BISERICĂ

Consideraţii omiletice la Duminica a III-a din Advent (C): Vă repet: bucuraţi-vă

Noi ce trebuie să facem? Bucuraţi-vă în Domnul! Bunăvoinţa voastră să fie cunoscută tuturor oamenilor. Domnul este aproape.

Consideraţii omiletice - Duminica a III-a din Advent

(Vatican News - 16 decembrie 2018) E Ziua Domnului. Duminica rămâne sărbătoarea săptămânală a Paştelui în orice timp a anului liturgic. Intensificând pregătirile la sărbătoarea anuală a Naşterii Domnului, nu pierdem din vedere celelalte etape în care Dumnezeu a revelat şi a înfăptuit tainele mântuirii noastre. De fapt, pe tot parcursul Adventului în comunităţile catolice se recită sau se cântă zilnic cu multă însufleţire cunoscuta rugăciune „Îngerul Domnului”. Prin care amintim întruparea, patima, moartea şi învierea Mântuitorului. Îl rugăm pe Dumnezeu să reverse harul său asupra sufletelor noastre pentru ca noi care am cunoscut prin vestirea îngerului întruparea lui Cristos Fiul său, „să fim duşi prin patima şi crucea lui la slava învierii”. Domnul care a venit în slăbiciunea firii omeneşti, vine tainic în viaţa Bisericii şi va veni cu slavă la sfârşitul timpului. Pruncul Isus născut la Betleem este Mântuitorul nostru şi va fi şi Judecătorul nostru. El aşteaptă de la noi o mărturie de credinţă şi de fidelitate faţă de mesajul şi exemplul vieţii sale potrivit angajamentelor pe care le-am asumat la primirea botezului. Liturghia duminicii a treia din Advent ne invită cu insistenţă la bucuria deplină a Evangheliei: „Bucuraţi-vă mereu în Domnul! Iarăşi vă spun: bucuraţi-vă! Domnul este aproape!” (Fil 4,4-5 Ant. la intrare). Spuneţi-le celor cu inima înfricoşată: „Fiţi tari, nu vă temeţi! Iată, Dumnezeul nostru va veni şi ne va mântui” (cf. Is 35,4 Ant. la Împărtăşanie). „Duhul Domnului este asupra mea; el m-a trimis să aduc săracilor vestea cea bună” (Is 61,1 versetul la Evanghelie). Cu toate aceste îndemnuri repetate de-a lungul istoriei, nu este uşor să ne bucurăm când auzim zilnic atâtea ştiri triste sau ne aflăm noi înşine în strâmtorări greu de suportat la nivel personal, familiar şi social. Totuşi, bucuria în Domnul este forţa noastră. Dumnezeu este credincios cuvântului său, de aceea fiecare dintre noi poate spune: „Iată, Dumnezeu este mântuitorul meu: voi fi plin de încredere şi nu mă voi teme de nimic, căci Domnul este tăria şi lauda mea, în el am aflat mântuirea”. El ne-a promis prin profetul de demult. „Cu bucurie veţi scoate apă din izvoarele mântuirii şi veţi spune atunci: lăudaţi pe Domnul şi chemaţi numele lui, vestiţi printre neamuri lucrările lui, nu uitaţi că mare este numele lui” (cf. Is 12,2-6 psalmul responsorial). Euharistia este izvor nesecat de iubire divină. Aşadar, să scoatem apă cu bucurie din izvorul mântuirii luând parte la sfânta şi dumnezeiasca Liturghie. Înainte de a aprofunda lecturile liturgice, să ne oprim puţin la experienţa bucuriei creştine în viaţa prezentă. Ea poate fi comparată cu bucuria Adventului liturgic.

