ROMANIA-VOTE-LGBT-MARRIAGE ROMANIA-VOTE-LGBT-MARRIAGE 

Absența la vot nu justifică anomaliile sociale: mons. Petru Gherghel după referendum

Absenteismul de la recentul referendum despre familie ”nu înseamnă că majoritatea românilor sunt dispuşi la compromisuri şi să accepte dezordinile morale în societate sau a egalizării sau echivalării relaţiei homosexuale cu căsătoria”: afirmă episcopul diecezei de Iași, mons. Petru Gherghel într-o reflecție publicată pe site-ul ercis.ro.

Cetatea Vaticanului – A. Dancă
17 octombrie 2018 – Vatican News. La câteva zile după referendumul despre familie, episcopul diecezei romano-catolice de Iași, mons. Petru Gherghel, a împărtășit creștinilor și oamenilor de bunăvoință câteva ”gânduri” pe care păstorul de suflete le consideră necesare în perioada imediat următoare consultării populare din 6-7 octombrie 2018. După cum se știe, 92 la sută dintre cei 3,8 milioane de participanți la referendumul privind definirea familiei ca uniune dintre un bărbat și o femeie au votat PENTRU. Rezultatul nu a fost validat datorită participării reduse, la urne prezentându-se 21% din alegători, sub pragul de 30% stabilit prin lege.

”Din păcate”, notează episcopul Gherghel, ”deja se văd efectele negative ale neparticipării la vot. Ne pare rău că mulți dintre bunii noștri credincioși nu au reușit să înțeleagă miza acestui referendum, fiind bulversați cu tot felul de argumente, care s-au dovedit deja false, pentru a nu participa la vot”. Cu toate acestea, mai spune episcopul diecezei moldave, ”absenteismul masiv nu înseamnă că majoritatea românilor sunt dispuşi la compromisuri şi să accepte dezordinile morale în societate sau a egalizării sau echivalării relaţiei homosexuale cu căsătoria”.

Episcopul mulțumește celor care, înfruntând valul de critici, au votat din dorința de a susține ”familia și căsătoria așa cum le-a voit Dumnezeu”, dând ”o lecție de asumare a identității creștine și de responsabilitate cetățenească”. ”Fiecare”, mai spune episcopul Gherghel, ”trebuie să facem tot posibilul pentru a menţine cadrul firesc al căsătoriei şi familiei, locul în care să poată veni pe lume creştinii şi cetăţenii ţării noastre, de azi şi de mâine. Aşa cum spunea şi papa Francisc, noi, creştinii, nu ne putem croi un Dumnezeu după propria noastră măsură, potrivit propriei noastre comodităţi, ascultând de reguli care nu au nicio legătură cu Dumnezeu”.

În același timp, încheie mons. Gherghel, ”un creştin trebuie să răspândească iubirea lui Dumnezeu, care este gratuită şi este capabilă de a da viaţă, iar aceasta trebuie făcută cu acea atitudine de primire şi de milostivire faţă de toţi, chiar şi faţă de persoanele care au alte orientări sexuale. Dar asta nu înseamnă că nu trebuie să luptăm împotriva păcatului din viaţa noastră şi a anomaliilor pe care alţii vor să le impună în societate. În acest sens, voi, părinţii, aveţi o mare responsabilitate, alături de Biserică, să vă educaţi cât mai bine pruncii şi să verificaţi ceea ce li se propune la şcoală, pentru ca aceştia să crească într-un climat fericit şi armonios”.

Vă oferim mai jos, în format integral, reflecția mai mult decât binevenită a episcopului de Iași, mons. Petru Gherghel, intitulată ”Gânduri ale păstorului diecezei, după referendumul pentru familie”

«Dragi prieteni, dragi creştini, dragi oameni de bunăvoinţă,

A trecut deja o săptămână de la Referendumul pentru sprijinul familiei. Acesta nu a fost validat. Din păcate, deja se văd efectele negative ale neparticipării la vot. Ne pare rău că mulţi dintre bunii noştri credincioşi nu au reuşit să înţeleagă miza acestui referendum, fiind bulversaţi cu tot felul de argumente, care s-au dovedit deja false, pentru a nu participa la vot. Absenteismul masiv nu înseamnă că majoritatea românilor sunt dispuşi la compromisuri şi să accepte dezordinile morale în societate sau a egalizării sau echivalării relaţiei homosexuale cu căsătoria.

