Nu mai au vin”. Răspunsul lui Isus este mai degrabă surprinzător: „Ce vrei de la mine, femeie? Încă nu a venit ceasul meu”. Mama lui Isus zice slujitorilor: „Faceţi tot ce vă va spune”. Erau acolo şase vase de piatră, puse pentru curăţirea iudeilor, fiecare de circa o sută de litri. Isus le-a zis: „Umpleţi vasele cu apă”. Ei le-au umplut până sus. Atunci Isus le-a spus: „Scoateţi acum şi duceţi nunului”. Şi i-au dus. Nunul a gustat apa prefăcută în vin. El nu ştia de unde este vinul, slujitorii însă care scoseseră apa, ştiau. Nunul l-a chemat atunci pe mire şi i-a zis: „Orice om pune la masă mai întâi vinul cel bun şi numai după ce au băut bine, îl pune pe cel mai puţin bun. Dar tu ai ţinut vinul bun până acum”. Şi evanghelistul conclude: „Aceasta a fost prima minune pe care a săvârşit-o Isus; era la Cana, în Galileea; astfel şi-a arătat slava şi ucenicii lui au crezut în el”» (cf. In 2,1-11). Aprofundăm în aceste consideraţii lecturile liturgice pentru a trage hrană spirituală din Cuvântul Domnului.

1. Ce a voit să ne înveţe Isus luând parte la o nuntă?

Ne întrebăm, ce a voit să ne spună Isus luând parte la o sărbătoare de nuntă? Înainte de toate, Isus a onorat astfel nunta dintre un bărbat şi o femeie, amintind implicit că nunta este un lucru bun şi frumos, voit şi binecuvântat de creator. Însă, Isus a voit să ne înveţe şi un alt lucru. Odată cu venirea sa, se realizează în lume acea nuntă tainică dintre Dumnezeu şi omenire care fusese promisă prin profeţii de demult sub numele de „noul şi veşnicul legământ”. Dumnezeu vorbise de atâtea ori despre iubirea sa faţă de omenire cu imaginea iubirii nupţiale. La Cana, simbolul şi realitatea se întâlnesc. Nunta obişnuită dintre doi tineri este ocazia pentru a ne vorbi despre un alt mire şi despre o altă mireasă. Cum aşa? Înseamnă că pentru Isus nunta din Cana este un simplu pretext pentru a vorbi despre altceva, adică despre nunta spirituală? Desigur, nu, deoarece raportul este reciproc. Nunta a doi tineri, căsătoria dintre ei serveşte ca simbol pentru nunta spirituală dintre omenire şi Cristos. La rândul ei nunta spirituală dintre Cristos şi Biserică serveşte ca model pentru nunta ce are loc între doi tineri. În alte cuvinte, dacă vrem să descoperim cum ar trebui să fie, potrivit Bibliei, raporturile dintre bărbat şi femeie în căsătorie, trebuie să vedem cum sunt cele dintre Cristos şi Biserică. Cristos a iubit şi iubeşte Biserica şi s-a dat pe sine şi continuă să se dăruiască pentru ea într-o legătură de fidelitate de nezdruncinat (cf. Ef 5,25-33; 2Cor 11,2).

2. Cum trebuie să înţelegem expresia „Isus şi-a arătat slava”?

Ce a voit să spună evanghelistul care conclude spunând că „Isus şi-a arătat slava”? Fără a merge prea departe, ne putem gândi că prin acest fapt Isus şi-a arătat puterea de a face minuni şi că discipolii săi au crezut în el ca într-un taumaturg. Dar Evanghelia după Ioan trebuie citită la un nivel mai profund. Această Evanghelie este numită „Evanghelia spirituală”, deoarece exprimă înţelesul profund al minunilor. De fapt, evanghelistul nu le numeşte „minuni”, ci „semne”. Sunt semne care vor să arate ceva. Evanghelistul vorbeşte aici despre „slava” lui Isus. Despre ce este vorba? Astăzi prima lectură liturgică ne poate da o lumină făcându-ne să interpretăm acest episod ca un semn ce trimite la planul de alianţă sau legământ cu omenirea voit de Dumnezeu. La Cana nu este vorba doar de o minune săvârşită de Isus pentru a scoate din impas o pereche de miri, ci o minune ce arată intenţia lui Dumnezeu şi misiunea lui Isus. În acest episod adevăratul mire este Isus. De fapt, în capitolul ce urmează Ioan Botezătorul îl indică pe Isus ca fiind „mirele” când zice: „Cel care are mireasa este mirele. Prietenul mirelui, care stă şi ascultă, se bucură mult la glasul mirelui” (In 3,29).