1. Bucuria creştină este ca sâmbăta comunităţii

Scriitorul şi poetul italian Giacomo Leopardi (1798 - 1837) are o poezie numită „Il sabato del villaggio – Sâmbăta satului”. În ea poetul reuşeşte să redea forma bucuriei pe care o trăim în viaţa prezentă. Toţi constată din propria experienţă. că singura bucurie posibilă şi adevărată este bucuria aşteptării, întocmai ca bucuria sâmbetei. Aceasta este o zi plină de speranţă şi de bucurie; plină de bucurie pentru că plină de speranţă. Aşteptarea sărbătorii este mai plăcută şi mai confortantă decât sărbătoarea însăşi. În viaţa prezentă, posesia binelui nu face decât să genereze deziluzie şi insatisfacţie, pentru că orice bine limitat se dovedeşte inferior aşteptării. Numai aşteptarea poate da naştere unei bucurii autentice. Aşa este bucuria creştină în această lume. Este, într-un fel, bucuria sâmbetei ce precede Duminica fără apus care este viaţa veşnică. Este bucuria Adventului în înţelesul liturgic al cuvântului. Apostolul Paul cere creştinilor să fie „plini de bucurie în speranţă” (cf. Rom 12,12). Asta nu înseamnă doar că trebuie „să spere că se vor bucura” într-o zi (după moarte), dar că trebuie „să fie plini de bucurie în speranţă”, plini de bucurie deja acum, pentru simplul fapt că au o speranţă vie. Dumnezeu ne-a chemat la o nădejde vie prin învierea lui Cristos. Dar este oare îndeajuns să avem speranţă? Nu! E nevoie de o altă virtute teologală. E nevoie de dragoste, căci simţim nevoia de a fi iubiţi şi de a iubi. Orice fiinţă, afirmă sf. Augustin, tinde, ca printr-o forţă de gravitaţie care este iubirea, spre „locul său”, adică spre punctul în care ştie că va găsi răgazul, odihna, pacea şi propria fericire. Bucuria se naşte tocmai din tinderea spre acel loc care pentru noi făpturi raţionale este Dumnezeu. De aceea, noi nu avem linişte în suflet până ce nu ne odihnim în el (cf. Sf. Augustin, Confesiuni I, 1 şi XIII, 9). Iubirea în toate expresiile ei genuine generează bucurie. Numai cine este iubit şi cine iubeşte ştie cu adevărat ce este bucuria. Iată pentru ce Scriptura spune că bucuria este rod al Duhului Sfânt (cf. Gal 5,22) şi că împărăţia lui Dumnezeu este „bucurie în Duhul Sfânt” (cf. Rom 14,17). Duhul Sfânt este iubirea personificată şi unde ajunge, face să se nască iubirea. În pagina evanghelică de azi, se spune că Ioan Botezătorul cu multe alte îndemnuri propovăduia poporului vestea cea bună: „Eu vă botez cu apă, dar vine unul mai mare decât mine, căruia eu nu sunt vrednic să-i dezleg cureaua încălţămintei; el vă va boteza cu Duh Sfânt şi cu foc” (Lc 3,16; cf. Lc 3,10-18). Să-l invocăm pe Duhul Sfânt, ca lumină şi foc, pentru ca să purifice inimile noastre de orice compromis cu păcatul. La acest punct, să ne gândim la cei pentru care „bucuria” este un cuvânt necunoscut, şi desigur nu din vina lor. Să ne gândim la cei ce suferă de depresie din cauza grijilor şi necazurilor, cazuri tot mai frecvente în societatea noastră. Lecturile liturgice invită să nu cedăm tristeţii şi descurajării. Antidepresivul cel mai eficient, este speranţa despre care am vorbit. Apostolul Paul îndeamnă: „Bunăvoinţa voastră să fie cunoscută tuturor oamenilor”, bineînţeles, mai cu seamă celor care au nevoie de o mână de ajutor, de o mână caldă. Bunăvoinţa, amabilitatea este indispensabilă mai ales pentru cine vrea să-i ajute pe alţii să-l descopere pe Cristos.

2. Profetul îndeamnă la bucurie

Profetul Sofonia se adresează unui popor care trăia în infidelitate faţă de legea lui Dumnezeu, în timp ce străinii ameninţau să invadeze ţara. Profetul prezintă situaţia deplorabilă în care se afla cetatea Ierusalimului: „Conducătorii ei sunt în mijlocul său ca nişte lei care rag, judecătorii ei, ca nişte lupi de seară care nu lasă nimic pe dimineaţă. Profeţii săi sunt nişte vagabonzi, oameni ai înşelăciunii; preoţii ei profanează ceea ce este sfânt şi violează legea” (Sof 3,4-5). În această situaţie critică profetul întrevede un viitor de pace şi îmbărbătează poporul. În ciuda nelegiuirilor, Dumnezeu nu părăseşte poporul său. De două ori profetul îl asigură: „Dumnezeu este în mijlocul tău”. Dumnezeu are mereu iniţiativa şi anunţă un timp de redresare a societăţii. Profetul îndeamnă la bucurie din toată inima pentru că Domnul vine ca mântuitor şi reînnoieşte poporul cu iubirea sa: „Bucură-te, fiica Sionului, tresaltă de veselie, Israele! Veseleşte-te şi bucură-te din toată inima, fiica Ierusalimului! Căci Domnul a şters sentinţa rostită împotriva ta şi a îndepărtat pe duşmanii tăi. Domnul, împăratul lui Israel, este în mijlocul tău; tu nu te vei mai teme de nici o nenorocire”. În ziua aceea se va zice Ierusalimului: „Nu te teme, Sioane, nu-ţi pierde curajul. Domnul Dumnezeul tău este în mijlocul tău ca un eliberator puternic. El îşi va găsi în tine bucuria şi veselia, cu dragoste reînnoită; va tresări şi va cânta de bucurie pentru tine, ca în zilele de sărbătoare” (cf. Sof 3,14-18a prima lectură).