Mulţi au scos în evidenţă că păstorii Bisericii nu se implică mai mult în viaţa socială şi că nu condamnă abuzurile din societate. Slujitorii Bisericii sunt cu adevărat implicaţi în viaţa societăţii. S-au implicat şi se vor implica în diferite moduri specifice lor, în special prin sacramente, predică şi prin rugăciune, dar şi prin centrele sociale pe care Biserica le are în îngrijire. Dar să nu uităm că prima datorie a slujitorilor Bisericii, prima misiune pe care trebuie să o împlinească este aceea de a vesti iubirea lui Dumnezeu pentru fiecare, de a predica evanghelia iubirii şi a vieţii, iar familia este printre priorităţi.

Ştim că mulţi dintre dumneavoastră nu aţi participat la acest referendum din cauza "zvonurilor", "bănuielilor", "dedesubturilor" sau a unor "temeri" care au fost sporite de către cei care nu au dorit ca acest referendum să treacă. Mulţi au căzut în capcana dezinformării, fiind chiar folosiţi pentru a transmite informaţii eronate. Domnul să le dăruiască acestora linişte sufletească şi gânduri mai bune! Mulţi afirmă că nu au participat din cauza unei anumite clase politice sau poate a unor păstori care i-au dezamăgit, aversiunea acestor creştini faţă de aceştia fiind în acest caz mai mare decât iubirea faţă de Biserică şi faţă de familie.

Vă mulţumim vouă, creştinilor şi cetăţenilor români care aţi votat, aţi susţinut şi susţineţi familia şi căsătoria aşa cum le-a voit Dumnezeu, şi v-aţi asumat chiar criticile multora. Sunteţi o cinste pentru Biserica noastră! De fapt, noi ştim că lumea îi urăşte pe creştini, mai ales atunci când iau în serios vocaţia lor de creştini. Dar, în ciuda atâtor atacuri, aţi dat o lecţie de asumare a identităţii creştine şi de responsabilitate cetăţenească.

Fiecare trebuie să facem tot posibilul pentru a menţine cadrul firesc al căsătoriei şi familiei, locul în care să poată veni pe lume creştinii şi cetăţenii ţării noastre, de azi şi de mâine. Aşa cum spunea şi papa Francisc, noi, creştinii, nu ne putem croi un Dumnezeu după propria noastră măsură, potrivit propriei noastre comodităţi, ascultând de reguli care nu au nicio legătură cu Dumnezeu. Un creştin trebuie să răspândească iubirea lui Dumnezeu, care este gratuită şi este capabilă de a da viaţă, iar aceasta trebuie făcută cu acea atitudine de primire şi de milostivire faţă de toţi, chiar şi faţă de persoanele care au alte orientări sexuale. Dar asta nu înseamnă că nu trebuie să luptăm împotriva păcatului din viaţa noastră şi a anomaliilor pe care alţii vor să le impună în societate. În acest sens, voi, părinţii, aveţi o mare responsabilitate, alături de Biserică, să vă educaţi cât mai bine pruncii şi să verificaţi ceea ce li se propune la şcoală, pentru ca aceştia să crească într-un climat fericit şi armonios.

Biserica nu este formată doar din episcopi şi preoţi, ci şi din fiecare credincios, care este chemat să ducă mesajul creştin acolo unde se află: în familie, la locul de muncă, dar chiar şi în spaţiul politic. Biserica este fiecare persoană cu drept de vot şi participă la viaţa cetăţii. Prin credincioşii laici, Biserica este prezentă în societate. Politicienii, mai ales cei care sunt creştini, trebuie să-şi spună cuvântul şi să sprijine adevăratele valori.

Vă reamintim tuturor că păstorii rămân alături de dumneavoastră, fie că aţi participat la vot sau nu. Ei rămân alături de familie şi vor susţine mereu familia autentică, aşa cum a fost rânduită de Dumnezeu. Apelaţi la păstorii dumneavoastră, cereţi-le sfatul şi sprijinul. Şi noi, păstorii, aşteptăm de la dumneavoastră să vă împliniţi cât mai bine menirea de membri activi ai Bisericii şi ai societăţii.

Domnul vieţii şi al familiei să ne ajute pe toţi ca să înţelegem şi să ne împlinim fiecare rolul pe care îl avem în Biserică şi în societate, iar sfânta familie din Nazaret să fie un exemplu de ascultare faţă de voinţa lui Dumnezeu!»

17 octombrie 2018, 10:34