3. Vinul de nuntă

Prima lectură liturgică vorbeşte despre planul lui Dumnezeu de a face legământ cu poporul său. Planul acesta foarte frumos a fost împiedecat mereu de comportamentul negativ al poporului. S-ar putea spune că legământul de nuntă a a fost pregătit deja în decursul istoriei, trebuia să se încheie, dar nu a putut fi celebrat pentru că mereu lipsea vinul. Care vin? Nu este vorba aici de vinul material, dar de acel vin care este cel mai important dintre toate: vinul iubirii. Doar când se dispune de acest vin al iubirii şi într-o cantitate abundentă, se poate celebra legământul de nuntă. Poporul biblic nu era pregătit pentru această nuntă. În Biblie, cetatea Ierusalim este prezentată adesea ca o mireasă părăsită, un ţinut devastat. În loc de legământul de nuntă se verifică o situaţie de ruptură cu Dumnezeu, o situaţie de exil provocat de infidelităţile repetate ale miresei. Totuşi Dumnezeu nu renunţă la planul iniţial şi prin profetul Isaia îi anunţă realizarea: „Vei fi ca o cunună strălucitoare în mâna Domnului şi ca o diademă împărătească în mâna Dumnezeului tău. De acum nu te vor mai numi „Cea părăsită” şi nu-ţi vor mai numi pământul tău „Ţară pustie”, ci te vor numi „Bucuria mea” şi pământul tău: „Mireasă fericită”, căci Domnul şi-a găsit bucuria în tine şi ţara ta se va cununa cu el”. Este clar că aici mirele este Dumnezeu însuşi. Profetul precizează acest lucru imediat: „După cum se uneşte în căsătorie tânărul cu fecioara, la fel cel ce te-a zidit se va uni cu tine, şi după cum mireasa este bucuria mirelui, la fel tu vei fi bucuria Dumnezeului tău” (cf. Is. 62,1-5 prima lectură). Acesta este planul măreţ al lui Dumnezeu.

4. Slava lui Isus: Isus este mirele

Isus poartă la îndeplinire legământul dintre Dumnezeu şi poporul său. În acest sens episodul din Cana este un eveniment programatic menit să arate care este adevărata slavă a lui Isus. Prin prezenţa şi iubirea sa generoasă Isus face posibilă nunta dintre Dumnezeu şi poporul său. La Cana discipolii, care aşteptă eliberarea lui Israel, pot înţelege că Isus este mirele, este Mesia care vine din partea lui Dumnezeu şi face cu putinţă nunta dintre Dumnezeu şi poporul ales. Acum se poate celebra această nuntă.

5. Rolul Mariei la realizarea acestei nunţi

În această nuntă Maria are un rol important. Cu atenţia ei maternă ea este cea dintâi care îşi dă seama de nevoile persoanelor şi intervine pe lângă Fiul său. Isus îi răspunde cu un ton ce pare nepoliticos, pentru că vrea el însuşi să ia iniţiativa. O face să înţeleagă că el nu mai este copilul de odinioară, dar Mesia desemnat de Tatăl ceresc să împlinească această misiune decisivă.

6. De unde vine vinul nou mai bun decât cel vechi?

La nunta din Cana nunul vorbeşte despre un vinul de pe urmă mai bun decât cel vechi. De unde vine acest vin? Evanghelistul spune că nunul nu ştia. La drept vorbind nimeni nu ştia atunci. Aveau să ştie doar în momentul pătimirii lui Isus. De fapt, acest vin bun vine din Euharistie, care îşi primeşte valoarea din patima şi jertfa lui Isus. La Ultima Cină Isus ia potirul cu vin şi spune: "Acest potir este noua alianţă în sângele meu, vărsat pentru voi” (Lc 22,20); "Acesta este potirul noului legământ în sângele meu. Faceţi aceasta ori de câte ori beţi în amintirea mea" (1Cor 11,25). Prin urmare evenimentul din Cana anunţă misterul patimii, învierii lui Isus şi apoi al coborârii Duhului Sfânt, împărţitorul darurilor în Biserică (cf 1Cor 12,4-11 lectura a doua).

7. Cana şi Euharistia

Cana vesteşte taina noului legământ întemeiat pe iubirea nemărginită pe care Isus o manifestă în patima sa până la vărsarea sângelui pentru noi. Euharistia pe care o primim ne co0nduce din nou la Cana, la atmosfera de nuntă spirituală. Să primim acest dar cu mare bucurie şi să recunoaştem că Euharistia are ca rezultat împărtăşirea darurilor Duhului Sfânt. Nu sunt daruri spectaculare de entuziasm excesiv. Există numeroase daruri, dar nu toate sunt extraordinare, şi totuşi preţioase pentru viaţa şi mersul Bisericii. Şi acestea sunt adevărate daruri ale Duhului Sfânt, care servesc la împlinirea noului legământ în viaţa noastră, deşi nu au aspect miraculos.

8. Cana şi darurile Duhului în Biserică

Nunta din Cana vesteşte misterul Rusaliilor. Fiecare creştin are o manifestare particulară a Duhului, are daruri ale Duhului care servesc pentru unirea lui Dumnezeu şi pentru binele fraţilor. „Fiecare primeşte darul de a-l arăta pe Duhul spre binele tuturor. Unuia Duhul îi dă darul de a comunica înţelepciunea, altuia acelaşi Duh îi dă harul de a împărtăşi cunoaşterea; unul primeşte de la acelaşi Duh tăria credinţei, altul de la acelaşi Duh primeşte puterea de a vindeca, altul are puterea de a face minuni; unul are darul profeţiei, altul ştie să recunoască ceea ce vine de la Duhul; unul primeşte darul de a spune tot felul de cuvinte pline de mister, altul primeşte darul de a le explica. Însă în toate acestea cel care lucrează este unul şi acelaşi Duh: el dă fiecăruia darurile sale deosebite, după cum vrea el” (cf.1Cor 12,4-11 lectura a doua).

9. Rugăciunea Bisericii

Dumnezeule atotputernic şi veşnic, care stăpâneşti toate câte sunt pe pământ şi în cer, ascultă cu bunătate rugăciunile poporului tău şi dăruieşte timpurilor noastre pacea ta.

(Radio Vatican – Anton Lucaci, material omiletic de vineri 18 ianuarie 2019)