3. Apostolul îndeamnă: Bucuraţi-vă mereu în Domnul!

Cu mai bine de şase secole mai târziu şi într-un context diferit apostolul Paul îndeamnă la bucurie comunitatea din oraşul Filipi. Aceasta este prima comunitate creştină de pe continentul european. Suntem invitaţi de Apostol să fim bucuroşi în Domnul, pentru că este mereu aproape de noi. Mai mult, cere să manifestăm deschis bucuria Evangheliei chiar în strâmtorările vieţii: „Bucuraţi-vă mereu în Domnul, şi iarăşi vă spun: bucuraţi-vă. Bunăvoinţa voastră să fie cunoscută tuturor oamenilor. Domnul este aproape. Nu vă lăsaţi tulburaţi de nici o grijă, dar în orice împrejurare arătaţi lui Dumnezeu trebuinţele voastre prin rugăciuni, prin cereri şi aduceri de mulţumiri. Şi pacea lui Dumnezeu, care întrece orice închipuire, va păzi inimile şi cugetele voastre în Isus Cristos” (Fil 4,4-7 lectura a doua).

4. Evanghelia îndeamnă la bucuria convertirii

La rândul său, evanghelistul Luca îl prezintă pe Ioan Botezătorul care predică în pustiu şi invită lumea la convertire: „Pregătiţi calea Domnului, faceţi drepte cărările lui… şi orice făptură va vedea mântuirea lui Dumnezeu” (cf. Lc 3,4-6). Ioan Botezătorul care a pregătit mulţimile să-l primească pe Cristos, cerea dovada unei adevărate convertiri prin fapte de dreptate şi de iubire faţă de semeni. Mulţimile care veneau să se boteze îl întrebau pe Ioan: „Ce trebuie să facem?” Răspunsul lui Ioan se referă mai întâi la fapte foarte concrete ce-i privesc pe toţi: „Cine are două haine să împartă cu cel care nu are şi cine are provizii de alimente să facă la fel”. Apoi cere ca fiecare să-şi facă datoria în mod cinstit. Când au venit şi unii vameşi să se boteze, şi l-au întrebat: „Învăţătorule, noi ce trebuie să facem?” El le-a răspuns: „Să nu cereţi nimic mai mult peste ceea ce v-a fost poruncit să luaţi”. La rândul lor, ostaşii îl întrebau şi ei: „Dar noi ce trebuie să facem?” Şi le-a zis: „Să nu asupriţi pe nimeni, nici să nu învinuiţi pe cineva pe nedrept, şi să fiţi mulţumiţi cu solda voastră”. Deoarece poporul era în aşteptare şi toţi se întrebau în inimile lor cu privire la Ioan, dacă nu cumva el este Cristos, drept răspuns Ioan a zis tuturor: „Eu vă botez cu apă, dar vine unul mai mare decât mine, căruia eu nu sunt vrednic să-i dezleg cureaua încălţămintei; el vă va boteza cu Duh Sfânt şi cu foc. El are lopata în mână şi va curăţi aria; el va aduna grâul în hambarul său, iar pleava o va arde în focul care nu se stinge”. Şi cu multe alte îndemnuri, Ioan propovăduia poporului vestea cea bună (Lc 3,10-18 Evanghelia zilei).

