”Dezordinea omului și ordinea lui Dumnezeu”: Consiliul Ecumenic al Bisericilor împlinește 70 de ani
Cetatea Vaticanului – A. Dancă
23 august 2018 – Vatican News. ”Începutul unui lung drum” este titlul unui articol publicat de cotidianul Sf. Scaun «L’Osservatore Romano» în ediția de joi (23 august 2018) cu ocazia împlinirii a 70 de ani de la înființarea, pe 22 august 1948, la Amsterdam, a Consiliului Ecumenic al Bisericilor. ”Dezordinea omului și ordinea lui Dumnezeu” era tema adunării fondatoare din orașul olandez, amintește semnatarul articolului, Riccardo Burigana. Ceremonia publică de acum 70 de ani a fost prezidată de primatul Comuniunii Anglicane, rev. Geoffrey Francis Fisher, arhiepiscop de Canterbury, în prezența a peste trei mii de creștini. Printre aceștia se aflau și 450 de delegați din 147 de confesiuni creștine care au răspuns la invitația de a înființa un spațiu în care să se roage și să reflecteze despre unitatea vizibilă a creștinilor. Obiectivul era de a căuta căi adecvate pentru a construi împreună această astfel încât să se depășească scandalul dezbinărilor și să devină mai credibilă misiunea de a-l vesti omenirii pe Dumnezeu unul și întreit.
De altfel, adunarea de la Amsterdam reprezenta momentul final al unui demers îndelungat, cu întâlniri și proiecte împărtășite de creștini din diferite tradiții, rezultat al unei noi conștiințe ecumenice care urmărea să abordeze dintr-o nouă perspectivă chestiunea dezbinării dintre cei care cred în Cristos. Se căuta, mai presus de toate, depășirea acelor poziții care ”împiedicau nu doar împărtășirea în mărturie, dar, mai simplu, dialogul dintre creștini, cel puțin la nivel oficial”. O etapă decisivă a acestor eforturi o reprezintă Conferința misionară internațională de la Edinburgh, în 1910, la care s-a înaintat propunerea înființării unei adunări ecumenice a Bisericilor pentru a exprima cu o singură voce prioritatea creștină pentru pace. Un alt moment semnificativ în această privință a avut loc la Utrecht în 1938, când a fost aprobată propunerea unui ”Consiliu al Bisericilor” care nu urmărea să aibă o funcție magisterială, ci să promoveze o formă de comuniune în numele unei autorități spirituale înrădăcinată în împărtășirea Crezului trinitar și alimentată din patrimoniul biblic. O contribuție unanim recunoscută în acești ani a fost adusă de pastorul reformat olandez Willem Adolph Visser ‘t Hooft, care a fost primul secretar general al Consiliului Ecumenic al Bisericilor, ales la adunarea de la Amsterdam de acum 70 de ani și reconfirmat până în 1966.
Participarea ortodoxă la lucrările Consiliului a fost condiționată de ”ostilitatea imperiului sovietic față de mișcarea ecumenică”, amintește autorul articolului, astfel că în urma situației geopolitice din Europa de Est ”prezența ortodoxă era circumscrisă și a rămas la fel cel puțin până la cea de-a treia adunare generală”, desfășurată la New Delhi în 1961.
La Amsterdam era absentă pe 22 august 1948 și Biserica catolică, în pofida tentativelor pornite din diferite direcții pentru a avea dacă nu o prezență oficială cel puțin o colaborare concretă la itinerarul de înființare a Consiliului. Cu toate acestea, nu au lipsit contribuții în nume personal din partea catolicilor care au susținut necesitatea unei participări active a Bisericii la drumul ecumenic pentru a se desprinde de ideea că ”teologia întoarcerii” ar fi unica formă de soluționare a dezbinărilor. Colaborarea oficială a Bisericii catolice cu Consiliul Ecumenic al Bisericilor a început la Conciliul Vatican II prin trimiterea unei delegații la adunarea de la New Delhi și, mai ales, prin înființarea în 1966 a unui grup de lucru care avea sarcina de a alege și a dezvolta temele de dialog teologic și domeniile de angajare ecumenică. Succesiv, pe 10 iunie 1969, la prima vizită a unui papă la Consiliul Ecumenic al Bisericilor, Paul al VI-lea spunea la Geneva că, deși privește la această organizație ”cu mare respect și profundă afecțiune”, chestiunea intrării Bisericii catolice nu era ”matură până la punctul că se poate sau trebuie să i se dea un răspuns afirmativ”.
Între timp, odată cu declarația ”Biserica, Bisericile și Consiliul Ecumenic al Bisericilor”, adoptată la Toronto în 1950, Consiliul Ecumenic al Bisericilor a definit mai clar natura și limitele propriei angajări la cauza unității, angajare motivată de un spirit de slujire și ascultare a Bisericilor, depășind astfel nedeterminarea adunării de la Amsterdam.
”Biblic vorbind”, spunea la Geneva papa Francisc în 21 iunie a.c. la întâlnirea ecumenică de la sediul Consiliului, cei 70 de ani de la înființare ”evocă o perioadă de timp împlinită, semn al binecuvântării divine”. După atâtea decenii de eforturi ecumenice, a adăugat pontiful, ”să cerem de la Duhul Sfânt să revigoreze pașii noștri”, ținând cont că acest Consiliu a luat viață ca instrument al unei mișcări ”care a început dintr-un puternic apel la misiune”.
