Dialogului dintre Sfântul Scaun şi Republica Populară Chineză: importanţa pașilor mici

Anca Mărtinaş - Cetatea Vaticanului

Continuăm seria tabletelor radiofonice, de aprofundare a chestiunii dialogului dintre Sfântul Scaun şi Republica Populară Chineză, propuse de colegii noştri Sergio Centofanti și părintele Bernd Hagenkord SJ.

După abordarea semnalelor care indică apropierea de  un pas important în privinţa dialogului dintre Sfântul Scaun şi Republica Populară Chineză,  deși – după cum se precizează într-un comunicat al Sălii de Presă a Sfântului Scaun , din 29 martie –  un acord între China și Sfântul Scaun nu pare să fie iminent, tableta zilei se opreşte asupra necesităţii dialogului, încercând să răspundă la întrebarea "De ce este nevoie de acest dialog?"

«Dialogul este o dimensiune constitutivă în viața Bisericii. Acesta ocupă un loc primar în modul său de a acționa, atât în ​​interiorul Bisericii cât și în relația sa cu lumea. Dialog înseamnă să intri în contact cu societatea, cu alte religii şi culturi ,

Conciliul Vatican II a solicitat ca dialogul să fie adoptat ca stil de acțiune pastorală, nu numai printre membrii Bisericii, ci și față de cei care nu sunt creştini, faţă de autoritățile civile și oameni de bună voinţă. După cum se citeşte  în Constituţia pastorală privind Biserica în lumea contemporană , Gaudium et spes, "… toţi oamenii, credincioşi şi necredincioşi, trebuie să ia parte la construirea corespunzătoare a acestei lumi, în care trăiesc laolaltă: acest lucru, cu siguranţă, nu se poate împlini fără un dialog deschis şi prudent" (Gaudium et spes, 21)

De asemenea, în enciclica "Ecclesiam Suam",  Papa Paul al VI-lea a evidenţiat că Biserica trebuie să ajungă la dialog cu lumea în care trăiește, explicând că "Biserica Catolică trebuie să fie pregătită să sprijine dialogul cu toți oamenii cu bunăvoință, în interiorul și în afara sferei sale" (nr. 97).

Dialogul între oameni, instituții, comunități umane, permite cunoașterea reciprocă, care, cu timpul, poate deveni chiar prietenie. În orice caz, dialogul se alimentează mai ales prin încredere. Încrederea reciprocă este rodul a numeroși pași mici, a numeroase gesturi și întâlniri care au loc în mod concret, adesea fără pretenţii, și cu mare discreție.

De asemenea, la actualul climat de dialog dintre Sfântul Scaun și China s-a ajuns datorită paşilor mici, făcuţi de recenţii pontifi, fiecare dintre ei deschizând un drum şi adăugând o cărămidă la noul edificiu, inspirând  gânduri și acțiuni de speranță .

Avem ca exemplu echilibrul acţiunilor papei Paul al VI-lea şi indicațiile clare ale papei Benedict al XVI-lea şi ale sfântului Ioan Paul al II-lea cu privire la un dialog în măsură să prevadă parcursul viitorului. De asemenea, indicaţiile şi acţiunile papei Francisc imprimă procesului de dialog dintre Sfântul Scaun şi Republica Populară Chineză un ritm accelerat.

Desigur, atitudinea Bisericii în favoarea dialogului nu reprezintă o metodă şi un scop în sine şi nici căutarea unui compromis cu orice preţ, după cum nu reprezintă nici acel tip de atitudine defetistă, caracteristică acelora dispuşi să "vândă la preţ redus propriile principii"  în schimbul unui facil succes politic sau diplomatic, uitând în acest fel parcursul plin de suferinţă al comunităţii catolice.  Pentru Biserică, dialogul trebuie să fie întotdeauna animat de căutarea adevărului și a dreptății, orientat spre urmărirea binelui integral al persoanei, respectând drepturile fundamentale. Cu toate acestea, misiunea Bisericii, inclusiv în China, nu este de a schimba structura sau administrația statului, de a merge împotriva puterii temporale, care se exprimă în viața politică. De fapt, dacă Biserica ar face din misiunea ei doar o luptă politică, ea ar trăda adevărata sa natură și ar deveni unul dintre numeroşii actori politici, renunţând astfel la vocația ei transcendentă.

Dialogul sincer și cinstit permite, în schimb, acţionarea din interiorul societății, atât pentru a proteja așteptările legitime ale catolicilor, cât și pentru a promova binele comun. În acest context, atunci când vocea Bisericii devine critică, nu înseamnă că voieşte stârnirea controverselor sau condamnarea în mod steril, ci urmăreşte promovarea unei societăţi mai drepte, însufleţită de un spirit constructiv.