5. Adevărata bucurie şi motivele ei

Am încercat deja să arătat că bucuria creştină este ca bucuria de sâmbătă în aşteptarea Duminicii. Desigur, bucuria nu se confundă cu starea de euforie sau cu evadarea din realitate. Se constată că de cele mai multe ori distracţiile frenetice şi zgomotoase pot năuci. Acestea, mai degrabă tulbură iar la sfârşit lasă senzaţia unui gol lăuntric. Bucuria despre care vorbeşte Biblia este altceva. Ea se naşte în inimă şi umple inima cu pace; dă siguranţă şi linişte chiar în necazuri. Devine forţa noastră. Motivele bucuriei provin din faptul că „Domnul a revocat condamnarea ta, l-a îndepărtat pe duşmanul tău” (cf. Sof 3,14-18). Dumnezeu, după ce l-a avertizat, îl iartă pe cel ce se recunoaşte păcătos şi se căieşte. Avem asigurarea dată de profet: „Domnul a şters sentinţa rostită împotriva ta”. Acesta este primul motiv al bucuriei. Al doilea este faptul că „Domnul este aproape”, este cu noi: „Mare este în mijlocul tău Sfântul lui Israel” (Is 12,6). Dumnezeu este aproape de noi ca prieten, ca Tată. Orice s-ar întâmpla, suntem în mâini bune, sub privirea lui. În orice parte am cădea, în faţă sau în spate, la dreapta sau la stânga, ajungem în mâinile Tatălui. Bucuria în Domnul se alimentează cu ajutorul rugăciunii. Îndeamnă apostolul Paul: „Nu vă îngrijoraţi pentru nimic şi, în orice împrejurare cereţi cu insistenţă prin rugăciune, cu mulţumire; faceţi cunoscute cererile voastre lui Dumnezeu! Iar pacea lui Dumnezeu, care întrece orice închipuire, va păzi inimile şi gândurile voastre, în Cristos Isus” (cf. Fil 4,6-7).

6. Persoane şi funcţii

Ce trebuie să facem? Celor care ocupau funcţii publice în societate precum agenţii fiscali şi cei împuterniciţi cu păstrarea ordinii publice Ioan Botezătorul le dă răspunsuri corespunzătoare. Angajaţilor la taxe şi impozite le cere să nu fie corupţi, ci să-şi facă în mod corect datoria respectându-i pe alţii: „Nu pretindeţi mai mult decât ceea ce a fost fixat pentru voi!” (Lc 3,13). La fel şi soldaţilor le cere să fie corecţi şi să-i respecte pe oameni: „Nu maltrataţi şi nu acuzaţi pe nimeni pe nedrept şi fiţi mulţumiţi cu solda voastră!” (Lc 3,14). Avem aici disciplina morală minimă ce poate fi cerută în mod rezonabil de la cei care au îmbrăţişat de curând şi de bună voie o religie. De aici provine bucuria datoriei împlinite. Această învăţătură este mereu actuală. Fiecare are un rol de îndeplinit în societate: lucrător agricol, muncitor, funcţionar, negustor, învăţător, jurnalist, medic, militar. Aceste roluri ocupă o parte importantă a vieţii creştinilor. Se întâmplă că suntem creştini doar ca simple persoane, în viaţa particulară, dar uităm că suntem creştini când ne aflăm în funcţie, în desfăşurarea unui rol pentru binele comun. Acolo, poate ne facem datoria ca simpli funcţionari care au lăsat acasă haina de la botez. Pentru că suntem creştini, trebuie să fim mai atenţi la semenii noştri atât în viaţa particulară cât şi atunci când îndeplinim o funcţie publică. Creştinismul nu este o activitate doar pentru timpul liber.

7. Cântarea psalmistului

Răspunzând la îndemnul profetului, să scoatem apă cu bucurie din izvoarele mântuirii. „Iată, Dumnezeu este mântuitorul meu: voi fi plin de încredere şi nu mă voi teme de nimic, căci Domnul este tăria şi lauda mea, în el am aflat mântuirea. Cu bucurie veţi scoate apă din izvoarele mântuirii şi veţi spune atunci: lăudaţi pe Domnul şi chemaţi numele lui, vestiţi printre neamuri lucrările lui, nu uitaţi că mare este numele lui. Cântaţi Domnului, căci a făcut lucruri minunate; să ştie aceasta tot pământul. Strigaţi de bucurie şi veselie, locuitori ai Sionului, căci Cel Sfânt al lui Israel mare este în mijlocul vostru” (Is 12,2-3.4bcd. 5-6 psalmul responsorial).

8. Rugăciunea Bisericii

Priveşte, Dumnezeul nostru, la poporul tău, care aşteaptă cu credinţă sărbătoarea Naşterii lui Cristos. Dă-ne, te rugăm, harul, ca, ajungând la marea bucurie a mântuirii noastre, să o celebrăm solemn, cu reînnoită înflăcărare.

(Radio Vatican – Anton Lucaci, material omiletic de vineri 14 decembrie 2018)